— Acum trebuie să facem linişte, a spus Crystal. Şi trebuie să ne
— 204 —
ţinem de mână.
Alex şi-a muşcat buza şi i-a luat de mână pe Crystal şi pe Luke.
Dave şi Josh s-au întins s-o ia de mână pe Izzy, în acelaşi timp. Pentru o clipă, ea şi-a ţinut în continuare mâinile-n buzunare, apoi s-a hotărât să intre-n joc. Cu cât vor termina mai repede cu prostia asta de şedinţă de spiritism, cu atât va ieşi mai repede de-acolo. Mâna lui Josh era ca o mănuşă de baseball îmbibată de transpiraţie. I s-a-ntors stomacul pe dos. Atunci Luke şi Josh şi-au dat seama că sunt unul lângă celălalt.
— Eu nu mă ţin de mână cu un tip, a spus Luke.
— Nici eu! a spus Josh.
— Terminaţi şi luaţi-vă de mână! a spus Crystal, uitându-se urât la ei. Dacă n-o luăm în serios, nu va funcţiona!
— Are dreptate, a spus Alex. Trebuie să ne ţinem toţi de mână.
— De ce? a întrebat Izzy. Ce semnificaţie are asta?
— Pentru cazul în care spiritele pe care le invocăm sunt rele, a explicat Alex. Dacă ne atingem unul pe altul, spiritul rău nu se poate lipi de niciunul dintre noi.
— Vezi? a spus Crystal, zâmbind. Ţi-am spus eu! Acum hai să-i dăm odată drumul!
Josh şi-a dat ochii peste cap şi i-a-ntins o mână lui Luke, care, împotriva voinţei lui, i-a atins vârfurile degetelor.
— Dacă aud vreo vorbă despre asta, o să vă… a spus Luke.
— Buzele noastre sunt pecetluite, a spus Dave, prefăcându-se că-i transmite sărutări prin aer.
Crystal l-a călcat apăsat pe Dave pe picior.
— Ai uitat de ce-am venit aici? l-a-ntrebat ea.
Faţa lui Dave s-a schimonosit de durere.
— Iisuse! a exclamat el. Bine, bine!
— Toată lumea e gata? a întrebat Crystal, îndreptându-şi atenţia în special asupra lui Josh şi Luke.
Aceştia au dat din cap, străduindu-se din răsputeri să nu izbucnească în râs. Crystal a mai aşteptat o secundă sau două, apoi a-nchis ochii.
— E cineva cu noi aici? a spus ea cu voce caldă şi reverenţioasă.
Unul dintre băieţi a scos un sunet slab, ca un sforăit, încercând să-
— 205 —
şi reprime râsul.
— Nu suntem aici ca să-ţi facem rău, a continuat Crystal.
— Dacă e cineva aici, cu noi, ne poţi da un semn? a spus Alex.
Izzy a deschis ochii şi s-a uitat la Alex, surprinsă s-o audă vorbind.
Alex avea ochii închişi şi capul plecat. Lângă ea, Luke stătea cu umerii lăsaţi, cu o expresie chinuită pe faţă, de parcă s-ar fi aşteptat să fie lovit sau atins de ceva, în orice clipă. Izzy a-nchis din nou ochii. Se-ntreba ce s-ar întâmpla dacă ar striga cu toţii numele Clarei. S-a gândit să le sugereze asta, dar apoi s-a răzgândit. S-ar fi întrebat toţi cum de ştia ea numele unei paciente. În momentul acela, nu-şi dorea decât să se termine odată cu chestia asta.
— Te invităm să vii între noi, a spus Crystal. Ne poţi atinge părul, poţi bate în pereţi, poţi face orice care să ne anunţe că eşti aici.
— Dacă mă atinge cineva, eu plec de-aici mintenaş! a spus Luke.
— Şşşşt, a făcut Crystal.
A inspirat adânc şi îndelung, apoi a expirat încet, în aşteptare. Apoi a spus:
— Te rog, dă-ne un semn că eşti cu noi. Vrem să înţelegem de ce te afli încă aici, captiv în acest azil.
— Noi te putem ajuta să-ţi găseşti pacea, a spus Alex. Să pleci din acest loc şi să te alături celor dragi ţie, care-au trecut deja în lumea de dincolo.
În clipa aceea, s-a auzit un poc-poc uşor, chiar în spatele lui Izzy.
Aceasta a scos o chiţăială piţigăiată, ca şi cum şi-ar fi înăbuşit un strigăt.
— Şşşş… a şoptit Crystal. E-n regulă. Relaxează-te. Dacă eşti aici, mai poţi face o dată zgomotul acela?
Poc-Poc.
Mâna asudată a lui Josh a strâns cu putere mâna lui Izzy. Ea şi-a scuturat degetele, încercând să slăbească strânsoarea. Fără niciun succes.
