Poc, Poc, Poc, Poc.
— Dacă nu-mi daţi drumul de-aici imediat, o să vă pară rău! a strigat ea, conştientă că ameninţările nu-nsemnau nimic.
Ce putea face ca să-i convingă să oprească farsa aceasta? Să se transforme în directorul liceului? A lovit în pereţi cât de puternic a putut, izbind cu coatele şi împingând cu degetele de la picioare.
— Dave şi Josh! Ştiu că voi m-aţi pus aici!
S-a gândit să-i spună persoanei care scotea pocnetele să înceteze, că ştia că totul e parte din farsă. Aşa trebuiau să stea lucrurile. Dar Izzy s-a decis să n-o facă. Dacă totuşi nu era nimeni acolo? I-a venit în minte o imagine: un schelet maro-închis zăcând în sertarul de sub ea, închizând şi deschizând gura fără dinţi, cu oasele descărnate ale încheieturilor de la degete bătând în lemnul umed. Şi-a imaginat un halat putred de spital agăţat de braţele scheletului şi bucăţi zdrenţuite de haine în descompunere şi carne putrezită atârnându-i de coaste. Şi-a încrucişat picioarele şi a alungat din minte această
imagine, ţinându-şi ochii-nchişi şi încercând să ignore zgomotul şi faptul că se află închisă la morgă. Dacă nu se-ntoarce nimeni? Dacă
mă lasă aici? Aş putea muri şi nimeni nu va şti ce s-a-ntâmplat. Nimeni
— 214 —
nu va şti unde sunt. Nu. Alex nu va permite să se-ntâmple asta. Îndată
ce scapă de Luke şi de Crystal, îndată ce-şi dă seama că lipsesc, vaîntreba unde sunt. Se va-ntoarce după mine.
Pe neaşteptate, i-a venit în minte o amintire înceţoşată din copilărie sau poate că era un coşmar uitat, nu-şi putea da seama. Era în pat, iar lampa de veghe cu ponei îşi împrăştia lumina rozalie într-un colţ al camerei întunecate. Un clic făcut de uşa de la dormitor a scos-o din starea plăcută, neclară, dinainte de somn. A clipit şi a-ncercat să se ridice-n şezut. Atunci, cineva, un bărbat, s-a întins pe pat lângă ea, împrăştiind în aer miros de sudoare şi whisky, ca o pâclă. La început nu i-a văzut trăsăturile feţei, dar apoi el a zâmbit şi faţa i s-a metamorfozat într-un demon care mârâia, arătându-şi dinţii ascuţiţi, stricaţi şi negri, iar ochii lui plini de sânge s-au umflat până
au ajuns la părul ei. A deschis gura să ţipe, dar n-a putut. Demonul o imobilizase pe pat.
Izzy şi-a muşcat buza, şi-a încleştat şi şi-a descleştat mâinile, şi-a dilatat nările încercând să-şi recapete suflul. Simţea aerul fierbinte şi uscat în gât. Prima amintire a coşmarului cu repetiţie din copilărie îi fusese adus, fără îndoială, la suprafaţă de faptul că fusese închisă într-un compartiment de la morgă. Acum şi-a adus aminte că era aşa de-nfricoşată încât nu se putea mişca şi că nu-i povestea mamei decât multe ore mai târziu, când îşi revenea, în sfârşit, din starea de transă.
Părinţii îi permiteau să se vâre în patul lor şi să rămână acolo până
dimineaţa, iar mama îi spunea, iar şi iar, că nu avea niciun motiv să-i fie frică, întrucât monştrii nu sunt reali şi că ea o va proteja întotdeauna. Apoi, pe neaşteptate, coşmarurile au încetat. O ţinea minte pe mama ei cerându-şi scuze, dar nu-şi mai aducea aminte pentru ce.
