"Ce a lăsat în urmă ei" de Ellen Marie Wiseman🌄🌄

Fetele au tras-o pe Izzy prin zona în care băieţii se schimbau şi au împins-o spre camera cu duşuri şi apoi sub duşuri, după care s-au întors şi au fugit. Lui Izzy i-a alunecat piciorul desculţ pe podeaua umedă şi aproape că a căzut. O mână umedă a prins-o de încheietură

şi a susţinut-o. Ea s-a uitat în sus şi l-a văzut lângă ea pe Ethan, cu părul ud lipit de frunte şi cu pieptul gol acoperit cu clăbuci de săpun.

S-a uitat fix la chipul lui, ca o căprioară captivă în lumina farurilor, apoi s-a-ntors şi a ieşit şchiopătând de sub duş.

Cu obrajii îmbujoraţi, şi-a croit drum prin vestiar, şi-a cules de pe jos papucul şi costumul de sport, încercând să-şi ţină privirile în podea. Băieţii huiduiau şi ţipau, întrebând-o dacă a văzut ceva care să-i placă. Atunci când a ajuns în dreptul unei perechi de suspensori uzi, s-a oprit şi s-a uitat la ei.

— Am văzut penisuri mai mari la bebeluşii pe care-i îngrijesc, a spus ea, încercând să facă pe dura.

Băieţii au râs şi i-au făcut semne de la revedere cu mâinile.

Când a ieşit din vestiar, un crac al jeanşilor era ud leoarcă, tricoul avea o mânecă ruptă, iar Shannon şi prietenele ei aşteptau în hol. Izzy a strâns din pumni şi a trecut pe lângă ele ca o furtună, ştiind că nu meritau efortul să le tragă nişte pumni în faţă, aşa cum şi-ar fi dorit.

— Nu fi supărată, a strigat Shannon în urma ei. A fost o glumă. O

facem cu toate fetele nou-venite.

Înjurând în sinea ei şi dojenindu-se că avusese încredere în Crystal,

— 66 —

Izzy a continuat să meargă până a ajuns la biroul directorului.

Directorul a spus că-l va pune pe profesorul de educaţie medicală să

pregătească un discurs despre hărţuire, pentru viitoarea adunare, şi că, dacă Izzy s-a simţit vreodată ameninţată, putea să meargă la cabinetul medical. Dar, când a întrebat-o despre numele făptaşilor, Izzy a refuzat să i le dea. Dacă directorul le-ar lua la întrebări pe Shannon şi pe prietenele ei, ar urma iadul pe pământ. Izzy voia ca directorul să ştie ce se petrece în şcoala lui, dar nu era pregătită să

devină o pârâcioasă ca să-şi facă el treaba. Mai târziu în aceeaşi seară, tot ce-a putut face a fost să nu se strecoare în baia lui Peg şi a lui Harry ca să caute o lamă de ras.

Ca şi cum incidentul din vestiarul băieţilor nu fusese destul de nasol, ieri le-a prins pe Shannon şi pe Crystal lipind un Kotex mânjit cu ketchup pe exteriorul dulapului ei. Când au văzut-o, fetele au fugit în cealaltă direcţie, la capătul culoarului, unde le aştepta Ethan, cu fruntea încruntată şi buzele strânse. Când a văzut-o pe Izzy, Ethan s-a ruşinat. Dar când Shannon şi Crystal au ajuns la el, s-a-ntors şi a plecat, cu o sticlă goală de ketchup într-o mână. Evident, Ethan era la fel de rău ca toţi ceilalţi. Desigur, abia dacă-i adresase câteva cuvinte, dar ceva în zâmbetul lui şi felul în care o ajutase să nu cadă, la duş, o făcuse să creadă că el nu era genul acela de băiat. Nu-şi dădea seama totuşi de ce se simţea enervată şi tristă să constate că greşise.

Când se gândea acum la lucrul acesta, inima ei o lua la goană şi simţea cum se înfurie. Trebuia să facă ceva ca Shannon să înceteze cu hărţuiala, dar ce? Şi cum? Era evident că Shannon conducea şcoala.

Nimeni n-avea curajul s-o contreze. Izzy a văzut alte fete rămânând în urma grupului lui Shannon, pe culoare, mergând la distanţă pentru propria lor siguranţă, chiar dacă întârziau la ore. Câteva dintre fete se întorceau şi o luau pe altă parte, dacă holurile erau aglomerate, şi nu exista nicio cale de a o evita pe Shannon. Băieţii care nu râdeau şi nu aplaudau când Shannon şi prietenele ei jucau cuiva un renghi îşi întorceau ochii sau priveau încurcaţi în loc să ia apărarea victimelor.

