— Nu ştiu, a spus ea. Dacă mă prinde cineva?
— Ascunde scrisoarea, a spus Clara. În sutien sau în chiloţi. Nu-mi pasă unde. Undeva unde să n-o caute nimeni. Pune-o la poştă când ajungi acasă.
A lipit plicul, a scris adresa lui Bruno şi i l-a întins infirmierei.
Yott s-a uitat la scrisoare, muşcându-şi colţul buzei. Pe neaşteptate, s-au auzit voci pe coridor. Clara s-a ridicat şi i-a pus plicul în mână. Yott şi-a desfăcut nasturii la halat şi a băgat plicul în sutien. Chiar în clipa aceea, s-a deschis uşa şi a intrat sora McCarn, cu tava cu mâncare. S-a oprit şi s-a uitat lung la cufărul deschis de pe podea.
— Ce se-ntâmplă-aici? a întrebat ea. De ce n-ai ajutat-o pe Clara să-şi facă bagajul?
— 61 —
Sora Yott s-a întors şi a zâmbit.
— Clara era tristă şi eu am încercat s-o încurajez spunându-i cât de drăguţi sunt doctorii şi surorile de la Willard. Cred că acum se simte mai bine. Aşa-i, Clara?
Ambele asistente se uitau la Clara, în aşteptare. Clara a dat din cap.
— Da, a spus ea. Mulţumesc.
S-a dus la dulap şi a început să-şi scoată hainele, cărându-le în teancuri la cufărul de călătorie. Parcă avea picioare de apă, gata să se transforme într-o băltoacă pe podea. A îngenuncheat şi şi-a pus bluzele înăuntru, încercând să-şi stăpânească tremurul mâinilor.
Sora McCarn a oftat zgomotos.
— Infirmieră Yott, a spus ea. Treaba ta era s-o ajuţi pe pacientă să-şi împacheteze lucrurile. Tu nu eşti doctor, ţii minte? Te rog, vezi-ţi de îndatoririle tale sau voi fi nevoită să-ţi fac raport de nesupunere.
— Da, doamnă, a spus infirmiera Yott, luând tava cu mâncare.
A aşezat mâncarea pe măsuţă şi s-a întors cu faţa la sora McCarn.
— Voi avea grijă ca pacienta să termine de-mpachetat şi să
mănânce puţin înainte de plecare.
Sora McCarn a privit-o pe Clara îngenunchind lângă valiză, cu buzele strânse şi ochii mijiţi. Clara a privit în sus, zâmbindu-i uşor. În cele din urmă, sora McCarn s-a-ntors să plece.
— Să nu dureze mult, a spus ea. Domnul Glen şi sora May termină
de mâncat şi apoi domnul Glen iese să pornească maşina. Aveţi mai puţin de jumătate de oră ca să fiţi gata.
— Prea bine, a spus Yott. Voi avea grijă să fie jos, la intrarea din faţă, în cel mai scurt timp.
Îndată ce sora McCarn a ieşit din cameră, Yott s-a dus grăbită la uşă.
— Mă întorc imediat, a spus ea.
— Unde te duci? a întrebat Clara, cu furnicături de frică pe piele.
Dacă se duce să-i dea scrisoarea doctorului Thorn? Dacă totul a fost o înscenare?
— Grăbeşte-te şi termină de împachetat. Când eşti gata, pune-ţi haina şi cizmele, dar nu închide valiza. O vom închide când mă întorc eu, a spus Yott.
Şi apoi a lăsat-o pe Clara singură.
— 62 —
După ce a aşezat şi ultimele haine în cufăr, Clara şi-a pus cizmele şi şi-a tras haina pe ea. S-a dus la fereastră şi şi-a întins gâtul ca să
vadă intrarea din faţă. Ninsoarea încetase şi-l putea vedea pe domnul Glen pe alee, fumând lângă maşina cu motorul pornit. Fumul de la ţigară şi gazele de eşapament se învolburau în jurul siluetei lui întunecate, aducându-i aminte de o scenă dintr-un film. Doar că ce trăia ea nu era un film. Şi domnul Glen nu era eroul care venea s-o salveze.
Clara a sărit speriată când Yott a dat năvală în cameră, cu o pătură
în braţe.
— Uite, a spus Yott, grăbindu-se spre cufărul de călătorie. I-am spus surorii McCarn că s-ar putea să ai nevoie de o pătură caldă pe drum.
A îngenuncheat şi a desfăcut pătura. Scrisorile către Bruno s-au împrăştiat peste hainele din cufăr.
— M-am gândit că ţi le-ai dori.
Clarei i s-a tăiat respiraţia şi a ridicat unul dintre plicuri. Yott i l-a smuls şi l-a vârât împreună cu restul scrisorilor dedesubtul hainelor din cufăr.
— Nu-i timp pentru asta, a spus ea, respirând greu.
A închis cufărul, l-a încuiat şi l-a ridicat în picioare. Poate la Willard ţi le va pune cineva la poştă.
Clara a luat-o pe Yott în braţe.
— Îţi mulţumesc mult, a spus ea, stăpânindu-şi lacrimile.
