— Stai dracului departe de Izzy! a mârâit Ethan.
Atunci a apărut Dave, cu ochii sclipindu-i în timp ce se uita ba la Josh, ba la Ethan.
— Ce dracu’ faci, Ethan? a spus el.
Ethan şi-a pregătit pumnul, gata să mai lovească o dată, dar Izzy l-a prins de braţ.
— Nu, a spus ea. Nu merită.
Ethan şi-a trecut braţul peste gură, gâfâind şi uitându-se la ei. Şi-a pus o mână pe umărul lui Izzy.
— Tu eşti bine? a întrebat-o el.
— 221 —
Izzy a dat din cap. Dave l-a ajutat pe Josh să se ridice şi amândoi s-au uitat la Ethan, scuturând din cap.
— Ce se-ntâmplă cu tine? a întrebat Dave.
— Ce se-ntâmplă cu mine? a spus Ethan. Când aveţi de gând să vă
maturizaţi şi să-ncepeţi să vă gândiţi la consecinţele acţiunilor voastre? Ce te-ai fi făcut dacă se-ntâmpla ceva cu Izzy? Dacă se rănea sau nu o găseam noi?
— Ce dracu’, Ethan? a spus Shannon. De ce eşti de partea ei? Eu sunt iubita ta, ţii minte?
Ethan s-a uitat un minut în pământ, apoi a privit-o pe Shannon în ochi.
— Nu mai eşti, a spus el, strâmbându-se de parcă ar fi mâncat ceva stricat.
— Poftim? a făcut Shannon, cu voce ascuţită. Ce-ai spus?
Ethan a tras adânc aer în piept, cu privirea-nfiptă-n ochii lui Shannon.
— Am terminat cu tine. Nu mă pot întâlni cu cineva care se bucură
să-i rănească pe ceilalţi. Nu ştiu ce s-a-ntâmplat cu tine în ultimul timp, dar de data asta, ai mers prea departe.
— Am mers prea departe? a spus Shannon cu voce frântă. Ai de gând să-i dai crezare ei?
— L-am găsit pe amicul tău Brian într-un compartiment de la morgă, a spus Ethan. Mi-a spus că l-ai plătit să facă asta.
— Nu-i adevărat, a spus Josh, cu vorbele moi şi-nfundate. Se ţinea de nas şi-avea mâna lată şi groasă murdară de sânge. Ea n-a avut nicio legătură cu asta.
— De-acum, poţi să te opreşti să tot încerci s-o impresionezi, Josh, a spus Ethan. Este toată numai a ta.
Ethan a luat-o pe Izzy de braţ şi s-a-ntors, croindu-şi drum spre linia ţărmului. Alex i-a urmat.
— Vrei să mergem la spital? a întrebat-o Ethan pe Izzy.
— Nu, a spus Izzy. Mă simt bine.
— Haide, i-a spus Ethan lui Alex. O ducem pe Izzy acasă.
— 222 —
Capitolul 16
Clara
Martie 1931
La o săptămână după ce-a fost scoasă din Rookie Pest House, Clarei i s-a permis să revină în masa normală de pacienţi. A fost trimisă într-un alt salon şi i s-a dat o slujbă la spălătorie, să sorteze, să
scrobească şi să calce. Era o muncă epuizantă, într-o căldură
leşinătoare, dar ea era uşurată că scăpase de Rookie Pest House, recunoscătoare pentru şansa de a sta în picioare şi de a lucra, de a-şi folosi corpul şi a-şi întări muşchii. Mai mult decât orice, se bucura că
nu mai era legată de pat, cu lanţuri, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru.
Femeile de la spălătorie erau reţinute, cu excepţia Matildei, o femeie mai în vârstă, care vorbea cu oricine. Matilda vorbea cu un puternic accent european şi-şi purta părul cărunt împletit în cozi. Cu un cap mai înaltă decât celelalte femei, Matilda avea braţe groase, musculoase şi degete incredibil de lungi. Matilda ducea cearşafurile şi feţele de pernă proaspăt spălate la căzile pentru apretat, ridicând căzile pline cu lenjerie udă pe umeri şi cărându-le cu mişcări lente de-a latul încăperii. Când nu ridica vanele imposibil de grele cu lenjerie udă, Matilda împingea vagonetele cu lucruri uzate şi rupte în camerele de cusut, dincolo de hol. La fiecare oprire, îmbrăţişa fiecare femeie care-i ieşea în cale şi recita aceleaşi cuvinte.
— Nu aud voci. Nu am vedenii. Nu sunt nebună. Sunt nervoasă.
În mod normal, pacientele nu aveau voie să se atingă una pe-alta, dar nimeni nu-ncerca s-o oprească pe Matilda să-şi împartă
îmbrăţişările zilnice. Clara şi-a dat seama că începuse s-o aştepte pe Matilda în fiecare zi, ca să-i simtă braţele puternice, calde în jurul ei. I se părea că trecuse o veşnicie de când nu mai fusese îmbrăţişată, aşa că prelungea îmbrăţişarea cu câteva secunde, de fiecare dată. Când Clara-i mulţumea, Matilda zâmbea şi-i spunea că e dulce. Mica demonstraţie de tandreţe în locul acela rece, fără inimă a devenit
— 223 —
