contorsionată de durere.
— Nu! a strigat ea. Este a mea! Nu mi-o puteţi lua!
S-a tras înapoi până s-a lovit de peretele de lângă fereastră, cu picioarele moi, cu mâinile reci ca gheaţa. A început să se sufoce, convinsă că va vomita.
Dr. Slade şi domnişoara Mason au dat ocol patului, apropiindu-se din ce în ce mai mult. Dr. Slade a prins-o pe Clara de braţ.
Domnişoara Mason a întins păturica pe noptieră şi s-a-ntins după
Beatrice.
— Nu! a strigat Clara.
S-a tras într-o parte şi a scăpat de strânsoarea lor, alergând spre fundalul camerei. Infirmierii au pornit spre ea, cu gurile rigide. Dr.
Slade şi domnişoara Mason s-au luat după Clara şi au încolţit-o, ţinându-şi mâinile întinse-n lateral de parcă încolţeau un animal sălbatic.
— Dă-ne copilul! a spus domnişoara Mason. Nu vrei să-l scapi din braţe, nu-i aşa?
— Plecaţi de lângă noi! a ţipat Clara. Nu vă voi lăsa să mi-o luaţi!
Dr. Slade a sărit în faţă şi-a apucat-o pe Clara de braţ cu amândouă
mâinile, gâfâind din cauza efortului. Domnişoara Mason s-a-ntins după Beatrice, încercând s-o smulgă cu mâinile ei aspre din braţele Clarei. Clara şi-a croit drum, împingând-o pe domnişoara Mason care s-a dat înapoi poticnindu-se, rotind din mâini şi căscând larg ochii.
Beatrice s-a trezit şi a-nceput să ţipe, cu feţişoara chinuită şi roşie.
Domnişoara Mason şi-a revenit şi a păşit din nou înspre Clara, cu mâinile ridicate. Clara s-a răsucit şi s-a-ntors, încercând să scape din strânsoarea puternică a doctorului Slade. L-a lovit în fluierul piciorului. El a-njurat şi a strâns-o şi mai tare de braţ, înfigându-şi degetele groase în muşchii ei. Până să-şi dea seama ce se-ntâmplă, infirmierii erau călare pe ea, unul o ţinea de braţe, celălalt era în faţa ei, având grijă ca ea să nu scape copilul din braţe. Domnişoara Mason a luat-o în braţe pe Beatrice.
— 180 —
Clara şi-a eliberat braţul şi i-a tras un pumn în gură domnişoarei Mason. Aceasta şi-a pipăit buza de jos, şi-a coborât mâna şi, cu ochii larg deschişi, s-a uitat la sângele de pe degete. Infirmierii i-au tras Clarei un braţ la spate, cu violenţă. Domnişoara Mason s-a uitat la Clara şi şi-a şters sângele de la gură şi de pe bărbie. Clara a ridicat-o la piept pe Beatrice, cu o mână, şi s-a-ntors s-o ia la fugă, dar infirmierii au prins-o de umeri. Dr. Slade a luat-o pe Beatrice din braţele Clarei, cu figura schimonosită şi încrâncenată.
— Nu! a strigat Clara, hohotind. Te rog. Nu mi-o lua!
— Îmi pare rău, a spus dr. Slade. Într-o zi, îţi vei da seama că e spre binele ei.
Infirmiera i-a şters obrajii domnişoarei Mason cu un prosop, cu ochii în lacrimi. Domnişoara Mason i-a smuls prosopul şi şi-a şters singură faţa, apoi a luat păturica şi a-ntins-o pe pat. Dr. Slade i-a dato pe Beatrice, ţinându-i cu o mână căpşorul cu păr negru.
Domnişoara Mason a pus-o pe Beatrice pe pat, i-a înfăşurat păturica în jurul picioruşelor care loveau necontrolat, apoi a ridicat-o în braţe, legănând-o, în timp ce micuţa plângea.
