— Camera următoare nu are uşă, a spus Dave.
— Şi? a întrebat Alex.
— Intră tu prima, i-a spus Josh, arătând cu lanterna spre intrarea întunecată din stânga lui.
Alex a apucat lanterna, a tras adânc aer în piept şi a păşit până în faţa intrării, luminând camera.
— Vai, ce scârbos! a spus ea şi a trecut prin uşa deschisă.
Au urmat-o cu toţii.
Lumina lunii se strecura prin ferestrele murdare, zăbrelite, aruncând umbre lungi pe podeaua din dale. Din tavan atârnau bucăţi uriaşe de tencuială, lăsând la vedere şipci vechi şi cocoloaşe groase de mucegai negru. Dedesubtul ferestrelor se vedeau cărămizile exterioare, prin găurile de deasupra grămezilor de praf şi a bucăţilor de tencuială. În mijlocul încăperii, din podea ieşea un stâlp gros de metal şi la capătul lui era o funie care şerpuia formând un S alungit.
La capătul funiei, atârnau un scaun de plastic albastru şi o cataramă, ca un leagăn de carnaval. Lui Izzy i s-a întors stomacul pe dos, cu gândul la sutele de suflete torturate care stătuseră chiar în acest scaun şi cine ştie ce li se făcuse. La stânga, o ţeavă ruginită şi câteva căzi de porţelan se-nşirau de-a lungul unui perete smălţuit. Căzile erau înconjurate de rame metalice şi toate, cu excepţia uneia, erau acoperite cu nişte pânze rupte şi murdare. Pânzele erau prinse de rama metalică şi aveau o gaură cu marginile întărite, pentru capul pacientului, deschisă la un capăt, ca o gură căscată. Pe Izzy a apucat-o tremuratul şi-şi dorea să nu fi participat la asta.
— Ce dracu-i asta? s-a mirat Luke, aşezându-se în scaunul de plastic legat de stâlp.
— 198 —
Şi-a împins picioarele-n podea şi s-a rotit cu scaunul.
— Habar n-am, a spus Alex. Dar aceste căzi erau folosite pentru băile cu apă îngheţată. Îi băgau pe pacienţi în apă la limita îngheţului şi-i ţineau acolo până când leşinau.
— Hai să plecăm de-aici, a spus Josh. Scopul nostru e să găsim morga.
— Da, a spus Dave. Hai să mergem!
Izzy a urmat grupul, uşurată că iese din încăperea aceea deprimantă. La capătul holului au luat-o la dreapta, strecurându-se pe lângă scaune cu rotile, cărucioare, lăzi mari cu eticheta Willard State, saltele pătate şi paturi cu rotile ruginite. În cele din urmă, au ajuns în capătul unor scări. Izzy şi-a tras mânecile hanoracului peste mâini, s-a prins de balustradă şi a urmat-o pe Alex în jos, pe trepte.
Nu voia să atingă cu pielea balustrada, dar era mai bine aşa decât să
cadă cu capul înainte.
În holul de la primul etaj era un talmeş-balmeş de scaune cu rotile rupte, măsuţe, scaune cu şezutul acoperit cu vinilin, cu curele şi cu rotiţe la picioare. Pe plăcuţa de deasupra uşii scria Bloc Cronic, Bloc Acut, Bloc Epileptic, Bloc Bolnavi şi Infirmi. Cu cât grupul înainta mai mult prin labirintul holurilor, cu atât erau mai multe uşi lipsă. Izzy a luminat cu lanterna intrările întunecate şi vedea paturi de metal, cutii mucegăite, containere de plastic cu eticheta „Lenjerie murdară”, cărucioare pline vârf cu aparate pentru EKG, mese pentru consult ginecologic. Printre vechituri, Izzy căuta cu privirea dulapuri cu dosare, dar nu a văzut niciunul. Se întreba dacă Clara îşi născuse fetiţa într-una dintre aceste încăperi. Cât de oribil trebuie să fi fost să
dai naştere unui copil în locul acesta îngrozitor.
În sfârşit, au găsit indicatorul pe care era scris Subsol, cu o săgeată
care arăta spre dreapta. Au luat-o pe un culoar scurt înspre liftul de serviciu şi nişte uşi duble deasupra cărora, pe o plăcuţă, era scris Morga. Josh a împins uşile, deschizându-le; l-a izbit un val de aer rece care-a trecut pe lângă el. A început să coboare treptele. Izzy, Luke şi Alex l-au urmat, cu Dave şi Crystal după ei. Jos, grupul s-a oprit. Izzy a-nghiţit în sec.
De-acolo porneau în toate părţile, spre stânga, spre dreapta şi drept înainte, nişte tuneluri largi din ciment. Ţevi uscate de toate
— 199 —
dimensiunile, care mai picurau încă, erau desfăşurate de-a lungul tavanelor, alături de conducte de metal folosite pentru firele electrice.
Din zece-n zece metri, tunelurile erau delimitate de arcade de piatră, ceea ce le făcea să arate ca nişte coridoare de sub un castel medieval.
Izzy avea falsa impresie că se află între două oglinzi, arcadele reflectându-se de mii de ori, în toate direcţiile. Şi-a închipuit că s-a rătăcit şi că nu va mai găsi niciodată ieşirea. Pe arcada din faţă scria Tratamente cu şocuri electrice. Pe arcada din stânga scria Morga. Pe dreapta casei scării se afla un lift de serviciu cu uşile deschise şi cu grilajul de aramă ruginit, parţial închis. Un pat de spital cu o roată
ruptă şi cu cearşafuri sfâşiate şi paturi de fier scorojite stăteau sprijinite pe-o parte de unul dintre pereţii liftului.
— Cred c-aşa aduceau cadavrele jos, a spus Alex.
— Uuuhhh, a făcut Crystal.
Josh a luat-o pe culoar, înspre morgă, silueta lui uriaşă blocând aproape de tot lumina lanternei, care sălta în faţa lui pe podea.
— Pe-aici! a spus el.
Dave şi Crystal l-au urmat.
— Stai! a spus Alex. Hai să vedem camera în care le făceau tratamente cu şocuri electrice!
Josh s-a oprit şi s-a-ntors.
— Nu e nimic de văzut acolo, a spus el.
— Haideţi! a spus Dave. Mergem la morgă!
Vocea lui a sunat iritată. Izzy s-a-ntrebat de ce se grăbea aşa. Poate că-şi folosea furia pentru a-şi ascunde frica.
— Eu mă duc s-o văd, a spus Alex.
Josh a mormăit ceva şi a venit spre ele, alăturându-li-se fără prea mare tragere de inimă.
— Haideţi s-o vedem repede, a spus el.