Acum, cumva, a reuşit s-alunge imaginea înfricoşătoare. Dar sentimentul de a fi captivă, de sufocare, se năpustea asupra ei, ca un tren care se apropie. Şi-a desfăcut fermoarul hanoracului şi s-a tras de gulerul de la tricou. Fruntea şi buza de sus i s-au umplut de transpiraţie. Şi-a suflecat mânecile şi şi-a-nfipt unghiile-n braţe, încercând să pătrundă prin piele. Dacă Shannon voia s-o-nnebunească, se pare că reuşea. Nu, s-a gândit Izzy. N-o pot lăsa să
câştige. A încercat să se destindă, imaginându-şi cum i se relaxează
— 215 —
degetele de la picioare şi tălpile. Treaba a funcţionat pentru câteva clipe, dar apoi panica a pus din nou stăpânire pe ea. A tras adânc aer în piept şi a luat-o de la capăt.
În cele din urmă, a ajuns să-şi păstreze cumpătul. Ciocănitul de sub ea încetase şi ea se-ntreba dacă făptaşul adormise. Indiferent cine-ar fi fost, cu siguranţă voia să-i cânte-n strună lui Shannon.
Gândindu-se la Shannon, şi-a încleştat fălcile. Dacă s-ar fi speriat atât de tare încât să facă un infarct sau o cădere nervoasă? Dacă rămânea fără oxigen, înainte să vină cineva s-o scoată de acolo? O ura Shannon aşa de tare încât să rişte să i se-ntâmple ceva? Oare Ethan era şi el amestecat în povestea asta oribilă?
Nu. N-avea cum să fie implicat. Putea fi destul de naiv să-i găsească scuze lui Shannon pentru glumele nesărate de la şcoală, dar nu ar merge niciodată atât de departe. Făptaşii trebuie să fi fost Shannon, Josh, Crystal şi Dave.
În cele din urmă, sudoarea de panică a-nceput să se evapore, iar aerul rece i-a cuprins încheieturile şi gleznele, ca şi cum nişte degete îngheţate de stafie îi atingeau pielea. Şi-a ridicat fermoarul hanoracului şi şi-a tras gluga pe cap, luându-se singură-n braţe pentru a-şi păstra căldura. Îi clănţăneau dinţii. Se vedea închisă în sertarul de la morgă când toamna devenea iarnă, subţiindu-se şi slăbind, murind de foame. Şi-a trecut mâinile peste faţă. Pielea îi era precum ceara; rece, piele moartă în exterior, fierbinte şi pulsându-i pe dinăuntru. Şi-a amintit că auzise poveşti despre oameni îngropaţi de vii, care zgâriau şi săpau cu unghiile capacele de lemn ale sicrielor, luptându-se să iasă. Îşi imagina degetele lor însângerate, cu unghiile zgâriind la repezeală până nu mai rămânea nimic în afară de os.
Nu, şi-a reamintit ea. Tu nu eşti într-un sicriu. Eşti într-un sertar, care are o uşă. Există o ieşire. Trebuie numai să aştepţi până vine cineva s-o deschidă. A alungat imaginea şi a-ncercat să se gândească
la altceva. O durea maxilarul de cât scrâşnise din dinţi şi în tâmple îi zvâcnea o durere ascuţită.
În sfârşit a auzit nişte voci înfundate, paşi grei alergând pe hol şi uşile duble deschizându-se.
— Izzy? a strigat cineva. Unde eşti?
Era vocea lui Alex.
— 216 —
— Sunt aici! a strigat Izzy şi a bătut în peretele sertarului.
— Măiculiţă! a spus o voce de bărbat.
— Te scoatem noi de-acolo! a spus Alex. Rezistă!
Vocile se auzeau încet şi înfundat, ca atunci când asculţi prin uşă
cu ajutorul unui pahar.
— În care e? a întrebat o voce bărbătească.
Inima lui Izzy a luat-o la goană. Parcă era vocea lui Ethan.
— Nu ştiu, a spus Alex. Deschide toate uşile!
Izzy a bătut în scândurile de lemn de deasupra capului.
— Sunt în ăsta!
S-a deschis sertarul din stânga jos. Apoi cel de sub Izzy.
