— Ce dracu’! a făcut Ethan. Ce faci aici?
S-a auzit un scrâşnit şi câteva bufnituri puternice, ca şi cum cineva încerca să se ridice-n picioare sau să se zbată. Ceva greu s-a târât zgâriind podeaua, apoi a lovit uşa de deasupra capului lui Izzy.
Sertarul s-a zguduit.
— Unde-i Izzy? a mormăit Ethan.
Vocea i s-a auzit exact lângă uşă, iar Izzy şi l-a imaginat izbind pe cineva de cripta din morgă, cu faţa contorsionată de furie.
— N-a fost ideea mea! a spus o voce de bărbat. M-au plătit!
— Cine te-a plătit? a întrebat Ethan, izbindu-l din nou pe respectivul de sertar.
— Lasă-l, nu asta contează acum! a spus Alex. Trebuie s-o găsim pe Izzy!
— Vorbim noi doi mai târziu! a spus Ethan.
Izzy a simţit cum cineva izbeşte pe altcineva de sertar, în cameră a răsunat un zgomot metalic, ca şi cum cineva ar fi căzut în vana pentru fluid de-mbălsămare. S-a auzit scârţâitul uşii batante.
În sfârşit, uşa groasă de deasupra capului ei s-a deschis şi în interiorul întunecat au pătruns raze de lumină. Izzy a inspirat profund şi a-mpins în laturile compartimentului în care fusese închisă, încercând să se târască afară. Cineva a tras placa de metal.
Izzy a clipit şi şi-a acoperit ochii cu mâna tremurândă, orbită brusc de lumini. Acestea s-au lăsat în jos şi în faţa sa Izzy a descoperit-o pe Alex, cu două lanterne în mâini, cu chipul palid şi cu ochii căscaţi.
— Oh, Doamne! a spus Alex. Te simţi bine?
— 217 —
— Aşa cred, a spus Izzy, ridicându-se-ntr-un cot.
Şi-a pus picioarele pe marginea plăcii de metal, s-a ridicat repede în şezut şi imediat a luat-o ameţeala. A tras adânc aer în piept şi a-nchis ochii, încercând să-şi recapete echilibrul. A simţit o mână caldă
pe spate şi s-a-ntors; era Ethan, cu cute pe frunte, cu buzele lipite într-o linie subţire şi dură. A venit în faţa ei, ajutând-o să coboare.
Incapabilă să se oprească din tremurat, ea s-a sprijinit de braţul lui şi s-a tras până la marginea plăcii de metal. Ethan a prins-o de talie şi a ridicat-o, apoi a aşezat-o cu blândeţe pe podea. Lumea s-a făcut cenuşie şi a-nceput să se îndepărteze de ea legănându-se, în timp ce ea se bălăngănea şi încerca să se ţină la verticală. Ethan a apucat-o pe după umeri şi a susţinut-o.
— Eşti sigură că ţi-e bine? a întrebat el, aplecându-se s-o privească-n ochi.
Izzy a dat din cap. Era uşurată că fusese salvată, se întreba ce căuta ea acolo. Voia să-l întrebe unde e Shannon, dacă ştia ce plănuise prietena lui. Dar mai întâi voia să iasă naibii din Willard.
— Îmi pare foarte rău! a spus Alex. Habar n-am avut ce se pune la cale! Când m-au târât pe mine afară de-aici, am crezut că te scot şi pe tine. Nu vedeam nimic şi încercam să scap, dar…
Plângea acum şi vorbele-i ieşeau printre icnete scurte.
— Nu mi-am dat seama că tu lipseai, până n-am ajuns afară!
— E-n regulă, a spus Izzy. Nu e vina ta. Scoate-mă numai de-aici.
— Ei au şters-o cu lanterne cu tot şi m-au lăsat, pur şi simplu, în faţa clădirii, a spus Alex. Mi-a luat o veşnicie să găsesc pe cineva să
m-ajute.
— Haide, a spus Ethan, punându-şi un braţ în jurul taliei lui Izzy.
Să mergem.
Izzy a pornit în direcţia ieşirii, cu picioare nesigure, ţinându-se de braţul lui Ethan, pentru a-şi păstra echilibrul. Tremura, îi clănţăneau dinţii, în parte din cauza frigului şi a epuizării, în parte din cauza furiei.
— Trebuie să fi fost mâna lui Shannon! a spus Alex, cu vorbele înecate în furie. Ea i-a pus s-o facă!
— Da, a zis Izzy. Aşa mă gândeam şi eu.
În hol, Ethan s-a oprit, şi-a scos hanoracul şi i l-a întins lui Izzy.
— 218 —
Aceasta şi l-a tras pe mâini, pentru că era cu o măsură mai mare, şi l-a înfăşurat în jurul corpului. Era uscat şi cald şi gulerul emana mirosul familiar al coloniei lui Ethan. Voia să-şi tragă marginea tricoului peste faţă, ca să stăvilească mirosul de umed şi putred din subsol, dar a rezistat tentaţiei. A început din nou să meargă, mişcându-se de-a lungul culoarelor de ciment cât putea de repede, nerăbdătoare să-şi umple plămânii cu aer curat.
— Cine te-a băgat în sertar? a întrebat Ethan. Ştii cine?
— Josh şi Dave, a răspuns Izzy. De asta sunt sigură.
— Îmi pare foarte rău, a spus Ethan. Nu pot crede că ţi-a făcut aşa ceva. C-ar putea să facă aşa ceva cuiva, oricui.
— Prietena ta este o nesuferită mizerabilă, a spus Alex. Acum e pe undeva, făcând pe îngrijorata în legătură cu Izzy, întrebându-se ce s-a-ntâmplat. Izzy ar trebui să facă plângere la poliţie!
La capătul holului, Izzy s-a prins de balustradă şi a luat-o-n sus pe scări.
— Nu poate fi prea fericită în ceea ce te priveşte, acum, i-a spus ea lui Ethan. Dacă află că ai venit să mă cauţi.
