Sora May îl privea fix, ca un câine în aşteptarea recompensei.
— Ce tot spune? a întrebat ea.
Dr. Roach a privit-o încruntat.
— Discutăm mai târziu, a spus el, trimiţându-i o privire fermă.
— 113 —
— Te rog, a spus Clara. Ascultă-mă. Nu am nevoie să stau aici.
Tata…
— Este doar un examen medical, a întrerupt-o dr. Roach. Vom discuta altă dată despre motivul pentru care te afli aici. Pentru moment, haide să cooperăm, de-acord?
— Când? a întrebat Clara.
— Te va aduce o soră, când va fi momentul, a spus dr. Roach.
Clara a oftat şi a strâns din dinţi de frustrare. Dr. Roach i-a dat fişa înapoi surorii May, care a luat-o cu amândouă mâinile, degetele ei atingând preţ de câteva secunde mâna lui. În cele din urmă, el i-a zâmbit cu subînţeles. Umerii surorii May s-au relaxat. Dr. Roach i-a verificat Clarei reflexele cu ciocănelul de cauciuc, apoi s-a uitat cu lupa în urechile ei. I-a cerut să coboare de pe masă şi să se aplece, pentru a-i putea verifica curbura coloanei. Ea a executat ce i s-a spus şi el şi-a trecut degetele de-a lungul coloanei vertebrale, apoi i-a tras braţele în spate şi a apucat-o de încheieturile mâinii.
— Simţi vreo durere la spate sau la umeri? a întrebat el, apăsându-şi bazinul pe fesele ei.
— Nu, a făcut Clara, crispându-se.
Dr. Roach i-a dat drumul şi ea şi-a îndreptat spatele, frecându-şi încheieturile. Rămas încă în spatele ei, dr. Roach i-a pus mâinile pe umeri şi i-a tras înapoi. I-a pipăit vertebrele cervicale şi i-a apăsat cu degetele scalpul, simţindu-i forma craniului. S-a întins şi i-a pipăit claviculele, apoi i-a ridicat braţele în sus şi-n lateral, spunându-i să le ţină aşa, cât timp el a palpat-o la subsuoară.
— Soră May, a spus el. Vei rămâne şi în noaptea asta la locuinţa infirmierelor?
— Da, dr. Roach, a răspuns sora May, cu vocea greţos de mieroasă.
— Şi cum consideri că sunt condiţiile? Ştii cât de tare ne luptăm pentru ca angajaţii noştri să se simtă confortabil la Willard.
— Condiţiile de aici, de la Willard, sunt cele mai bune pe care le-am avut vreodată, a spus sora May.
Până să-şi dea seama Clara ce se întâmplă, dr. Roach îi pusese mâinile pe sâni. I-a strâns o dată, de două ori, apoi i-a ciupit sfârcurile şi apoi le-a dat drumul. Totul s-a petrecut atât de repede, că era dificil să spui dacă asta făcuse parte din consult sau era altceva. Clara şi-a
— 114 —
coborât braţele şi şi le-a încrucişat peste sâni, întorcându-se cu faţa la dr. Roach, cu obrajii în flăcări. Dr. Roach a ignorat-o, fiind ocupat să-şi scoată mănuşile. S-a dus la chiuvetă şi a început să-şi frece din nou mâinile, săpunindu-le şi clătindu-le de două ori, apa fiind atât de fierbinte încât scotea aburi. Şi-a şters mâinile cu un prosop curat, şi-a pus din nou mănuşile, apoi a luat depresorul de limbă dintr-un borcan de sticlă de pe dulapul cu medicamente.
— Sus pe masă, Clara, a spus el.
Clara s-a urcat înapoi pe masa de consult, cu braţele încă puse peste sâni.
— Aşadar, chiar îţi place aici, la Willard, soră May?
— Oh, da, a răspuns sora May, apropiindu-se, ca şi cum ar fi trebuit să se uite şi ea în gâtul Clarei. Îmi place foarte mult.
Dr. Roach a zâmbit superior şi a ridicat instrumentul de lemn.
— Deschide gura, i-a spus el Clarei. Spune A.
Clara a făcut ce i s-a spus şi dr. Roach i-a apăsat limba cu instrumentul de lemn. A fost prea mult pentru ea. A icnit şi a vomitat pe mâinile şi pe halatul doctorului Roach. El s-a retras şi s-a uitat la hainele lui, cu braţele în lateral şi cu gura strâmbă de dezgust. Sora May a rămas fără aer şi a scăpat fişa Clarei pe podea, foaia aterizând cu faţa-n jos într-o baltă de vomă. Timp de o clipă au rămas cu toţii interzişi, cu ochii larg deschişi şi cu privirea fixă.
În cele din urmă, sora May şi-a revenit. A deschis uşile de sub dulapul cu medicamente şi a scos un teanc de prosoape, apoi a păşit peste balta de vomă şi a început să şteargă mizeria de pe halatul de laborator al dr. Roach. Dr. Roach era încă în stare de şoc, cu buzele atât de strânse, încât gura îi devenise o linie subţire şi ţeapănă. Sora May i-a deschis nasturii de la halat, i-a tras halatul de pe mâini, cu grijă să nu se atingă de hainele de dedesubt. Apoi i-a scos mănuşile, le-a aruncat cât colo şi şi-a spălat repede mâinile. Dr. Roach a făcut un pas înapoi, călcând cu grijă peste vomă, apoi s-a dus la chiuvetă şi şi-a frecat mâinile cu o perie dură, apăsând atât de tare încât i s-a-nroşit pielea. Sora May a apucat-o pe Clara de braţ, înfigându-şi unghiile în pielea ei.
— Cum îndrăzneşti? a şuierat ea. Vrei să fii dusă la izolare? Asta vrei?
— 115 —
— E-n regulă, a spus dr. Roach, în timp ce-şi usca mâinile. Nu cred că a făcut-o intenţionat. Fă curat şi hai să terminăm cu asta.
Sora May s-a-ncruntat şi a mai scos nişte prosoape de sub dulăpior.
— S-o chem pe sora Trench să se ocupe de-asta? a întrebat ea.
— Nu, a răspuns dr. Roach. Dă-i Clarei un prosop să se şteargă şi gata.
— Îmi cer scuze, a spus Clara, îndepărtând murdăria de pe braţe şi picioare. Nu voiam să. Numai că…
— Nu te simţi bine? a întrebat dr. Roach. Ţi-a fost rău?
— Nu, a spus Clara.
A tras aer în piept şi apoi şi-a ţinut respiraţia, neştiind dacă să-i spună sau nu adevărul. Poate că va fi tratată mai bine dacă s-ar şti că
era însărcinată. Poate că o vor elibera. Azilul de nebuni nu era un loc în care să aduci pe lume un copil. Cu siguranţă, doctorul ar fi de-acord cu asta. Şi-a muşcat obrazul pe dinăuntru, luptându-se cu un alt val de vomă.
