stea pe tavă.
Apoi i se adresă lui Merrick.
— Are dreptate, ţi-ai scos banii pe Lilly cu vârf şi îndesat. E timpul să treci mai departe. Acum e angajata circului meu, iar eu nu sunt stăpânul niciunui angajat al meu.
Lui Lilly nu-i venea să-şi creadă urechilor. Stând acolo, într-o rochie de seară zdrenţuită, cu faţa umflată, cu dâre de rimel sub ochi, simţind dureri şi inflamaţii în toţi muşchii, abia dacă reuşea să-şi stăpânească lacrimile de bucurie.
O săptămână mai târziu, Lilly şi Cole se căsătoriră undeva în inima Louisianei, sub o salcie uriaşă, pe malul unui pârâu domol. Glory, Ruby şi Rosy agăţară de ramurile acoperite cu muşchi borcane în care se găseau lumânări, salahorii cărară bănci din cortul cel mare, iar artiştii din spectacolul cel mare, dar şi din cele de umplutură, se adunară deopotrivă, pentru a le fi martori. Orchestra circului interpretă „Marşul nupţial”, iar ceremonia fu oficiată de cel mai înalt om de pe pământ (autointitulat preot). Hester, fata-maimuţă, o lăsă
pe Lilly să împrumute rochia ei de mireasă, pe care o păstra încă de la paisprezece ani, o rochie albă, simplă, cu mărgele cusute pe corsaj, mâneci decupate şi fusta îmbrăcată în straturi de dantelă. Cole îmbrăcă cel mai bun smoching al directorului de scenă. Oaspeţii
255
veniră în tot felul de ţinute, de la smochinguri şi uniforme de fanfară, până la rochii de seară, rochii cu franjuri, tutuuri şi fuste polineziene.
După cununie, în timp ce trenul călătorea spre următoarea destinaţie, Lilly şi Cole îşi croiră drum prin vagoane, primind felicitări, mâncare şi băutură. Apoi, toţi îi conduseră până la vagonul intim de dormit (eliberat cu bucurie de către soţii Benini, proprietarii tarabelor cu îngheţată şi vată de zahăr) şi îi lăsară singuri. La miezul nopţii, Lilly stătea întinsă în braţele puternice ale lui Cole, minunându-se că viaţa ei ajunsese să fie atât de bună.
Dacă mama n-ar fi vândut-o circului, nu l-ar fi întâlnit niciodată pe Cole. Iar în clipa aceea, Lilly era atât de mulţumită şi de recunoscătoare, încât iertarea aproape că-i părea posibilă, precum o nestemată scânteietoare ce aştepta ca ea să întindă mâna şi s-o culeagă. Dar, îşi aminti chinurile prin care trecuse şi tot ce fusese nevoită să îndure, iar gândul la clemenţă îi zbură din minte. Unele răni erau prea adânci. Ce-i făcuseră părinţii ei, încuind-o în pod vreme de aproape zece ani şi vânzând-o circului, nu putea fi iertat.
Oricum, nu era ca şi cum mama ei ar fi cerut iertare. Ea nu considera că făcuse ceva rău. Lilly se întrebă ce-ar zice mama ei dacă ar vedea-o acum, iubită de prieteni, într-o căsnicie fericită şi pe cale să înceapă
munca alături de elefanţi, în cortul cel mare. Oare ar fi mândră de ea sau ura ei s-ar dovedi atât de profundă, încât ar întuneca orice lucru bun?
Cole şi Lilly îşi petrecură următoarele două săptămâni pregătind numărul cu elefanţi pe o arenă de antrenament, instalată în partea din spate a fiecărei tabere. Domnul Barlow trecea din când în când pe la ei, ca să vadă cum merge treaba, şi se arăta încântat de progresele făcute. Pepper, mai ales, parcă-i citea gândurile lui Lilly. Ori de câte ori fata mergea sau alerga, elefantul o urma, cu trompa în sus şi gura deschisă într-un zâmbet. Dacă Lilly ridica un picior, Pepper făcea la fel. Fără un cuvânt drept instrucţiune, animalul se ridica pe picioarele din spate sau o lua pe Lilly cu trompa şi o aşeza uşurel pe gâtul ei, în spatele urechilor. Cole şi tatăl său nu văzuseră în viaţa lor aşa ceva.
Iar Lilly era mai fericită decât crezuse vreodată că ar fi cu putinţă.
