— Dar Lilly? întrebă ea. Tatăl meu a pomenit vreodată pe cineva cu numele ăsta?
Pentru o fracţiune de secundă, Claude încremeni. Un privitor oarecare poate că n-ar fi băgat de seamă, însă Julia observă. Apoi, bărbatul se aplecă, împunse un alt balot şi îl împinse la locul lui.
— Nu.
— Aşa o chema pe sora mea?
— Nu ştiu.
— Dar de Circul Fraţilor Barlow? De el ai auzit vreodată?
Claude scutură din cap.
— Nu-mi sună cunoscut.
Tânăra dădu să-i mai pună o întrebare, după care se răzgândi. N-avea să ajungă nicăieri cu el. Cel puţin nu în felul ăsta. Poate după ce avea să developeze filmul şi să-şi dea seama dacă pozele ajutau la dezlegarea misterului, urma să aducă în grajd articolele tăiate din ziare şi celelalte lucruri găsite. Atunci poate că bătrânul avea să
priceapă cât de serioasă era în privinţa aflării adevărului.
— Îmi dai de veste dacă-ţi mai aminteşti ceva? Te rog!
— Da.
Julia oftă şi se întoarse la boxa nou-venitei. Fletcher tocmai ieşea, ţinând în mână biberonul gol, în vreme ce iepşoara dormea în fân.
— Va trebui să mănânce din nou peste două ore, spuse bărbatul.
La întoarcerea din oraş, o să-ţi arăt câtă apă să pui în lapte.
Julia dădu din cap, cochetând pentru scurtă vreme cu ideea de a-i povesti totul. Se simţea teribil de singură şi i-ar fi prins bine să stea de vorbă cu cineva. Poate că mama ei lăsase să-i scape ceva, în timp ce el lucra acolo. Dar, în clipa următoare, se răzgândi. N-avea nicio dovadă concretă care să-i susţină teoriile ridicole, doar propria intuiţie, câteva mesaje criptice într-un jurnal, nişte cotoare de bilete ascunse lângă articole de ziar despre un circ şi o femeie albinoasă, o perie plină de păr alb şi un sertar încuiat, cu un aparat de fotografiat
244
înăuntru. Totul părea de-a dreptul absurd. Şi ultimul lucru de care avea nevoie era ca Fletcher, pentru moment singura persoană dornică
să-i dea o mână de ajutor, s-o creadă proastă sau nebună.
În camioneta bărbatului, pe drumul spre oraş, de la radio se auzea melodia „Love Me Tender”, în timp ce Julia se uita pe fereastră, încercând să-şi dea seama ce legătură era între toate. Dacă exista vreuna. Ce făcuseră părinţii ei pentru a fi nevoie de iertarea lui Dumnezeu? Cum murise sora ei? Oare se născuse moartă? Se îmbolnăvise? Sau se întâmplase altceva? Cine era albinoasa şi ce treabă avusese ea cu tatăl Juliei? Cine era Lilly? Sora ei? Amanta tatei?
În ce fel afectaseră secretele lui, oricare ar fi fost acelea, relaţia dintre el şi mama? Şi cum influenţase moartea surorii ei relaţia pe care Julia o avusese cu propriii părinţi? Oare aceştia se temuseră să se apropie prea mult, se temuseră s-o iubească, în caz c-ar fi pierdut-o şi pe ea?
Nu, nu despre asta era vorba.
Pentru a mia oară, tânăra se rupse, bucată cu bucată, încercând să-şi dea seama de ce se simţise atât de puţin iubită. Atunci, şi-o aminti pe mânza cu picioare lungi, care dormea pe paie în grajd, respinsă de mama ei din motive necunoscute. Ele două erau suflete gemene.
Poate de aceea trebuise s-o primească pe nou-născută şi de aceea i se umezeau ochii la gândul că, deja, se iubeau necondiţionat una pe cealaltă.
Fletcher dădu radioul mai încet.
— Un bănuţ pentru gândurile tale, zise el, smulgând-o din transă.
Julia clipi şi încercă să zâmbească.
— Doar visam cu ochii deschişi, asta-i tot.
— Ei bine, ne apropiem de oraş. Unde vrei să ne oprim?
— Trebuie să developez un film.
— Ok, putem să-l lăsăm la magazinul cu de toate. Altceva?
— Dacă avem timp, aş vrea să iau câte ceva de la supermarket.
— Bine.
Bărbatul începu să bată cu degetele în volan, urmând ritmul melodiei de la radio.
— Ştii cât durează să se developeze filmul la magazin? zise Julia.
Fletcher scutură din cap.
— Nu sunt sigur. Ce-ai fotografiat?
245
Întrebarea o luă pe nepregătite.
— Nimic.