— Nu sunt bolnavă. Sunt însărcinată.
Dr. Roach s-a-ncruntat; sprâncenele i s-au unit.
— Poate că eşti numai nervoasă sau ai mâncat ceva ce nu ţi-a făcut bine, a spus el.
Clara a scuturat din cap.
— Nu, a spus ea. Am un iubit şi copilul este al lui.
Dr. Roach şi-a înălţat bărbia, dând uşor din cap, de parcă i s-ar fi confirmat o bănuială.
— Îmi vei povesti totul mai târziu, a spus el. Sunt aici ca să te ajut, îţi aminteşti? Acum, trebuie să mergi la sala de mese să-ţi iei micul dejun.
— Dar tu eşti medic. Tu poţi spune dacă sunt sau nu însărcinată, a spus ea şi a continuat: Cu siguranţă, eşti de acord că azilul nu este un loc potrivit pentru o femeie însărcinată.
— Avem o doctoriţă ginecolog, a spus dr. Roach. Dar mă tem că
astăzi nu este aici.
Clara se gândea să-l întrebe de ce simţise nevoia să-i examineze sânii, dacă aveau o doctoriţă care să facă aceste lucruri, dar ştia că era o pierdere de vreme. Cel mai important lucru era să-l facă să-şi dea
— 116 —
seama că va avea un copil. Şi-a pus o mână pe burtă.
— Uită-te la burta mea. Este umflată, a spus ea.
Dr. Roach a arătat spre hainele de pe scaun.
— Îmbracă-te, a spus el. Dacă eşti într-adevăr însărcinată, vom afla destul de repede, nu-i aşa? Soră May, o duci tu pe Clara la sala de mese, te rog?
Sora May era în genunchi, curăţând podeaua, cu gura strâmbă. S-a ridicat şi a aşteptat lângă uşă, cât timp Clara s-a îmbrăcat.
— S-o trimit pe sora Trench să termine de curăţat? a întrebat ea, din nou.
Dr. Roach a scuturat din cap.
— Nu, are alţi pacienţi de care se ocupă în dimineaţa asta. Ia pe unul dintre infirmieri să te ajute.
Sora May s-a-nroşit la faţă şi falca de jos a început să-i tremure.
Clara şi-a încheiat nasturii la pulover, gândindu-se că, pentru moment, va trebui să facă în continuare ce voiau ei. Dr. Roach a spus că vor discuta mai târziu. Mai avea o şansă să-l facă să înţeleagă, să-l facă să-şi dea seama că ea nu avea de ce să fie instituţionalizată. A urmat-o pe sora May afară din birou, prin foaier, până la capătul primei aripi a clădirii. Un infirmier a descuiat două uşi de fier şi le-a permis să treacă; culoarele au răsunat de scârţâitul şi trântitul uşii de fier. Sora May a condus-o pe Clara în jos spre subsol, pe nişte scări strâmte, apoi pe un coridor scurt, de piatră, care ducea la sala de mese.
Pereţii de ciment ai sălii de mese erau de culoare gri, murdar marmorat, iar colţurile de sus şi marginile camerei lăsau la vedere un strat vechi de vopsea albă. Podeaua albastră era roasă şi plină de găuri; lipseau porţiuni întregi, circulare, ca şi cum cineva ar fi scobit piatra cu o lingură. Mirosea a lapte stricat, a varză şi a untură. Câteva zeci de paciente aşezate sau în picioare stăteau la nişte mese lungi, în timp ce îngrijitorii se plimbau printre ele, urmărindu-le cum mâncau.
Sora Trench şi alte două infirmiere se plimbau în sus şi-n jos la celălalt capăt al sălii de mese, ţinând şirul de paciente aliniate în ordine. Pacientele aveau tăvi pe care aşezau mâncarea primită de la lucrătorii aflaţi în spatele unei tejghele lungi. Printre femeile care aşteptau la rând, erau şi femeia cu păpuşă şi cea care se legăna
— 117 —
încontinuu înainte şi-napoi, în pat. Oriunde se uita, Clara vedea ochi umflaţi privind în gol şi guri lăsate.
— E timpul să mergem în Camera Soarelui! a strigat unul dintre infirmieri către pacientele aşezate la mese. Strângeţi după voi!
Pacientele s-au ridicat şi-au luat farfuriile de pe masă, dar câteva au rămas aşezate, mestecându-şi absente micul dejun. Infirmierii le-au tras pe femeile neascultătoare de pe taburetele pe care erau aşezate, luându-le tacâmurile din mâini. O pacientă a încercat să se urce pe masă, punându-şi piciorul gol într-o farfurie. Infirmierul s-a întins şi a înfăşcat-o de braţ, înjurând în timp ce o trăgea jos de pe masă. În cele din urmă, infirmierii le-au făcut pe toate să-şi ia tăvile şi să iasă, în şir, din încăpere. Patru lucrători au strâns tăvile şi farfuriile rămase pe mese, iar femeile din salonul Clarei au început să se îndrepte, târşâindu-şi picioarele, spre mese, cu tăvile lor. Sora May a condus-o pe Clara de-a latul camerei, pentru a i-o preda surorii Trench.
— Pacienta asta a făcut mizerie în cabinetul dr. Roach, i-a spus ea surorii Trench. Dr. Roach vrea să aduci un infirmier să cureţe, după
micul dejun.
— Nu am timp pentru asta, a spus sora Trench, încruntându-se.
Tu eşti sora-şefă. Este treaba ta să ai grijă de cabinet şi de sala de consult.
— Nu fac decât să execut ordinele, a spus sora May, cu bărbia ridicată. El a spus să te trimit acolo.
S-a-ntors pe călcâie să plece, dar s-a răzgândit.
— Încă un lucru.
A arătat cu degetul spre Clara.
— Asta e-nsărcinată.
Acest ultim lucru l-a spus cu voce puternică, ca şi cum ar fi făcut un anunţ public.
Ochii surorii Trench s-au căscat larg. Şi-a desfăcut braţele încrucişate şi a făcut un pas spre Clara, dar era prea târziu. Câteva paciente s-au năpustit asupra Clarei, una prinzând-o de burtă, alta atingându-i părul, o a treia plângând şi trăgând-o de faţă. Clara s-a dat înapoi şi şi-a protejat capul cu braţele. Degete murdare îi atingeau gura şi o zgâriau pe obraji. Sora Trench şi infirmierii le-au
— 118 —
