Sora Yott a rămas fără aer. Clara şi-a acoperit faţa cu mâinile şi şi-a sprijinit coatele pe genunchi. Umerii i se zguduiau, respiraţia îi era sacadată. Sora Yott a îngenuncheat lângă ea, masând-o cu o mână pe spate.
— Gata, gata, a spus ea. Totul va fi bine.
— Nu, a spus Clara. Nimic nu va fi bine. Doctorii trebuiau să mă
ajute, dar cum mă pot ajuta, dacă nu ascultă ce le spun?
S-a întins pe pat şi apoi s-a făcut covrig deasupra păturii. Sora Yott a tras scaunul de lângă măsuţa de scris şi s-a aşezat pe el, cu faţa la Clara.
— Îmi pare rău, a spus ea. Te pot ajuta cu ceva?
— Numai dacă mă poţi scoate din locul ăsta, înainte să mă trimită
la Willard. Altceva nu poţi face.
— Iartă-mă c-am întrebat, a spus sora Yott. Dar ce-i cu tatăl copilului? El ştie? Sunteţi împreună?
Clara s-a ridicat, scoţând un sunet nebunesc, pe jumătate râs, pe jumătate vaiet.
— Da, a spus ea, stropind cu salivă în jur.
Ştia că nu e vina surorii Yott, dar nu-şi putea controla furia.
— 59 —
— Suntem împreună. Nu l-ai văzut azi-noapte scoţându-mă la o întâlnire? Este înalt, brunet şi chipeş şi-şi pusese cel mai bun costum al lui. Nu ştiu cum de l-ai ratat!
Vocea Clarei era ascuţită şi încordată şi, pentru o clipă, s-a gândit dacă nu cumva îşi pierdea minţile, în cele din urmă.
Tânăra infirmieră şi-a încrucişat mâinile în poală şi a privit câteva minute în jos, înainte de a vorbi. Când şi-a ridicat privirile, avea ochii plini de lacrimi.
— Ascultă, a spus ea cu voce moale. Lucrez aici de aproximativ şase luni. Nu este locul ideal de muncă pentru mine, dar este singura slujbă pe care am găsit-o. Logodnicul meu şi cu mine vrem să ne căsătorim cât mai curând posibil, dar el nu are serviciu şi…
A tăcut şi şi-a muşcat buza de jos, întrebându-se dacă să continue sau nu.
— Mi-am dat seama de prima dată când te-am văzut că nu erai nebună. Nu ştiu de ce… Te rog, nu spune nimănui, dar am ascultat câteva dintre discuţiile tale cu dr. Thorn ca să mă conving dacă
bănuiala mea era corectă. Te-am auzit spunând că tatăl tău te-a trimis aici pentru că nu te căsătoreşti cu persoana pe care o vrea el pentru tine. Ştiu cum e. Nici tata nu este de-acord cu logodnicul meu.
De aceea am nevoie de slujba asta. Încerc să pun deoparte destui bani ca să mă căsătoresc şi să plec din casa părintească, şi asta cât mai curând posibil. Tatăl tău te-a trimis aici, pentru că eşti îndrăgostită
de altcineva, corect? Bruno Moretti?
Clara a sărit cu picioarele peste marginea patului.
— De unde îi ştii numele? a întrebat ea. Nu i-am spus niciodată
doctorului Thorn cum îl cheamă!
Respiraţia infirmierei Yott s-a iuţit, pieptul i se ridica şi cobora din ce în ce mai repede.
— Trebuie să-mi promiţi că nu vei sufla o vorbă nimănui, a şoptit ea. Îmi voi pierde slujba dacă află cineva.
— Promit, a spus Clara, simţindu-se ameţită. Spune-mi numai cum de-i ştii numele! A fost aici? A venit să mă caute?
Yott s-a uitat spre uşă şi s-a aplecat în faţă.
— Am văzut scrisorile, a şoptit ea. Scrisorile pe care i le-ai scris lui Bruno.
— 60 —
Clara a scuturat din cap, confuză.
— Ce tot spui? Cum adică le-ai văzut? După ce le-am scris, le-am pus cu mâna mea în cutia poştală de lângă recepţie!
Yott şi-a strâns buzele şi s-a ridicat în picioare. A făcut câţiva paşi prin cameră şi a privit-o pe Clara, strângând spătarul unui scaun până
ce nodurile degetelor i s-au făcut albe.
— Scrisorile n-au fost expediate niciodată, a şoptit ea. Sora McCarn mă punea să caut printre scrisori şi să le scot de-acolo. A spus că era ordin de la doctor. Eu bănuiesc că erau de fapt ordinele tatălui tău.
Brusc, Clara n-a mai putut să respire. Pieptul şi faţa i-au luat foc, în gât simţea un nod arzător care n-o lăsa să vorbească. Nu era de mirare că Bruno nu-i răspunsese la scrisori! Tatăl ei se asigurase că nu le va primi niciodată! S-a ridicat de pe pat şi a împins scaunul spre birou, cu genunchii împleticindu-i-se. S-a aşezat, a scos hârtia din sertar, a luat un creion şi a început să scrie, tremurând, în timp ce încerca să se exprime coerent.
— Trebuie să pui la poştă scrisoarea asta, a spus ea, vorbind şi scriind cât de repede putea. Bruno nu ştie unde sunt şi nici unde plec.
Promite-mi c-o vei pune la poştă pe adresa lui.
A terminat scurta scrisoare, a împăturit-o, a pus-o în plic, apoi s-a uitat la Yott, aşteptând-o să spună că e de-acord. Yott îşi frângea mâinile, umerii fragili i se cocoşaseră, iar ochii îi erau umezi.