Izzy nu-şi putea imagina nici măcar o singură persoană care să aibă

acest fel de putere asupra altcuiva. Asta îi provoca greaţă.

Nu era o soluţie să se ducă la părinţii ei adoptivi. Văzuse de prea multe ori rezultatele implicării părinţilor în certurile dintre copii.

— 67 —

Furioşi că se leagă cineva de copilul lor, părinţii aleargă la profesori şi la consiliul şcolar, proferând ameninţări în stânga şi-n dreapta.

Profesorii şi consiliul şcolar, de frica unui proces civil pentru pedepsirea unui singur copil pentru agresarea altuia, nu iau nicio măsură. Apoi, fără excepţie, copilul hărţuit va plăti preţul pentru că i-a chemat pe adulţi în ajutor. Oricum ar fi, agresorii găsesc o cale să-şi identifice victimele. Dacă le-ar spune părinţilor adoptivi şi ei s-ar duce la director, lucrurile se vor înrăutăţi. Va trebui deci să-şi dea seama ce să facă în privinţa lui Shannon de una singură. În afară de-asta, Izzy se bazase numai pe ea însăşi încă de când avea zece ani. Nu avea de gând să înceapă, acum, să se bazeze pe altcineva.

Izzy a încetinit pasul. Gândul la Shannon îi aducea un nod tare în piept, de parcă o fiară îşi înfigea ghearele în coastele ei ca în zăbrelele unei cuşti. Ura nodul ăsta din stomac, durerea intensă, concentrată în maxilar. I se învârtea totul în faţa ochilor şi s-a oprit din mers, amintindu-şi să respire profund. Trebuia să scape de furie şi frustrare, înainte de a-şi pierde controlul, aşa cum se întâmplase cu mama ei. A tras adânc aer în piept, a privit în jur să se asigure că nu o văzuse nimeni oprindu-se aiurea în mijlocul drumului, convinsă că părea nebună.

Apoi a văzut farmacia dincolo de stradă. Şi-a înfipt unghiile în palmă, luptându-se cu impulsul de a alerga să-şi cumpere o cutie cu lame de ras. A pus un picior înaintea celuilalt şi a continuat să

meargă, desfăcându-şi pumnii şi numărând până la zece. Şi-a alungat gândurile negre din minte, hotărâtă să nu lase pe nimeni s-o trimită

înapoi, spre acel loc întunecat, izolat, în care singura ei uşurare era şi mai multă suferinţă.

În sfârşit, Izzy a ajuns la depozit. Peggy o aştepta cu ochii larg deschişi şi vorbea cu un debit de o mie de cuvinte pe minut. Cu părul ei negru prins într-un coc răvăşit în vârful capului, cu sandale în picioare, cu fustă lungă cu imprimeu floral şi un tricou fără mâneci de-al lui Harry. La celălalt capăt al depozitului, Harry gesticula şi zâmbea, stând de vorbă cu un grup de femei şi bărbaţi.

Peg i-a arătat lui Izzy cele 427 de valize şi cufere de la Willard, aliniate pe mese şi aşteptând să fie deschise pentru a-şi dezvălui, în sfârşit, conţinutul. Rămasă aproape fără suflu din cauza emoţiei, Peg

— 68 —

i-a întins lui Izzy un carnet gros, cu coperte de piele.

— Vreau să scrii numele posesorilor valizelor, a spus Peg. Apoi eu voi deschide valizele şi-ţi voi spune ce este înăuntru. Trebuie să

înregistrăm totul, până în detaliu.

— Bine, a spus Izzy. Pare ceva simplu de făcut.

— Noi vom face jumătate şi Harry cu ceilalţi, jumătate.

Chiar în acel moment, Harry a venit spre ele însoţit de alte două

persoane. Harry era un bărbat înalt, musculos, cu păr blond şi rar şi ochelari cu rame argintii. Ca de obicei, îmbrăcat impecabil, cu cămaşă în dungi subţiri şi pantaloni negri lungi. Alături de el, venea, mergând greoi, un bărbat masiv, cu barbă căruntă, care-l făcea pe Harry să arate ca un băieţaş. Izzy a rămas cu gura căscată la vederea dimensiunilor uriaşului care venea spre ea, cu faţa mare şi roşie şi cu picioarele lui ca nişte trunchiuri de copac. Niciodată nu văzuse o fiinţă umană aşa de mare. Aparatul de fotografiat arăta ca o jucărie în mâinile lui. Apoi a observat-o pentru prima dată pe persoana de lângă

uriaş. Aceasta avea părul negru ca pana corbului şi căra nişte sacoşe şi un trepied. Izzy a simţit cum i se urcă sângele în obraji.

Era Ethan.