— Te auzim, a spus Crystal.
— Ai fost pacient aici? a întrebat Alex. Ai fost închis în locul acesta oribil?
Poc-Poc. Poc-Poc.
Bătăile inimii lui Izzy s-au înteţit. Să fie real? A venit în acest loc
— 206 —
îngrozitor de dragul lui Alex, nu să se sperie de moarte. Singurul lucru mai rău decât să fii într-un azil de nebuni ar fi să dai nas în nas cu stafiile foştilor pacienţi.
— Eşti aici singur? a întrebat Alex. Mai sunt şi alţii cu tine?
— Poţi face un alt fel de zgomot? a spus Crystal. Ceva care să ne spună că eşti chiar tu?
Chiar atunci, Izzy a auzit trei ciocănituri în spatele ei, ca şi cum cineva ar fi bătut cu încheietura degetului din interiorul criptei de lemn. Lui Izzy i s-a făcut părul măciucă. Brusc, aerul s-a făcut fierbinte şi greu, ca şi cum cineva aprinsese cuptorul. În ciuda îndoielilor, şi-a strâns umerii ca să se facă mai mică, ţinându-i zdravăn de mâini pe Dave şi pe Josh.
— Mai poţi face zgomotul ăsta o dată? a întrebat Alex.
Poc-Poc. Poc-Poc.
— Suntem aici ca să te ajutăm, a strigat Crystal. Ne poţi spune cum te cheamă?
Poc-Poc. Poc-Poc. Poc-Poc. Poc-Poc.
Atunci Alex a ţipat. Izzy a deschis ochii şi a dat drumul mâinilor lui Josh şi Dave. A scăpat jos lanterna. În clipa aceea, lumânarea s-a stins, cufundând morga într-un întuneric ca smoala. Alex a început să
strige:
— Dă-te jos de pe mine! Lasă-mă-n pace! Ce faci?
Apoi a început să vorbească nedesluşit, ca şi cum i-ar fi pus cineva mâna pe gură. Izzy a luat-o la goană spre uşă, izbindu-se de Josh.
Spre surpriza ei, el a apucat-o şi a răsucit-o. Pentru o fracţiune de secundă, s-a gândit că nu s-a orientat bine şi că Josh încerca s-o ajute să scape. Poate că uşa era spre dreapta, nu spre stânga. Camera s-a umplut de sunete scoase de oameni care aleargă dintr-un loc în altul şi se ceartă. Apoi Josh a prins-o-n braţe şi a strâns-o; Izzy i-a simţit respiraţia puţind a bere fierbinte şi sacadată în urechea ei. S-a gândit că o ducea afară din cameră, la loc sigur, dar altcineva a prins-o de glezne şi a ridicat-o de la podea.
— Ce dracu’ faci? a ţipat Izzy, lovind cu picioarele.
A simţit cum loveşte pe cineva cu piciorul în cap, s-a eliberat şi a auzit o-njurătură. Era Dave. Ea s-a răsucit, încercând să scape din strânsoarea lui Josh. Fără rezultat. Dave a apucat-o din nou de gleznă
— 207 —
şi au cărat-o în cealaltă parte a camerei.
— Dă-mi drumul! a strigat ea.
S-a auzit din nou scrâşnet de metal pe metal. Era zgomotul lespedei de metal a criptei care era dată la o parte. Apoi Izzy a fost aruncată pe placa rece de metal şi ţinută cu forţa acolo; capul i s-a lovit c-o bufnitură de cadrul de oţel. Nişte mâini puternice o ţineau la orizontală. Metalul a scârţâit din nou şi ea a luat-o la vale, ca şi cum ar fi alunecat pe o bandă rulantă, numai că banda se mişca odată cu ea. Era împinsă în criptă, odată cu placa de metal care intra înapoi în perete, vibrând cu zgomot. Şi-a ridicat mâinile ca să oprească uşa să
se-nchidă; coatele şi încheieturile mâinilor i se răneau atingând pereţii interiori zgrunţuroşi ai criptei. Braţele i-au rămas prinse-n uşa care-i zdrobea muşchii şi îi jupuia pielea. A scos un urlet. Nişte mâini aspre i-au împins braţele înăuntru. Apoi uşa s-a trântit, închizându-se, cufundând-o într-un întuneric total.
