— Am văzut că te-ai uitat prin el şi am crezut că vrei să-l citeşti.
— 104 —
— Ai idee ce necazuri poţi avea pentru că l-ai subtilizat? a spus ea, surprinsă de cât de furioasă era. Este proprietatea statului!
— Isuse! a făcut Ethan, dându-şi ochii peste cap. Calmează-te! Îl putem pune înapoi când termini de citit. Sâmbăta viitoare, când vom merge la depozit, îl vom pune pur şi simplu în cufăr. Nu-i mare lucru.
Nu va şti nimeni că a fost luat.
Ea a ridicat jurnalul.
— Îl iei înapoi acum!
— Bine, a spus el, ridicând din umeri. Îl voi lua. Îmi pare rău că te-am deranjat.
A luat jurnalul şi a dat să plece.
— Ne mai vedem.
Ea a strâns din dinţi. Ethan avea dreptate. Nu se ştie de ce, voia, mai mult decât orice, să citească jurnalul Clarei. Dar nu aşa. Nu stresată ca nu cumva să aibă necazuri pentru că jurnalul e la ea. Dar dacă nu va mai avea niciodată această ocazie?
— Stai aşa, a spus ea.
El s-a-ntors, zâmbind.
— Te-ai răzgândit?
— Poate, a spus ea.
El s-a sprijinit de peretele garajului şi i-a dat jurnalul.
— Se spune că e bântuit, ştii? a spus el.
Ea s-a încruntat, derutată.
— Ce este bântuit?
— Azilul Willard.
Izzy s-a uitat la jurnal.
— Oh, a făcut ea, sperând că el nu i-a observat crisparea.
— Nişte prieteni de-ai mei au intrat, cu vreo două săptămâni în urmă, şi-au făcut pe ei de frică. Unul dintre ei a fost zgâriat pe gât într-un salon pentru femei şi amândoi au auzit ceva ce păreau a fi nişte vaiete.
Izzy s-a cutremurat.
— Ce scârbos! a spus ea.
— Eu cred că e senzaţional, a spus Ethan, râzând.
— Mă rog, tu eşti un ciudat.
— Jurnalul nu este singurul motiv pentru care sunt aici, a spus el,
— 105 —
vocea devenindu-i serioasă, dintr-odată. Voiam să-mi cer iertare pentru că am ajutat-o pe Shannon când a pus… a pus porcăriile acelea pe dulapul tău. Ai dreptate. A fost oribil şi josnic. Când citeai jurnalul, la depozit, mi-am dat seama că plângeai şi…
Izzy a înţepenit.
— Ascultă, a spus ea. În sfârşit, îmi merge bine şi nu am de gând să
stric totul. Dacă Peg şi Harry află că acest jurnal e la mine, probabil că-mi vor cere să plec de la ei.
— Citeşte-l în weekend şi adu-l la şcoală luni. Îl voi lua înapoi.
Nimeni nu va şti vreodată că l-ai avut. Promit.
Izzy a oftat şi şi-a trecut degetele peste coperta din piele verde a jurnalului. În toţii anii aceştia nu-şi dorise nimic mai mult decât să
pătrundă în mintea mamei ei, să încerce să înţeleagă ce o face pe o persoană perfect sănătoasă la cap să-şi piardă brusc minţile. Pe doctori nu i-a putut întreba. Ei o declaraseră pe mama ei sănătoasă.
Dar Izzy ştia mai bine. Şi, chiar acum, chiar aici, în mâinile ei, ar putea fi răspunsurile pe care le căutase. Era gata să-l întrebe pe Ethan dacă i-l putea da înapoi la şcoală, când i-a venit o altă idee.
— Cum rămâne cu Shannon? a întrebat ea. Nu cred că s-ar bucura prea tare dacă ar afla c-ai fost aici.
Spre surpriza ei, Ethan a tăcut, scărpinându-se la ceafă, cu ochii-n pământ. Apoi s-a uitat la Izzy, încruntat.
