Julia îşi petrecu săptămâna următoare în grajd, hrănind-o tot la două ore pe iepşoara orfană, pe care o botezase Molly. Aşa cum o învăţase Fletcher, lua pe sus şi strângea la piept trupul osos şi agitat al animalului, cuprinzându-i cu un braţ partea din faţă, iar cu celălalt, zona cozii, astfel încât Molly să creadă că, oricât de mare s-ar face, Julia ar putea s-o ridice de jos. Apoi sălta pe rând picioarele mânzei, obişnuind-o astfel, cu mişcările necesare îngrijirii copitelor. Între mese, Julia îşi petrecea timpul curăţând boxele şi făcând cunoştinţă
cu ceilalţi cai.
Indiferent în care parte a grajdului ar fi lucrat ea, Claude rămânea în capătul opus. Era civilizat şi politicos, dar, în mod evident, ocolea 5 Unitate de măsură a lungimii, echivalentă cu 10,16 cm, folosită mai ales la măsurarea înălţimii cailor (n. tr.).
247
discuţiile. Julia părăsea grajdul doar ca să facă duş, să se schimbe şi să
mănânce, însă prioritatea ei era îngrijirea lui Molly. Toate celelalte (casa, întrebările despre sora ei moartă sau despre orice alte secrete ale părinţilor) trebuiau să aştepte. Spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni, Molly începu să ronţăie din fân şi să se joace împreună cu Samantha şi cu ceilalţi mânji în ţarcul mic, iar Julia aproape că plesni de mândrie.
În dimineaţa următoare, tocmai curăţa boxa lui Molly, când Fletcher se aplecă şi îi întinse un plic galben.
— Am trecut azi pe la magazinul cu de toate, zise el.
Fără să stea o clipă pe gânduri, Julia îşi smulse mănuşile, înhăţă
plicul din mâna lui, împinse uşa boxei şi îi dădu furca lui Fletcher.
Acesta sări într-o parte.
— Cu plăcere.
Tânăra se repezi pe culoarul dintre boxe, înspre ieşire, strângând plicul în mână.
— Scuze! strigă ea peste umăr. Mersi!
Zece minute mai târziu, stătea aşezată la masa din bucătărie, având în faţă plicul cel galben. Emoţiile îi fluturau prin stomac. Dacă
pozele îl înfăţişau pe tatăl ei în braţele altei femei? Dacă erau fotografii cu sora ei moartă? Dacă imaginile reprezentau o mărturie a păcatului comis de părinţii ei şi menţionat în jurnalul tatei? Dacă
erau doar alte poze cu cai, iar ea se ambalase degeaba? Nu, n-ar fi avut sens. Dacă ar fi fost poze cu cai, aparatul n-ar fi stat încuiat întrun sertar. Julia inspiră adânc, luă plicul şi îi rupse marginea, pentru a-l deschide.
În prima imagine alb-negru apărea un cort de circ, în jurul căruia se aflau căruţe de circ şi cai de povară, înhămaţi la harabale încărcate cu stâlpi şi frânghii. Cea de-a doua fotografie reprezenta aleea principală a unui circ, cu o mulţime de oameni înghesuiţi umăr la umăr între un şir de afişe ce promovau expoziţia de ciudăţenii, şi un rând de corturi vărgate, pe firmele cărora stătea scris: VATĂ DE
ZAHĂR, CARAMELE SĂRATE ŞI MERE CARAMELIZATE. Femeile şi fetele purtau rochii uşoare, de vară, iar bărbaţii şi băieţii aveau cămăşi albe, pălării de paie sau şepci ca ale vânzătorilor de ziare. Pe fundal se înălţa un turn de apă şi aerul părea plin de praf. Scena neclară îi
248
amintea Juliei de vechile fotografii din cărţile ei de istorie de la liceu.
Miji ochii, pentru a citi cuvintele scrise pe cortul cel mare din depărtare, însă nu reuşi să distingă decât: MARELE SPECTACOL şi INTRAREA PRINCIPALĂ.
Următoarea poză înfăţişa interiorul unui enorm cort de circ cu trei arene, în care stâlpi înalţi, sfori şi scări se întindeau în stânga şi în dreapta, de la pământ şi până dincolo de acoperişul din pânză, precum catargele colosale ale unui vapor uriaş. Mii de oameni umpleau tribunele, iar un bărbat în costum alb era surprins în mers pe un culoar dintre scaune, cu o tavă agăţată de gât, ca o vânzătoare de ţigări. În arena centrală, patru elefanţi stăteau întinşi pe o parte, în vreme ce arenele secundare erau înconjurate de zebre, lame şi cămile.
