Ethan i-a urmărit privirea şi i-a văzut pe Peg şi pe Harry apropiindu-se.
— Putem continua discuţia altă dată? a întrebat el. În alt loc?
Izzy a apucat coşul de nuiele cu amândouă mâinile, presând tăietura proaspătă pe mânerul de lemn al acestuia. Durerea ascuţită
reflecta senzaţia chinuitoare din inima şi mintea ei, în timp ce se simţea asaltată de emoţii contradictorii. Instinctul îi spunea să stea departe de Ethan, că-i nu va aduce decât necazuri. În acelaşi timp, nu putea să nege că era atrasă de el. Stomacul i s-a strâns de furie.
— De ce? a întrebat ea.
Chiar atunci, Peg şi Harry au ajuns la ei. Ethan a luat trusa de prim ajutor.
— Iau eu asta, a spus el. Este vina mea.
— Eşti sigur? a întrebat Peg. Nu are nevoie de copci?
Ethan a chicotit.
— Nu are nevoie de copci. Este o tăietură mică.
— 79 —
— Bine, dacă aşa spui tu. Tu eşti viitorul doctor, la urma urmelor.
Noi o să strângem masa, iar tu ai grijă de Izzy.
Înainte ca Izzy să apuce să protesteze, Peg şi Harry i-au lăsat singuri din nou, întorcându-se sub copaci pentru a lua scaunele şi lăzile frigorifice.
Ethan a deschis portiera din dreapta a maşinii lui Peg şi i-a spus lui Izzy să se aşeze. Ea a făcut ce i s-a spus, aşezându-se într-o parte pe scaunul fierbinte, de piele, cu picioarele în afară. Ethan a îngenuncheat în faţa ei şi a pus trusa de prim ajutor pe jos. Apoi i-a luat mâna şi a scos cu blândeţe prosopul de hârtie îmbibat cu sânge de pe degetul ei. Izzy s-a ghemuit şi a întors privirea.
— Nu fi copil, a spus el. E ca atunci când te tai în foaia de hârtie.
Sângerarea s-a oprit deja.
— Parcă ai spus că e adâncă.
— Este, dar e mică. Vei fi bine, promit.
Izzy i-a simţit degetele calde, mătăsoase apucându-i mâna şi trăgându-i-o spre el, ca să-i poată pansa rana.
Se întreba ce-ar crede el dac-ar şti că obişnuia să-şi facă tăieturi de una singură. Ar crede, probabil, că sunt nebună, şi-a spus ea. Şi ar avea, probabil, dreptate.
— Oh, e-n regulă, a spus ea, încercând să se gândească la altceva, vorbind. Tu eşti viitorul doctor.
— Părinţii vor să mă fac doctor, a spus Ethan.
A deschis trusa de prim ajutor şi a scotocit prin ea.
— Eu aş prefera să fiu cadru medical la urgenţă.
— N-aş putea face niciodată asta, a spus ea.
În acest timp, îi urmărea pe Peg şi Harry prin parbrizul prăfuit al maşinii, încercând să nu se uite la deget. În umbra de sub copaci, Harry i-a dat lui Peg un sărut rapid pe buze, apoi i-a luat din mână
lada frigorifică. Peg a zâmbit şi şi-a trecut mâna prin păr. Scena i-a amintit lui Izzy de momente în care ea era cu părinţii la plajă; mama şi tatăl ei râdeau şi se alergau unul pe celălalt prin nisip, tatăl o prindea pe mama ei de talie, o săruta şi o ducea în braţe în valuri.
Izzy îşi amintea cum zâmbea în timp ce-i privea, simţindu-se în siguranţă şi mulţumită, lumea ei perfectă fiind plină de oameni fericiţi care se iubeau, exact cum ar trebui să fie. Apoi a fost asaltată
— 80 —
de imaginea tatălui ei întins pe burtă pe pat, în cearşafurile pline de sânge, cu o gaură neagră sângerândă în cap. O vedea pe mama ei ghemuită în colţul dormitorului, privind drept în faţă, cu puşca de vânătoare la picioarele ei pline de sânge. Stomacul i s-a strâns. În cele din urmă, toate zâmbetele de pe plajă, toate dimineţile fericite de Crăciun şi săruturile de la revedere, toate glumele din timpul cinei nu erau nimic altceva decât o iluzie. Se întreba ce secrete care puteau distruge lumea asta perfectă îşi ascundeau Peg şi Harry.
— Evident, a spus Ethan, râzând. Eşti un pic dezavantajată, dacă
nu suporţi să te uiţi la sânge.
— Poftim? a făcut ea, smulsă din gândurile ei.
— Eşti bine? a întrebat el, încruntat.
— Da… Da, a spus ea. Scuze. Aveam mintea-n altă parte.
A îndrăznit să se uite cum îi picura iod pe deget, aşteptând să
simtă usturimea, care nu a mai venit.
— Ziceam că ai fi un cadru medical de urgenţă groaznic, a spus el.
— Da, a spus Izzy, întorcându-şi privirile spre Peg şi Harry. Când eram mică, voiam să mă fac veterinar. Dar nu suport să văd animale în suferinţă. N-aş fi în stare să le operez, chiar dacă asta ar însemna să