— Ai luat, în mod clar, hotărârea corectă, i-a spus ea doctorului Slade. Femeia asta nu poate fi o mamă bună.
Dr. Slade a dat din cap, încă încercând să-şi recapete suflul.
— Nuuuuu! a strigat Clara până când a simţit gust de sânge în gât.
S-a zbătut şi a lovit cu picioarele, luptându-se să scape de infirmieri prin toate mijloacele. Domnişoara Mason a pornit spre uşă
şi Clara s-a prăbuşit pe podea, în agonie, cu dureri în fiecare muşchi şi os al trupului ei. Infirmierii au apăsat-o până când obrajii i s-au lovit de dalele reci, cu trosnet de os spart. A simţit o împunsătură pe braţ şi s-a-ntors cu capul spre ieşire. Ultimul lucru pe care l-a văzut a fost domnişoara Mason ieşind pe uşă cu fiica ei în braţe, cu păturica roz atârnată pe-o parte a paltonului ei de lână. Beatrice ţipa.
Clara şi-a-ntors capul pe perna tare; lumina cenuşie a dimineţii pătrundea prin ferestrele cu grilaj. Vedea un pâlc de cedri şi un bărbat cu cizme de cauciuc mergând pe drum cu o lopată pe umăr.
Apoi a auzit pe cineva ţipând. S-a ridicat în şezut şi s-a uitat de jur împrejur prin cameră. Câteva femei stăteau aşezate pe paturile lor
— 181 —
murdare de metal, cu picioarele legate cu lanţuri de grilaje. Clara s-a uitat în jos. Avea şi ea un lanţ în jurul gleznei. Era în Rookie Pest House.
— 182 —
Capitolul 13
Izzy
Într-o noapte de sâmbătă senină şi rece de la începutul lui octombrie, luna plină atârna pe cerul de cobalt, ca un glob cu halou albastru înconjurat de milioane de săgeţi de lumină. Îmbrăcată în jeanşi, cu tenişi şi hanorac cu glugă, aşezată pe bancheta de piele de lângă şofer din BMW-ul lui Alex, plecase împreună cu aceasta şi încerca să nu se simtă vinovată pentru că-i minţea pe Peg şi Harry. La început, nu le spusese că Ethan fusese cel care luase jurnalul, iar acum, asta. Sigur, era o minciună neînsemnată; spusese că stă la Alex, când, de fapt, se duceau cu cortul împreună cu elevii de clasa a 12-a de la Lakeshore şi de la Romulus Central. Dar, oricât de mică era minciuna, o făcea să se simtă groaznic. Peg şi Harry fuseseră atât de buni cu ea.
Alex bătea ritmul cu degetele pe volan, cântând „You Oughta Know” de Alanis Morissette, odată cu radioul. Când Alex a virat de pe autostrada cu două benzi pe un drum mai strâmt, prăfos, lui Izzy i s-a strâns inima. Încă nu era convinsă că era o idee bună. Alex a încetinit maşina pe drumul total desfundat şi a dat radioul încet când au intrat în tunelul întunecat de frunze, format de copacii cu coroane joase, speriindu-se când o ramură a zgâriat de-a lungul capota maşinii.
Farurile săltau din cauza făgaşelor din pietriş, luminând ochii mici şi sclipitori ascunşi prin tufişuri.
— Eşti sigură că ăsta e drumul? a întrebat Izzy.
— Da, a spus Alex. Facem întotdeauna petreceri aici. Nimeni nu vine niciodată pe-aici. Este proprietate de stat, parte a Azilului Willard.
Izzy a-nghiţit în sec. Făcea în mod clar o greşeală.
— Nu cred c-ar fi trebuit să vin, a spus ea, scrutând pădurea. Cu tot ce s-a-ntâmplat cu Shannon şi toate celelalte. Nu vreau să dăm de vreun necaz pe-aici.
