pentru Clara clipa luminoasă a zilei.
După două săptămâni, Clara a avut voie să meargă în sala de recreaţie, pentru o oră, în fiecare după-amiază. Încăperea era lungă şi îngustă, cu tapet în dungi, draperii de brocard şi candelabre victoriene. Pacientele stăteau pe canapele cu perne sau pe scaune cu şezut împletit, de trestie; vorbeau, jucau cărţi şi table la mese de stejar. Într-un colţ, o pacientă întorcea manivela unei Victrola şi melodia „Frumoasa Americă” era reluată, scârţâit, iar şi iar. Decorată
pentru a arăta şi a da impresia de acasă, în încercarea de a le relaxa pe paciente, camera avea efectul opus asupra Clarei. Ea percepea totul ca pe-o bătaie de joc, o încercare de a le determina pe paciente să creadă
că nevoile lor erau satisfăcute, în timp ce anii şi lunile treceau pe lângă ele. Vieţile lor dispăreau şi nimeni nu făcea vreo încercare de a le ajuta să şi le recapete. În spatele draperiilor la modă şi mobilierului confortabil, ferestrele erau tot acoperite cu grilaje de fier, uşile erau tot încuiate, iar infirmierii încă le urmăreau cu ochi vigilenţi.
Clara s-a strecurat printre scaune şi mese, încercând să găsească
un colţişor liniştit unde să fie singură. Apoi inima i-a sărit din piept.
Esther şi Madeline stăteau împreună în faţa unui raft cu cărţi; Madeline era înclinată în faţă şi-i citea ceva lui Esther, care era aşezată pe-un scaun tapiţat, cu capul dat pe spate şi cu ochii închişi.
Clara n-o mai văzuse pe Madeline din ziua în care se lovise la cap, în bucătărie, şi intrase-n travaliu. Pe Esther o mai văzuse în ultimul timp la plimbarea zilnică, atunci când treceau pe lângă Rookie Pest House. Clara a alergat şi a-nghenuncheat lângă scaunul lui Esther.
— Ce fericită sunt să vă întâlnesc pe amândouă! a şoptit ea.
Madeline a lăsat să-i cadă cartea-n poală, cu ochii mari de uimire.
— Clara! a spus ea. Unde-ai fost pân-acum?
Clara s-a uitat la Esther să-i vadă reacţia, dar Esther dormea. Deaproape, chipul lui Esther părea mai palid decât îşi amintea Clara şi avea tenul ridat şi cearcăne sub ochi. Arăta de parcă-mbătrânise cu zece ani, trăsăturile ei de stea de cinema dispăruseră sub o expresie de supărare şi stres. Totul, pentru că sărutase un alt bărbat. Clara a-nghiţit în gol, încercând să-şi recapete vocea.
— Am intrat în travaliu în ziua aceea, în bucătărie, a spus ea. Ne-au dus, pe mine şi pe copil, la infirmerie şi am stat acolo câteva luni.
— 224 —
Dar pe urmă…
A încercat să vorbească, în ciuda nodului arzător din gât, dar vocea n-a mai ascultat-o.
— Unde ţi-e copilul? a întrebat Madeline, cu voce pierită.
Ochii au început să-i lucească şi a strâns marginea cărţii, până i s-au albit încheieturile degetelor.
— Mi-au luat-o, a reuşit Clara să spună. A venit o femeie şi mi-a luat-o.
Era pentru prima dată când Clara pronunţa cu voce tare aceste cuvinte. Brusc, a luat-o ameţeala şi i s-a făcut greaţă. S-a ridicat în picioare şi-a tras un scaun; lacrimile-i şiroiau pe obraji.
— Oh, nu! a exclamat Madeline. Eu am sperat c-ai fost eliberată
sau c-au venit părinţii şi te-au luat, după căzătură. Oricum, asta voiam să cred. N-aş fi suportat să ţi se fi întâmplat ceva, pentru c-ai sărit în apărarea mea. Dar acum… ţi-au luat copilul…
Şi-a plecat capul şi şi-a tras nasul, lacrimi mari curgându-i cu repeziciune de pe vârful nasului.
Clara a apucat mâna lui Madeline.
— E-n-regulă, a spus ea. Într-o bună zi, tot îmi voi revedea fiica.
Nu ştiu când sau cum, dar aşa se va-ntâmpla. Pentru moment, trebuie să-l conving pe dr. Roach că m-am vindecat.
Madeline şi-a ridicat capul. Şi-a muşcat buza şi-a-nceput să-şi pigulească pielea de pe degetul mare.
— Ce-i? a-ntrebat Clara. Ce s-a-ntâmplat?
Madeline a aruncat o privire spre Esther.
— Fii atentă, a spus ea. Dr. Roach i-a făcut asta lui Esther.
Clara s-a-ntors să se uite la Esther.
— A făcut ce? a-ntrebat ea. Ce-i în neregulă cu ea? Eu credeam că
doarme.
— Chiar doarme, a spus Madeline. Pentru că asta-i tot ce face acum. Înainte, dr. Roach i-a tot cerut detalii despre relaţia ei amoroasă. Soţul ei spunea că se purta ca o curvă obişnuită şi dr.
Roach spunea că singurul mod în care ar putea s-o vindece este ca ea să-i povestească tot. Voia să afle fiecare detaliu. La început, ea a refuzat, dar dr. Roach i-a spus că niciodată nu va fi eliberată dacă nu cooperează. Apoi, când ea a fost, în sfârşit, de acord să-i spună totul,
— 225 —
el i-a cerut să-i arate tot ce făcuse cu iubitul ei. A-ncercat s-o determine să facă sex cu el.
Clara şi-a-ncleştat maxilarele şi un val fierbinte de furie i s-a ridicat în coşul pieptului.
— A rănit-o?
Madeline a scuturat din cap.
