— Ei bine, nu reuşesc să găsesc pe nicăieri o scară sau o trapă, continuă tânăra. Nu ţi se pare ciudat?
262
Claude dădu din umeri şi îşi văzu de treabă.
— Ai putea să vii până în casă şi să mă ajuţi cu căutările? Poate să
pui nişte capcane?
— Acum sunt ocupat.
— Ştiu. Vino când termini.
Bărbatul se îndreptă, după care se aplecă iar, pentru a lua celălalt picior din faţă al calului.
— Azi n-am cum. Tre’ să strâng crengile rupte din curte, înainte să
vină iar furtuna.
— Afară toarnă cu găleata.
— Atunci, e nevoie să pun actele la punct.
Julia îşi lăsă umerii în jos şi oftă. Încercase să fie amabilă, dar începea să-şi piardă răbdarea.
— Ai vreun motiv să fii supărat pe mine? În afară de faptul că te-am pus să aduci înapoi mânzul doicii şi că am adoptat iepşoara orfană? Ştiu că nu aşa ai procedat pe aici, dar eu…
— Nu.
— Atunci de ce nu vorbeşti cu mine? De ce nu te uiţi în ochii mei?
De ce e o pretenţie prea mare să mă ajuţi să găsesc drumul spre pod?
Bătrânul lăsă jos piciorul calului, se îndreptă şi o privi, cu chipul lipsit de orice emoţie.
— Încerc doar să-mi fac meseria, don’şoară Blackwood.
— Păi, mie mi se pare că te calc pe nervi, sau mă eviţi, sau… nu ştiu, zise ea, azvârlindu-şi mâinile în aer. Eşti supărat pentru că sunt aici? Ştiu că nu-ţi plac schimbările şi că mă consideri prea tânără să-ţi fiu şefă, iar eu recunosc că am multe de învăţat, dar…
Claude scutură din cap, strângându-şi buzele într-o linie subţire şi aspră.
— Atunci ce e? întrebă Julia. Când am venit prima oară aici, n-ai părut deranjat. Pe urmă, însă, ţi-ai schimbat atitudinea. Am zis eu ceva greşit?
— Nu, răspunse Claude, privind-o neînduplecat.
Julia nu putea să-şi alunge impresia că bărbatul ascundea ceva.
Poate că ştia despre aventura tatălui ei sau despre acel lucru, oricare ar fi fost el, pe care părinţii i-l făcuseră surorii ei. Poate că o ţinea la distanţă, fiindcă nu voia ca ea să pună întrebări. Altfel de ce ar fi
263
evitat să-i vorbească? Apoi îi veni în minte un alt gând, care o făcu să
tragă brusc aer în piept. Oh, Dumnezeule mare, poate că el şi mama aveau o aventură!
— Credeai că mama o să-ţi lase ţie ferma?
Cuvintele îi scăpară înainte să le poată opri. Fălcile lui Claude se încleştară, iar tâmplele începură să-i zvâcnească.
— O să mă prefac că n-am auzit asta.
— Îmi pare rău. N-ar fi trebuit s-o spun. Dar nu ştiu ce altceva să
fac. Nu ştiu cum să-ţi dovedesc că sunt un om de treabă. Poate ar trebui să mă las păgubaşă.
Julia se întoarse şi dădu să plece.
— Lasă, o să-l rog pe Fletcher să mă ajute.
— Don’şoară Blackwood? strigă Claude.
Tânăra se răsuci, sperând că el se răzgândise.
— Da?
— Otrava pentru şobolani e pe raftul de sus, din încăperea cu harnaşamente.
Julia se pleoşti.
