— Ştiu că vă cer prea multe, a spus ea. Dar, în toţi aceşti ani, auzind ce spuneau toţi despre mama şi despre tatăl meu…
Şi-a plecat privirile.
— Ştiu că tu crezi că am inima de piatră. Dar nu-i aşa. Mă doare să
aud vorbindu-se aşa despre părinţii mei. Cred că… nu ştiu. Voiam să
lovesc şi să-i rănesc şi eu pe ceilalţi. Ştiu că greşeam.
Izzy s-a trezit vorbind, înainte să se poată opri.
— Lumea vorbeşte oricum, a spus ea. Nu poţi face nimic împotriva acestui lucru. Numai să nu iei în seamă.
Shannon a clătinat din cap şi i-a zâmbit lui Izzy, ca o fetiţă care vede un căţel în vitrina unui magazin pentru animale.
— Vedeţi, a spus ea, ştiam că Izzy o să înţeleagă. Îmi pare rău c-am spus în clasă că mama ta este la puşcărie.
Izzy a tresărit şi s-a uitat la prietenii lui Alex, aşteptând reacţia lor.
— Oh, Doamne! Tocmai ai făcut-o din nou! a spus Alex, cu voce ascuţită. Izzy abia i-a cunoscut pe prietenii mei şi tu tocmai ai spus chestia în gura mare de faţă cu toată lumea!
Shannon şi-a dus mâna la gură.
— Ups! a făcut ea. Nu voiam! De data asta chiar nu voiam, serios!
Alex a scuturat din cap.
— Nu ştiu, a spus ea. Pare că te-ai folosit de această ocazie pentru a o pune din nou într-o situaţie delicată pe Izzy.
— Nu, a spus Shannon. Nu voiam să fac asta. Serios. Haide.
Trebuie să-mi dai o şansă. E nevoie de timp ca să te schimbi. Chiar îmi pare rău, Izzy.
Shannon s-a uitat la Izzy cu ochi înlăcrimaţi. În spatele ei, Ethan îşi studia cu atenţie berea din mână, nisipul, pe Fin şi pe Turtle, orice, numai pe Izzy nu. Cuvintele lui Shannon, tonul vocii ei, atitudinea ei, felul în care-i tremura buza de jos când vorbea, totul părea sincer. Şi totuşi, Izzy ar fi putut jura că a văzut scânteia de furie dansând încă
— 188 —
în ochii lui Shannon. Dar, cel puţin în seara asta, a decis să intre-n joc.
— Nu vorbesc în numele tuturor, a spus ea. Dar vreau să-ţi mai acord o şansă.
În realitate se simţea uşurată. Chiar dacă Shannon ar fi revenit la comportamentul urât când se vor întoarce la şcoală, luni, Izzy se putea relaxa, distra şi şi-ar putea face prieteni noi, măcar în seara asta.
— Serios? a-ntrebat-o Alex pe Izzy. Ai de gând s-o ierţi, aşa, pur şi simplu?
— E-n regulă, Alex, a spus Shannon. Ştiu că pe tine te-am tratat mai rău decât pe oricine altcineva. Ai toate motivele să nu-mi mai vorbeşti niciodată. Nu trebuie să mă ierţi dacă nu simţi c-o poţi face în inima ta. Dar sper că măcar vom fi civilizate una cu cealaltă până la absolvire.
Toată lumea s-a uitat la Alex, aşteptându-i reacţia. Izzy a ridicat din umeri, sperând că Alex nu era dezamăgită de ea pentru că lăsase de la ea cu atâta uşurinţă.
În cele din urmă, Alex şi-a dat ochii peste cap şi a spus:
— Nu contează. Îţi voi mai da o şansă pentru că m-am săturat de toate scandalurile şi loviturile pe la spate. Dar te previn, să nu-ţi baţi joc de mine. Încă o dată eu nu te mai iert.
— Nu-mi voi bate joc! a spus Shannon.
A pornit spre Alex, cu braţele deschise, dar Alex s-a dat înapoi, ridicând o mână. Shannon s-a oprit imediat.
— E-n regulă, a spus ea, zâmbind. Înţeleg. Nu e încă momentul.
Şi-a ridicat doza cu braţul întins.
— Putem măcar bea pentru un nou început?
— Sigur, a spus Alex, ridicându-şi rapid băutura.
După ce a sorbit fiecare câte-o înghiţitură, Shannon a spus:
— Cortul nostru este dincolo de plantaţia de mesteceni. După ce vă instalaţi, veniţi pe la noi? a întrebat ea.
— Ne mai gândim, a spus Alex.
Shannon s-a uitat la Izzy.
— Tu vii pe la noi? a întrebat-o ea.
Izzy a ridicat din umeri.
— 189 —
