El râse.
— Păi, nu pare foarte interesant. Aminteşte-mi să-mi găsesc altceva de făcut, în caz că o să vrei vreodată să mă plictiseşti cu pozele tale.
— Nu asta am vrut să spun.
Tânăra îşi ciupi unghia de la degetul mare, stând în cumpănă dacă
să-i spună adevărul şi, în acelaşi timp, ştiind că avea s-o facă.
— Am găsit în casă un vechi aparat de fotografiat.
Fletcher rânji şi făcu ochii mari.
— Ooh, un mister!
— Este un mister, replică ea.
Tonul îi fusese mai aspru decât intenţionase. Zâmbetul lui dispăru, iar bărbatul îşi reîndreptă atenţia către drum.
— Ok. Am înţeles.
— Scuze! Doar că… părinţii mei erau puţin… ciudaţi… şi dificili.
Acum încerc să găsesc răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus toată viaţa.
— Nu, mie-mi pare rău, zise Fletcher. N-am vrut să bagatelizez.
Îmi dau seama că te frământă ceva, dar nu vreau să fiu indiscret. Să-mi spui dacă pot ajuta cu ceva.
Julia îşi muşcă buza şi se întoarse din nou către geam. Fletcher era tare drăguţ, însă ea n-avea chef să dea explicaţii. Cel puţin nu încă. Şi nici măcar n-ar fi ştiut de unde să înceapă. În plus, el era în continuare un străin. Unul foarte prietenos şi foarte chipeş, dar tot un străin. Din fericire, bărbatul nu mai insistă.
După ce lăsară filmul la developat, Fletcher dădu fuga până la magazinul cu unelte, în timp ce Julia luă câteva provizii de la supermarket. Două ore mai târziu, când se întoarseră în grajd, noua iepşoară era trează şi flămândă, iar Claude se afla într-o boxă cu Bonnie Blue şi Samantha. Julia şi Fletcher se opriră acolo, ca să vadă
ce se întâmpla.
— Totul ok? îl întrebă Fletcher pe bătrân.
— Cum nu se poate mai bine, răspunse acesta. Doar controlam ugerul. Samantha mănâncă mult. Probabil o să ajungă de
246
şaptesprezece palme5.
— Atunci, ar fi bine să-i mai dai lui Blue nişte grâne în plus, zise Fletcher.
— Deja fac asta.
Medicul îşi aruncă ochii către Julia şi ridică din umeri, după care porniră spre boxa noii mânze.
— Mereu a fost aşa de posac? întrebă ea. Sau doar de când am venit eu aici?
Fletcher îşi azvârli braţele în aer.
— Nu ştiu ce l-a apucat în ultima vreme! Vreau să spun că lui i-a stat întotdeauna capul numai la muncă, dar niciodată n-a fost aşa de irascibil cu mine.
— Eu sunt de vină.
— Nu, nu eşti. Ţi-am zis că nu-i plac schimbările.
— Nu la asta m-am referit.
— Atunci la ce?
— Ştie ceva. Ceva ce nu vrea să-mi spună.
— Despre ce?
— Despre părinţii mei.
— Ce-i cu ei?
— Nu ştiu sigur. Dar o să aflu.