Uneori, însă, îl zărea pe Merrick urmărind-o din colţul unui cort aflat prin apropiere, cu chipul încordat şi furia radiindu-i din toţi porii,
256
precum căldura dintr-un deşert. O neliniştea.
În sfârşit, sosi ziua cea mare, în care Lilly urma să-şi facă prima apariţie sub acoperişul uriaş. Îmbrăcată într-un costum alb, mulat pe trup, cu o fustă vaporoasă de şifon, pe care erau cusute cristale şi mărgele argintii, având părul împletit într-un coc lejer, fata merse în picioarele goale până la cortul cel mare, ţinându-şi în mâini balerinii albi. Cole plecase ceva mai devreme din vagonul lor, pentru a-şi ajuta tatăl să aducă elefanţii, în vreme ce restul animalelor şi artiştilor erau deja înşiraţi în faţa intrării care făcea legătura cu arena, aşteptând să
fie chemaţi de sunetul ascuţit al fluierului domnului Barlow, pentru a începe măreaţa paradă.
Simţind cum i se răsuceşte stomacul din pricina emoţiilor, Lilly cercetă din priviri adunarea, căutându-şi soţul. Ceilalţi elefanţi erau acolo, dar nici urmă de Cole şi Pepper. Fata se grăbi să-l întrebe pe Hank ce se întâmpla. Acesta dădu să-i răspundă, apoi se uită peste umărul ei.
— Uite-i că vin!
Lilly se întoarse, îngrijorată şi, în acelaşi timp, entuziasmată. Dar, când dădu cu ochii de Cole şi de Pepper, i se rupse inima. Ceva se petrecuse. Pepper era albă ca varul, iar Cole arăta ca vai de el. Se repezi către ei.
— Ce s-a întâmplat? strigă ea. Ce are?
— N-are nimic, îi răspunse Cole. Domnul Barlow a comandat afişe noi, în care tu apari cu un elefant albinos.
Lilly rămase cu gura căscată.
— Dar cum…
— Lapte de var.
Pepper avea ochii umezi şi roşii, iritaţi din pricina vopselei.
— Biata de tine! zise Lilly şi o atinse uşor pe trompă. Cum a putut?
Chiar atunci, domnul Barlow se apropie cu paşi mari, zâmbind într-un costum format din joben, pantaloni de călărie albi şi un sacou roşu.
— Sala e plină, zise el. Datorită ţie şi elefantului ăsta frumos. Acum grăbiţi-vă şi aşezaţi-vă la rând. Nu uitaţi: ţineţi-vă departe de mocofani. Nu vrem copii călcaţi în picioare, oricât de enervanţi ar fi.
Lilly ar fi vrut să-i spună ceva despre văruitul elefantului, dar o
257
ceartă iscată chiar înaintea primului ei spectacol n-ar fi făcut decât s-o neliniştească şi mai tare. Îşi încălţă balerinii, Pepper o ridică pe spinarea ei, după care porniră către Jojo, Flossie şi Petunia. Un atelaj de cai negri din rasa Percheron, înhămat la căruţele cu lei, ţopăi într-o parte, ferindu-se din calea lor, în vreme ce clovnii făcură ochii mari, ridicându-şi spre ele feţele pictate. Ceilalţi artişti le priveau uluiţi.
Cole urcă pe spatele lui Jojo şi o sfătui pe Lilly s-o aducă pe Pepper lângă ei. Fata îl ascultă.
— Asta e, spuse el. Gata?
— Mi-e frică, zise Lilly. Dacă…
— O să faci treabă bună. Ai repetat de o sută de ori. Doar fii calmă
şi adu-ţi aminte că Pepper o să-şi dea seama dacă eşti agitată.
Fluierul domnului Barlow şuieră în cort, orchestra începu să cânte şi grandioasa paradă începu să înainteze. Lilly trase adânc aer în piept şi se prinse cu o mână transpirată de coiful bătut în pietre scumpe al lui Pepper. Avându-l alături pe Hank, pentru orice eventualitate, Lilly, Pepper, Cole şi Jojo intrară în cortul cel mare înaintea lui Flossie şi a Petuniei. Deoarece nu mai fusese niciodată înăuntru în timpul unui spectacol, lui Lilly nu-i venea să creadă câţi oameni ocupau tribunele. Razele soarelui răzbăteau prin acoperişul de pânză şi prin inelele de susţinere, luminând mii de feţe, capete, pălării şi mâini.
