A aruncat o privire de-a lungul culoarului.
— I-am spus să-mi păstreze un loc, pentru că mă duc la toaletă.
— De ce te comporţi aşa de paranoic?
— Cred că s-a prins că se-ntâmplă ceva.
— Ce vrei să spui?
— Ştie că lucrez împreună cu tine la muzeu, a spus Ethan. Şi nu e prea bucuroasă.
Izzy şi-a dat ochii peste cap.
— Şi ce? Asta nu înseamnă că se-ntâmplă ceva!
— N-o cunoşti pe Shannon.
Ea a pufnit.
— Oh, ba cred că da. Cum de-a aflat că lucrăm la muzeu împreună?
În acel moment, Ethan a privit dincolo de Izzy. Faţa i-a căzut şi Izzy s-a-ntors să vadă ce era. La capul culoarului se afla Shannon, cu mâinile încrucişate pe piept, privind la ei.
— Oh, la dracu’, a şoptit Ethan.
A pus jurnalul în mâna lui Izzy şi a luat-o cu paşi repezi înspre Shannon.
— Hei, iubito, a spus el, încercând să vorbească normal. Dulapul lui Izzy se blocase. M-a rugat să i-l deschid.
— 122 —
Shannon l-a privit fix până când a ajuns lângă ea, apoi s-a uitat la Izzy. Izzy a pus jurnalul înapoi în dulap, l-a încuiat şi a pornit spre ei, cu caietul la piept, ca o vestă antiglonţ. Izzy o urmărea cu privirea venind spre ei, încruntându-se, până când Ethan a luat-o de mână şi au plecat spre clasă. Izzy i-a urmat, sperând că nu va trebui să se aşeze lângă ei. Shannon se tot uita în urmă, şoptindu-i ceva la ureche lui Ethan şi râzând: un chicotit puternic, deliberat, ca atunci când doi oameni împărtăşesc aceeaşi glumă. Când Shannon şi Ethan au ajuns la clasă, s-au oprit în faţa uşii închise. Shannon şi-a pus braţele după
gâtul lui Ethan şi l-a sărutat pe gură. Ethan i-a răspuns la sărut, apoi s-a dezlipit de ea.
— Haide, a spus el. Am întârziat deja.
Shannon s-a uitat înapoi la Izzy, cu buzele ţuguiate a dezgust.
— Cui îi pasă? a spus ea. Vom da vina pe Izzy Pop.
Ethan a deschis uşa şi a tras-o pe Shannon în clasă. Izzy i-a urmat, străduindu-se să-şi stăpânească impulsul de a-i spune lui Shannon motivul real pentru care Ethan se afla la dulapul ei. În faţa clasei, dl Defoe scria pe tablă; cămaşa albastră îi era pătată de transpiraţie la subraţ, iar jeanşii decoloraţi erau băgaţi în bocancii de drumeţie, de firmă. Indiferent de anotimp, dl Defoe purta ghete de munte. Se zvonea că locuia în mansarda clădirii gării şi-şi dădea cea mai mare parte a banilor pe pomeni. S-a uitat la Ethan, Shannon şi Izzy, peste ochelarii cu lentile groase.
— Mă bucur că aţi venit şi voi, a spus el. Grăbiţi-vă şi aşezaţi-vă.
Spre uşurarea lui Izzy, era un loc liber în spatele clasei. S-a grăbit spre el, în timp ce Ethan şi Shannon s-au aşezat în faţă.
Dl Defoe a terminat de scris pe tablă, s-a aşezat la catedră şi le-a cerut elevilor să strângă eseurile, dându-le din mână-n mână în faţă.
Când toate eseurile au fost strânse, s-a ridicat în picioare pentru a preda lecţia nouă.
— Astăzi vom vorbi despre ce o împinge pe o persoană aparent normală să comită pe neaşteptate o crimă oribilă, a spus el. Cum ar fi uciderea soţului sau soţiei sau introducerea în şcoală a unui pistol ca să-ţi împuşti colegii de clasă.
A început să se plimbe înainte şi-napoi prin clasă, râcâind podeaua cu ghetele lui de munte.
— 123 —
— Din când în când, explodează ştirea că nişte oameni obişnuiţi, normali au făcut lucruri oribile, fără vreun avertisment. Comit crime care-i şochează pe cei din jurul lor, chiar şi pe cei care-i cunosc extrem de bine. Toată lumea este descumpănită, încercând să-nţeleagă ce s-a-ntâmplat. Când află despre crimă, primul gând al celor mai mulţi oameni este că nu e posibil ca persoana pe care o cunosc ei să fie făptaşul…
Izzy s-a chircit în scaun, încercând să nu asculte cuvintele spuse de dl Defoe. A luat un creion şi a desenat un pătrat pe caietul de notiţe, întărindu-i conturul la nesfârşit, apăsând din ce în ce mai tare, până
când vârful creionului s-a rupt.
— Aşadar, întrebarea este: oamenii aceştia se comportă total neobişnuit sau scot la lumină cea mai ascunsă parte a personalităţii lor? a spus dl Defoe. Dumneata ce crezi, domnişoară Stone?
Izzy şi-a ridicat privirea. Câţiva elevi s-au întors să se uite la ea, cu sprâncenele ridicate.
— Umm, a făcut Izzy. Îmi cer scuze. Care a fost întrebarea?
Toată clasa a râs.
— Aş aprecia dacă n-ai mai mâzgăli în caiet şi ai fi atentă, domnişoară Stone, a spus dl Defoe.
Shannon a ridicat mâna şi dl Defoe a arătat cu degetul spre ea.
— Da, domnişoară Mackenzie?
— Habar n-am, a spus Shannon. Poate că am putea s-o aducem aici pe mama lui Izzy să ne explice ce e în mintea criminalului.