— 208 —
Capitolul 14
Clara
Rookie Pest House
În timp ce frunzele se uscau şi cădeau, una câte una, din stejarul de lângă ferestrele de la Rookie Pest House, Clara stătea pe patul ei murdar şi îl urmărea cu privirea pe Lawrence Lawrence cum împinge o roabă printre rândurile de monumente din fier, din cimitirul de dincolo de drum. Lucra în cimitir de cel puţin trei ori pe săptămână şi respecta mereu acelaşi ritual. Întâi se oprea unde trebuia să se oprească, îşi desfăcea nasturii la haină şi-şi scotea şapca de vânzător de ziare, netezindu-şi părul cărunt cu mâna, o dată pe fiecare parte a capului, apoi de patru ori pe mijloc. Apoi îşi făcea semnul crucii şi-şi apleca uşor capul, cu şapca strânsă la piept, în dreptul inimii. După
un lung minut de pioşenie, se uita la cer, îşi punea şapca pe cap, lua lopata din roabă şi-ncepea să sape, oprindu-se mai mult numai când trebuia să scoată vreo piatră din groapă sau să schimbe lopata cu un târnăcop. Nu se oprea până când nu era gata groapa, iar grămada de pământ de lângă ea nu era curăţată de rădăcini şi pietre. Când termina treaba, îşi scotea şapca, îşi netezea din nou părul, îşi ştergea fruntea şi-şi punea şapca la loc. Chiar şi-n zilele în care strângea frunzele sau tăia iarba, lucra fără oprire, până când termina tot ce avea de făcut.
Cum săptămânile treceau şi Clara simţea că se dă bătută şi că
puterile-i slăbesc din ce în ce mai tare, se minuna de vitalitatea groparului. Chiar şi când zăpada iernii punea la pământ cedrii şi se aduna în grilajele din afara ferestrelor, groparul dădea zăpada de pe aleile din cimitir pentru a săpa un loc de odihnă veşnică pentru vreun pacient. Aproape de sfârşitul lui decembrie, a renunţat, în cele din urmă, să sape pământul îngheţat, dar numai pentru scurt timp.
Câteva săptămâni mai târziu, după un dezgheţ neobişnuit de lung din ianuarie, când Clara putea vedea malurile albe ale pârâului aproape inundate de apa îngheţată, Lawrence Lawrence s-a-ntors la muncă.
— 209 —
În fiecare noapte, se ruga ca groparul să sape în curând un mormânt pentru ea. În afară de mese şi mersul la baie de două ori pe zi, îşi petrecea timpul legată cu lanţuri de pat, dormind sau uitându-se afară, prin ferestrele acoperite de jeg. Asemenea celorlalte femei din Rookie Pest House, funcţiile ei trupeşti nu corespundeau întotdeauna cu programul de mers la baie. Ca rezultat, cămaşa ei de noapte era impregnată cu urină uscată, sânge şi fecale, iar cearşafurile şi pătura subţire erau rupte şi murdare. Când îi venea ciclul, o dată pe lună, i se dădeau zdrenţe să-şi pună-n chiloţi, pe care să le clătească
atunci când se ducea la baie. Dacă avea noroc, după baia cu gheaţă
săptămânală, i se dea o cămaşă de noapte spălată. Cel mai adesea, nu erau destule cămăşi de noapte curate pentru toată lumea.
Deseori se auzeau strigăte şi ţipete din alte părţi ale clădirii, dar, în afară de plâns, accese de tuse şi voci de femei care vorbeau singure, camera Clarei era relativ liniştită. Lucrătorii de la Rookie Pest House nu erau nimic mai mult decât nişte gardieni nepregătiţi, iar o doză
zilnică de laudanum, luată seara, le ţinea pe cele mai multe paciente într-o stare între inconştienţă şi ameţeală apatică, de parcă erau în vis.
