— Nu vă faceți griji, doamnă Hilton, o ajut eu. Vom fi gata imediat, nu-i așa?
Dorothy i-a zâmbit blând fetiței ai cărei ochi verzi luceau din nou, plini de lacrimi de frustrare.
— Îți mulțumesc, Dorothy a răspuns Vanessa, simțindu-se vinovată
când a ieșit în aerul rece de decembrie.
Știa că de cum va rămâne singură cu Dorothy, Alice o va târî pe sărmana bonă afară să caute cățelușul prin zăpadă. Fusese o greșeală să îi permită să păstreze animalul; cățeii provocau întotdeauna haos, iar blestematul făcuse pipi pe covorul lor cel nou, cumpărat în onoarea petrecerii.
A mai aruncat o privire în spate, spre scena pregătită să găzduiască
spectacolul: tavanul înalt, făcut pentru a expune un brad transportat de la Londra; scara maiestuoasă, împodobită cu crenguțe de ilice și o sută de fundițe roșii din catifea, cusute de mână; holul de la intrare, destul de mare ca să încapă un pian de concert, la care pianistul urma să cânte colinde de Crăciun.
Vânzarea pământului din jurul casei parohiale îi adusese lui Richard o atât de necesară injecție de lichidități pentru a menține ferma pe linia de plutire și a redecora casa. În anii scurși de la moartea tatălui lui Richard, Wilfred Hilton, își dăduseră seama cu durere că ținuse ascuns un număr mare de decizii economice proaste. Wilfred era un bărbat cu gusturi scumpe – cai, mașini și femei – și o etică a muncii deficitară.
Moștenise domeniul de la tatăl lui, dar nu îl interesa ferma și nici viitorul ei și cheltuise aproape toți banii familiei Hilton până când murise, lăsând în urmă numai datorii și inimi frânte, printre care și pe cea a singurului său fiu rămas în viață, Richard, pe care îl neglijase toată viața. Ceea ce făcea ultima scrisoare, scrisă pe patul morții, cu atât mai dureroasă.
Noiembrie 1959
Dragă Richard,
Știu că nu ne-am înțeles întotdeauna bine, iar îndepărtarea noastră este unadin cele mai mari dureri ale mele, laolaltă cu abandonarea copilului fratelui tău,Alfred James. Vreau să știi că îmi pare foarte rău că nu ți-am fost alături mai multcând a murit mama ta, pe vremea când aveai numai șase ani.
Când s-a dus mama ta, în condiții atât de groaznice, voiam să învinuiesc pecineva, atât pentru moartea ei, cât și a lui Eli. Dar pe măsură ce viața mea a mersînainte și durerea s-a mai domolit, am privit moartea lui Evelyn cu alți ochi. Șiam ajuns să regret felul în care m-am purtat cu Tessa James.
Ani întregi m-am torturat pentru ce s-a întâmplat cu Alfie, iar când s-aîntors la noi am simțit că este un semn de la Dumnezeu, șansa de a îndreptagreșelile făcute. Sunt conștient că te-am lăsat cu datorii, dar îți scriu ca să știi că
am vorbit cu avocatul familiei, pentru a-l informa că la moartea mea casa
parohială îi va reveni lui Alfred James, să facă cu ea cum va dori. Ani întregi amales să ignor dreptul prin naștere al lui Alfie și acum știu că am greșit Noi avemdestul; nu avem nevoie de o altă fermă, pe când pentru el este totul. În plus, esteun preț mic pe care i-l putem plăti în schimbul a ceea ce ar fi fost dreptul lui, dacă
Eli nu ar fi pierit în război. Bella și Eli erau logodiți și urmau să se căsătorească
atunci când a plecat el, iar după moartea lui ea a returnat inelul cu smarald albunicii mele, pe care i-l dăduse Eli, ceea ce dovedește o putere de caracter pe carepuțini o au. Dacă l-ar fi vândut, prețul obținut ar fi salvat-o din sărăcia care oucis-o în cele din urmă.
Sper să fii de acord cu această decizie. Alfie James mi se pare un tânăr cât sepoate de cordial și de harnic și sper că veți găsi o cale de a trăi alături unul decelălalt.
Cu multă dragoste și admirație,
Tatăl tău, Wilfred
Vanessa citise scrisoarea chiar înainte ca Richard să o arunce în foc, provocând o ceartă strașnică între ei, care l-a trezit pe Leo. Familia James era de prea multă vreme un blestem pe capul lor, a strigat Richard și își dorea ca Alfie să nu se fi născut. Când Richard a ieșit trântind usa, Leo a asaltat-o cu un torent de întrebări despre Bobby și Alfie James, pe care fusese nevoită să le ocolească.
Sigur că știa adevăratul motiv al furiei lui Richard; afecțiunea dintre Wilfred și Alfie fusese greu de ignorat. Wilfred își neglijase fiul toată
viața, lăsându-l în grija unui șir nesfârșit de bone și profesori particulari.
Alfie, dimpotrivă, fusese iubit cu pasiune de două femei din familia James. Era făcut dintr-un material rezistent, iar la azilul pentru săraci îi fusese încredințată o muncă la fermă, unde a învățat meserie prin trudă
istovitoare, astfel încât în ziua când a sosit la ușa lor, în vârstă de 16 ani, era în stare să conducă Ferma Tiselor de unul singur.
Richard îl urâse pe tatăl lui pentru că preferase un alt băiat în defavoarea propriului fiu, iar acum Vanessa observa cu tristețe cum se repetă istoria; durerea din ochii fiului lor se vedea limpede când soțul ei făcea mare caz de Bobby James, dar pentru sărmanul Leo nu avea decât cuvinte de ocară.
— Pentru numele lui Dumnezeu! Unde s-o fi dus? a strigat Richard de la capătul aleii, ca să îl audă oricine se afla în jur.
— Richard, ce s-a întâmplat? a zis ea, grăbindu-se spre el.
— Băiatul ăsta este un incapabil. Este în lumea lui și parcă merge cu capul în cur.
Richard era roșu la față, în ciuda frigului aprig.
— Sunt convinsă că își dă silința, a zis Vanessa. Este aici, cu tine, de ore întregi.
— M-aș fi descurcat mai bine singur, a replicat Richard.
Toată după-amiaza, Leo încercase să îl ajute pe tatăl lui să întindă
luminile de-a lungul aleii de acces, iar Vanessa, privind de la fereastră, se înfiorase văzându-l cum tot scapă uneltele din mână și cum se repede de colo colo, făcând numai greșeli. De două ori o întrebase Richard când va veni Bobby să îl ajute, dar aceasta era singura zi când Bobby nu putea veni. El și Alfie masacrau cireada, detunăturile răsunau ca un memento constant de-a lungul zilei al suferinței familiei, iar pentru Bobby nu putea fi o prioritate să îl ajute pe Richard să instaleze luminile pentru petrecere.
— Iată-te, în sfârșit, s-a rățoit Richard către Leo, care a apărut din direcția casei.
— Îmi pare rău, tată, nu le-am găsit, a zis Leo încet.
— Ce vrei să spui? Ce ai făcut tot timpul acesta? Lasă, mă duc să le iau singur.
Leo s-a făcut roșu la față.
— Îmi pare rău, am căutat peste tot.
