— Nu este aşa de rea cum crezi, a spus el.
— Ba da, este, a spus Izzy. La început s-a purtat ca şi cum voia să
fim prietene, apoi a început să-mi facă farse. Este groaznică.
— Aşa pare când este înconjurată de alţi oameni, dar când suntem numai noi…
— Oh, a făcut Izzy, încrucişându-şi braţele. Aşadar, nu-ţi pasă cum îi tratează pe ceilalţi, atâta timp cât se poartă frumos cu tine.
— Nu, a spus Ethan. N-am spus asta. Noi suntem împreună din clasa a opta şi numai în ultimul an a început să se poarte… nu ştiu…
diferit. Vreau numai să ştii c-a trecut prin multe.
Izzy a făcut ochii mari.
— Asta nu-i o scuză. Ar trebui să se ridice deasupra celor întâmplate, nu să perpetueze răul. Urăsc când oamenii îi învinuiesc pentru comportamentul lor propriu pe toţi ceilalţi, numai pe ei înşişi
— 106 —
nu.
— Taică-său a părăsit-o, iar maică-sa e alcoolică.
— Asta nu-i dă dreptul să fie o căţea!
În clipa în care i-au ieşit cuvintele din gură, stomacul i s-a strâns de regret.
Ethan a oftat şi umerii i-au căzut.
— Tăică-său o pălmuia una-două şi pe maică-sa o bătea măr. Când avea doisprezece ani, a intervenit între ei şi a ajuns în spital cu comoţie şi cu un braţ rupt. Dar mama ei nu le-a spus doctorilor adevărul. A minţit şi a spus că Shannon a sărit de pe acoperişul terasei, crezând că poate zbura.
Izzy a înghiţit în sec. Nu-şi putea imagina un tată rănindu-şi copilul. Sau o mamă care să nu reuşească să-şi protejeze copilul.
Sigur, mama lui Izzy îi împuşcase tatăl, dar asta pentru că înnebunise.
Izzy voia să creadă că mama ei nu se gândise la consecinţe. Mama ei îşi pierduse minţile şi nu şi-a dat seama că Izzy va fi devastată de dispariţia tatălui ei şi că, atunci când poliţia va afla ce-a făcut, Izzy îşi va pierde amândoi părinţii. Numai o persoană bolnavă mental ar fi în stare să nu prevadă consecinţele. Ironia era că, înainte de acea noapte blestemată, mama lui Izzy fusese exagerat de protectivă, nelăsând-o să se ducă la şcoală împreună cu colegele ei, deşi şcoala era pe strada următoare, şi o pusese să poarte vestă de salvare pe plajă, în timp ce copiii ceilalţi se aruncau liberi în valuri şi se jucau în nisip, nestânjeniţi de vesta voluminoasă şi portocalie. Tatăl lui Izzy o răsfăţase, cumpărându-i rochii frumoase şi ducând-o la cursuri de dans, promiţându-i chiar un ponei, când va împlini zece ani. Chiar şi acum, după tot ce se întâmplase, Izzy nu-şi putea imagina pe vreunul din părinţii ei făcându-i rău în mod intenţionat.
— După asta, a continuat Ethan, tatăl lui Shannon a lichidat contul din bancă al familiei şi le-a lăsat fără nimic. De atunci, n-au mai auzit de el.
Ethan a privit în pământ, apoi s-a uitat la Izzy cu priviri rugătoare.
— Te rog, să nu zici nimănui că ţi-am spus. Am spus deja prea mult. Toţi ştiu deja despre părinţii lui Shannon, dar m-ar omorî dacă
ar afla că eu sunt cel care ţi-a spus ţie. Vreau numai să înţelegi ce fel de trecut are.
— 107 —
Izzy a oftat.
— Ascultă, a spus ea. Îmi pare rău pentru ea. Serios, îmi pare rău.
Dar, cinstit, ştiind toate acestea, sunt şi mai nelămurită. Nu înţeleg de ce vrea ea să-i rănească pe oameni când ştie cum e să fii rănit.
— Cred că-i este atât de frică să nu fie rănită încât se asigură că
nimeni nu se leagă de ea. Crede că există o ierarhie sau ceva de genul ăsta şi că ea trebuie să rămână la vârf, pentru a se proteja.
— Chiar crezi asta?
— Da, a răspuns Ethan. Am tot încercat să vorbesc cu ea, s-o fac să
înţeleagă că nu trebuie să fie…
Ethan şi-a întors privirile şi peste chip i-a trecut o umbră de suferinţă.
— Simt că eu sunt tot ce i-a mai rămas în acest moment. Sunt singurul care înţelege de ce este aşa cum este. Maică-sii nu-i pasă de ea şi toţi ceilalţi îi cântă-n strună pentru că le e frică de ea.
Oh, Doamne, s-a gândit Izzy. Chiar o iubeşte. Izzy s-a gândit la tatăl ei care nu îşi închipuise că se căsătorea cu o femeie care, într-o bună zi, îşi va pierde minţile. Voia să-i spună lui Ethan să fie atent. În schimb, a tras aer în piept şi a schimbat subiectul.
— Cum să-ţi dau jurnalul fără să afle Shannon? Părea destul de supărată când mi-ai luat apărarea alaltăieri.
— Da, a spus el. Chiar e geloasă, aşa că trebuie să fim atenţi.
Izzy a deschis gura să spună că Shannon părea o persoană
deosebită, dar s-a abţinut.
— Lasă jurnalul în dulap, a spus Ethan. Îl voi lua în pauză.
