— Îi parcurge, am reluat eu. Cititorul crede că au pierdut-o. Că a rămas blocată. Doar că ultimul rând din carte este un indiciu. Ceva ce fratele ei obișnuia să-i spună. Un semn că a reușit să păstreze ascunsă o parte din ea și că singurul motiv pentru care nu pleacă încă este pentru că
sunt oameni ținuți prizonieri acolo pe care vrea să îi ajute.
Am mers de colo-colo toată noaptea și când în cele din urmă ne-am oprit a fost doar pentru că datul în Ciocan mă amețise atât de rău, încât am dat fuga la cel mai apropiat coș de gunoi și am vomitat din tot sufletul.
Chiar dacă recent mâncatul hotdog cu chili îmi venea înapoi, trebuia să recunosc că seara asta fusese oarecum un succes. La urma urmelor, Gus îmi strânsese părul de pe față cât mi-am vărsat mațele.
Sau a fost un succes până când a mormăit în barbă:
— La dracu’, urăsc voma, și a fugit îngrețoșat.
Urăsc, după cum aveam să aflu în drum spre casă, era o modalitate mai puțin stânjenitoare de a spune mă tem.
Augustus Everett, distins autor, nominalizat la National Book Award, era vomofobic și fusese astfel de când o fată pe nume Ashley îi vomitase în ceafă în clasa a patra.
— N-am vomitat de cincisprezece ani, literalmente, mi-a spus el. Și am avut gastroenterită de două ori în timpul ăsta.
Mă luptam din răsputeri să nu chicotesc în timp ce conduceam. Nu mi se păreau fobiile comice, în general, dar Gus era un fost gropar care investiga sinucideri ale unor foști membri de cult. N-a clipit la nimic din ce i-a povestit Grace, dar tiribombele și voma l-au dat gata.
— Doamne, îmi pare rău, am spus, recăpătându-mi controlul. L-am privit cum stătea lăsat pe spate, cu un braț sub cap. Nu-mi vine să cred că
prima lecție de povești de dragoste pe care ți-am ținut-o s-a lăsat cu traume pentru tine. Cel puțin n-ai... știi-tu-ce.
N-am zis cuvântul, ca să nu avem probleme.
El m-a fulgerat cu o privire, colțul gurii lui curbându-se ușor.
— Crede-mă, m-am retras la timp. Încă o secundă și ai fi primit tratația a la Ashley Phillips.
— Uau, am făcut eu. Și totuși, mi-ai ținut părul. Atât de nobil, de curajos și de altruist.
Îl tachinam, dar de fapt mi se părea foarte drăguț.
— Mda, ei bine, dacă n-ai fi avut un păr atât de frumos, nu m-aș fi deranjat, a spus Gus, întorcându-și privirea la drum. Dar mi-am învățat lecția. N-o să mai fac niciodată pe eroul.
— Părinții mei s-au cunoscut la un bâlci.
Nu voisem să menționez, însă îmi scăpase. Gus s-a uitat la mine, cu o expresie indescifrabilă pe chip.
— Serios?
Eu am încuviințat din cap. Chiar intenționam să schimb subiectul, când m-am auzit spunând:
— Erau în primul an la Universitatea de Stat din Ohio.
— O, nu, nu Universitatea de Stat din Ohio, m-a tachinat el.
Cei de la Universitatea Michigan erau rivalii declarați ai celor de la
Universitatea Ohio, lucru de care am uitat complet fiindcă eram atât de ignorantă în ceea ce privea sporturile. Frații tatei îl porecliseră cu dragoste Marele Dezertor, iar el mă necăjise dându-mi aceeași poreclă
când alesesem să merg la U.M.
— Exact, aceea, i-am cântat eu în strună.
Am rămas tăcuți câteva secunde.
— Și, a continuat Gus, povestește-mi mai multe.
— Nu, am zis, adresându-i un zâmbet suspicios. Nu vrei să auzi povestea aia.
— Sunt, din punct de vedere legal, obligat s-o aud. Altfel, cum o să
învăț despre dragoste?
Un junghi dureros m-a împuns în piept.
— Poate nu vrei să înveți tocmai de la ei. El a înșelat-o. La greu.
Când ea avea cancer.
— La naiba! a exclamat Gus. Asta-i de rahat.
— Spune bărbatul care nu crede în întâlniri romantice.
El și-a trecut o mână prin părul deja ciufulit, răvășindu-l și mai mult.
Ochii lui mi-au aruncat o privire, după care au rămas ațintiți asupra drumului.