Bărbaţi în costume închise la culoare, strângând beţe lungi în mâini, stăteau lângă animale, gata să le disciplineze. Cel ce părea a fi maestrul de manej, în frac şi cu joben, stătea aproape de arena principală, cu spatele către obiectivul aparatului şi cu un braţ ridicat.
Mai era o fotografie făcută în cortul cel mare, aceasta înfăţişând tribunele goale şi o adunare informală a artiştilor, care pozau ici şi colo, în grupuri separate. Şase bărbaţi în uniforme de fanfară ţineau în mâini clarinete, o tubă, cornuri de armonie şi un trombon. O ceată
de clovni, alcătuită din pitici, copii şi adulţi, toţi cu feţele albe şi purtând haine de vagabonzi, chelii artificiale, gulere încreţite, tichii conice, uniforme de poliţişti sau căşti de pompieri. Patru femei palide, cu fuste făcute din fire de iarbă, sutiene şi ghirlande de flori la gât. Un şir de fete în rochii lungi, ţinându-şi ridicate marginile fustelor cu paiete, ca pe nişte aripi de zâne.
În următoarea poză apărea un grup de artişti din expoziţia de ciudăţenii. Un bărbat doar în pantaloni scurţi şi şosete, ce avea pielea zbârcită şi acoperită de solzi întunecaţi. O femeie grasă, într-o rochie de mătase strânsă la guler şi la poale, precum un sac. Un bărbat uriaş, cu o pălărie de cowboy pe cap. Câţiva pitici în smochinguri şi rochii de seară. O femeie fără mâini şi picioare, aşezată pe un piedestal. Un bărbat slab ca un schelet. O femeie plină de tatuaje.
Cea de-a cincea fotografie era a unei femei cu pielea deschisă la culoare, ce stătea între doi elefanţi, purtând un costum mulat şi balerini. Unul dintre elefanţi părea vopsit în alb, iar femeia semăna cu
249
albinoasa din articolele găsite de Julia mai devreme. Părul alb şi cârlionţat îi cobora până în talie, iar pielea ca de porţelan n-avea niciun cusur. Ţinând o mână pe trompa unuia dintre elefanţi, privea spre aparatul de fotografiat, cu un zâmbet blând şi mulţumit. Dacă
Julia avea dreptate, iar femeia aceea fusese amanta tatălui ei, putea să
înţeleagă ce-l atrăsese la ea. Faptul că o vedea într-o fotografie adevărată, nu într-o imagine ştearsă, decupată dintr-un ziar, îi dovedea că era de o frumuseţe uluitoare, aproape nepământeană, cu ochi mari, însufleţiţi, şi o faţă în formă de inimă.
Următoarea poză o arăta pe aceeaşi albinoasă, îmbrăcată într-o rochie de dantelă, alături de un bărbat la costum şi cu cravată. Cei doi erau înconjuraţi de artiştii din celelalte imagini, care ridicau sticle şi pahare, zâmbind către aparat. Părea că femeia şi bărbatul se sărutau (se ţineau de mâini, iar ea stătea pe vârfuri), însă uriaşul din spatele lor le acoperea, în joacă, feţele, cu o pălărie de paie. Julia se uită cu ochii mijiţi la imagine şi cercetă mâinile bărbatului, pentru a vedea dacă-i păreau cunoscute. Nu reuşi să-şi dea seama.
Sperând că următoarea fotografie o să le dezvăluie feţele, îşi ţinu răsuflarea, aşteptându-se s-o întâmpine chipul tatălui ei. Dar era o altă poză de grup, reprezentând dansatori pe sârmă, fete frumoase călare pe cai, copii în costume de clovni sau de cowboy şi fete care cântau la tobe, în uniforme sumare, inspirate după cele marinăreşti.
Cea din urmă imagine o înfăţişa pe albinoasă, ţinând în poală un copilaş durduliu, cu părul alb. De data aceasta, femeia era îmbrăcată
în haine obişnuite, iar bebeluşul, ce părea să aibă vreo trei luni, râdea şi strângea în pumnişorii grăsulii un elefant făcut din petice.
Julia trase brusc aer în piept.
Părea a fi acelaşi elefant de stambă imprimată care se afla pe raftul din vechiul ei dormitor de la etaj.
Dădu fuga în fosta ei cameră, înşfăcă jucăria prăfuită de pe raft, apoi alergă înapoi la parter, unde puse elefantul lângă fotografie. Cele două animale erau identice, până la ochii făcuţi din nasturi şi la cozile de aţă. Încercă să-şi amintească de unde-l avea pe al ei, dar nu-i veni nimic în minte. De când se ştia, elefantul fusese una dintre jucăriile ei preferate, iar mama avusese întotdeauna grijă să i-l pună în pat, în fiecare seară. Era posibil să fi fost cumpărat de la circ, dar părea lucrat
250
