— O puteţi ajuta?
Clara a alergat spre uşă şi un poliţist a prins-o de încheietura mâinii. Ea s-a luptat să se smulgă din strânsoare, dar a fost inutil.
— Dă-mi drumul, a strigat ea. N-ai voie să faci asta! N-am făcut nimic!
— A suferit vreun şoc emoţional în ultima vreme? a întrebat doctorul.
— Şi-a pierdut fratele, a spus Henry. Şi, cumva, i-a intrat în cap că
eu…
Henry şi-a lăsat capul în jos, şi-a dus pumnii strânşi la frunte, ca şi cum era peste putinţă de suportat.
— Nu pentru asta am… a strigat Clara.
Poliţistul a strâns-o mai tare de braţ.
— Nu, dă-mi drumul!
Locotenentul s-a uitat spre doctor, lăsându-l pe el să decidă.
Doctorul a dat din cap. Clara n-a mai apucat să protesteze înainte ca poliţistul s-o prindă de braţe şi s-o scoată din dormitor, pe scări în jos şi afară din casă, unde a fost împinsă pe bancheta din spate a Buick-ului negru al doctorului, cu haina şi cizmele de iarnă azvârlite pe locul de lângă ea şi cu bagajul aruncat în portbagaj. Ţinea minte cum a privit pe geamul maşinii la intrarea sculptată în piatră a casei părinţilor ei, la balustrada familiară de granit şi la crinul încrustat deasupra intrării. Nu prea ştia de ce le privea; poate că într-un fel spera şi aştepta s-o vadă pe mama ei plângând pe trepte, tulburată că
unica ei fiică era dusă de-acasă. Dar singurul lucru pe care l-a văzut a fost marginea smokingului tatălui ei dispărând pe uşa pe care a trântit-o în urma lui.
Acum, Clara se muşca de obraz pe dinăuntru, încercând să se gândească la o modalitate de a-l convinge pe dr. Thorn s-o lase să
plece.
— Îmi pare rău, a spus doctorul, dar mă tem că discuţia noastră s-a încheiat.
— Dar eu… a spus Clara.
Doctorul s-a ridicat şi a dat ocol biroului.
— Pentru astăzi, am terminat, Clara.
Clara s-a ridicat şi ea de pe scaun.
— 50 —
— Asta-i tot? a întrebat ea, ridicând mâinile în aer. Vei lua decizii bazându-te pe o conversaţie de douăzeci de minute?
— Vom sta mai mult de vorbă la viitoarea noastră întâlnire, a spus el, deschizând uşa.
— Când? Mâine? a întrebat ea.
Dr. Thorn a zâmbit şi a scuturat din cap.
— Mă tem că mâine trebuie să văd alţi pacienţi. Ne vedem săptămâna viitoare.
Clarei i s-a făcut rău. Săptămâna viitoare? Gândul că va sta acolo o săptămână întreagă a făcut-o să plângă. Desigur, tatăl ei nu intenţionase s-o lase acolo aşa de mult timp.
Pe culoar aştepta o infirmieră care s-o ducă pe Clara înapoi în camera ei. Clara a luat-o pe coridor cu braţele încrucişate peste mijloc, încercând să se adune. Nu servea la nimic să pară instabilă
emoţional în faţa infirmierei, chiar dacă femeia îi zâmbise când ea ieşise din cabinet, cu ochii plini de compasiune.
Clara simţea frica în stomac, ca pe o piatră, şi i se făcuse pielea de găină. Coridoarele i se păreau nesfârşite, covorul roşu cu verde şi aplicele de cristal îi aminteau de parcul de distracţii de pe Coney Island, unde clienţii erau fugăriţi de un clovn cu o baghetă electrică
prin încăperi cu forme neregulate şi coridoare întunecate, cu podele înclinate şi pereţi mişcători. Întotdeauna urâse parcul de distracţii, amintindu-şi de panica ce o cuprinsese când gleznele îi fuseseră
lovite de un jet puternic de aer. După ce-şi croise drum înapoi cu greu, pe lângă ceilalţi clienţi, jurase să nu mai intre niciodată în această casă de distracţii, oricât ar râde prietenele ei. Aşezământul de pe Long Island era de mii de ori mai rău. Aici nu exista cale de-ntoarcere, nu exista ieşire, nu exista drum înapoi spre lumină, nici hotdogi şi nici prietene vesele.
Când a ajuns în dreptul camerei sale, Clara a rămas în faţa uşii, aşteptând ca infirmiera să o lase să intre. A fixat podeaua cu privirile preţ de un minut întreg, aşa i s-a părut ei, înainte de a-şi da seama că
asistenta se oprise la câţiva paşi în spatele ei. Tânăra asistentă se uita la Clara cu o sprânceană ridicată, de parcă încerca să ia o decizie.
— Ai vizitat deja proprietatea? a întrebat infirmiera.
Clara a scuturat din cap.
— 51 —
— Abia am ajuns aici.
— Ştiu când ai sosit, a spus infirmiera. Eram cu sora McCarn când te-a condus în camera ta, noaptea trecută. Am ajutat la despachetatul lucrurilor tale.
— Scuze, a spus Clara. Nu-mi aduc aminte. Eu…
