că devine agitată când se află în preajma lui.
Mai târziu, când toţi terminaseră de mâncat, Izzy stătea cu picioarele încrucişate pe pătură, sub un stejar, ciugulind dintr-o feliuţă de pâine cu fibre, în timp ce Peg le umplea din nou paharele celorlalţi. Ethan stătea pe un scaun, la câţiva metri distanţă, vorbind şi râzând cu Peter şi Harry. Din când în când arunca câte-o privire spre Izzy şi o surprindea privindu-l. De fiecare dată, ea jura să nu se mai uite din nou la el, dar ochii îi erau atraşi de sunetul vocii lui profunde şi de râsul lui molipsitor. Îşi dorea să-şi fi adus jurnalul sau
— 75 —
o carte de citit, orice ca să lase impresia că făcea şi altceva decât să
stea pur şi simplu pe pătură. Deja stătuse prea mult timp la baie, pentru a se spăla pe mâini şi a-şi aranja părul, după ce terminase de împărţit mâncarea, în speranţa că vor termina toţi de mâncat până se întorcea ea. În schimb, Peg le oferea şi a doua porţie, râzând şi rugându-i să mănânce mai mult, pentru că nu voia să arunce mâncarea la coş.
În timp ce Peg termina de împărţit ceaiul şi limonada rămase, Izzy a îngenuncheat pe pătură şi a început să împacheteze caserolele goale şi şerveţelele, făcând tot ce putea să scape odată de acest picnic stânjenitor. Peg s-a întors şi s-a aşezat, sprijinindu-se de trunchiul noduros al unui stejar cu coroană mare. A oftat şi şi-a trecut mâna peste frunte.
— A fost frumos, a spus ea. Îmi plac picnicurile. Ţie nu?
— Aha, a făcut Izzy.
— Îţi dau cuvântul meu că este un băiat chipeş, a spus Peg. Nu crezi?
— Cine? a întrebat Izzy, întinzând-se după carafele goale de plastic.
Peg a râs.
— Ştii tu cine. Ethan.
Izzy a ridicat din umeri şi a pus carafele în coş.
— Aşa cred.
— Îi cunoaştem părinţii de multă vreme, a spus Peg. Sunt cei mai plăcuţi oameni pe care-i poţi întâlni în viaţă.
— Păcat că fiul lor e un idiot, a spus Izzy, strângând pungile goale de chips-uri, a ei şi pe a lui Peg, şi aruncându-le într-un sac de gunoi.
— Al cui fiu e un idiot? s-a auzit o voce groasă, deasupra lor.
Izzy s-a întors şi a dat cu ochii de Ethan în picioare lângă ele, cu o mână ţinând o ramură de deasupra capului şi cu cealaltă în buzunarul jeanşilor. I-a făcut cu ochiul lui Izzy. Ei îi venea să se ridice şi să-i şteargă zâmbetul ăla încrezut de pe mutră.
Peg l-a invitat pe Ethan să ia loc pe pătură.
— Aici, a spus ea, bătând cu palma un spaţiu gol dintre ea şi Izzy.
Stai jos, a spus ea. Mai avem câteva minute până ne apucăm din nou de treabă.
— 76 —
Izzy a înghesuit un pumn de şerveţele murdare în sacul de gunoi.
Ce naiba? şi-a spus ea în gând. Numai pentru că tu îi placi pe părinţii lui Ethan, trebuie să fiu şi eu prietenă cu el?
— E-n regulă, doamnă Barrows, a spus Ethan. Am sentimentul că
v-am întrerupt.
Doamnă Barrows? s-a întrebat Izzy în gând. Uh! Ce linguşitor!
— Oh, nu, eşti bine-venit, a spus Peg. Îi spuneam numai lui Izzy ce oameni drăguţi sunt părinţii tăi. I-am spus că sunt prietenii noştri buni.
— Bănuiesc că asta înseamnă că eu sunt idiotul, deci, a spus Ethan, râzând.
— Oh, nu.
Peg s-a ridicat, cu ochii mari, dând din mâini ca şi cum voia să-şi şteargă replica. Nu asta am…
— Este-n regulă, i-a spus Izzy lui Peg. Nu trebuie să-mi iei apărarea.
A strâns furculiţele murdare şi cuţitul pentru pepene, le-a învelit într-un şervet de hârtie şi le-a pus în coşul de picnic, între caserolele şi recipientele de plastic. A simţit o durere instantanee şi ascuţită
când s-a tăiat în cuţitul pentru pepene la degetul arătător. A scos mâna din coş scuturându-şi-o, s-a uitat la tăietura lungă de un centimetru şi a simţit că i se înmoaie picioarele. Şi-a băgat degetul în gură, strângându-l între buze, şi a simţit gustul metalic al sângelui umplându-i gura, apoi s-a aşezat înapoi pe pătură şi a închis ochii, aşteptând să-i treacă senzaţia de vertij.
— Ce-ai păţit? a întrebat Peg. Te-ai tăiat?
Izzy a dat din cap şi a apucat strâns un colţ de pătură, cu cealaltă
mână, căutând ceva de care să se ţină cât timp lumea se rotea în jurul ei. Apoi a simţit că o prinde cineva de încheietura mâinii şi a deschis ochii. Ethan era în genunchi lângă ea, încercând să-i scoată degetul din gură.
— Lasă-mă să mă uit, a spus el.
Prea ameţită pentru a obiecta, Izzy l-a lăsat. Degetele şi palma lui erau calde şi mătăsoase ca burtica goală, moale a unui pui de căţel adormit. Senzaţia de vertij din capul ei părea să se domolească şi inima i-a revenit la ritmul normal.
— 77 —
