— Citirea ei s-a blocat pe la jumătate în mașinărie. Așa că tata intervine să salveze ziua. Sau încearcă, în orice caz. Reușește să rupă
partea de sus a biletului, doar că restul rămâne blocat în mașinărie, așa că
mama nu reușește să pună cap la cap ce îi era scris. Așa că el i-a spus atunci să-i rămână prin preajmă și să afle împreună ce le rezervă viitorul.
— Ah, vechea replică de agățat, a făcut Gus.
— Funcționează de fiecare dată, am zis. Oricum, el a introdus moneda pe care o avea și au ieșit ambele bilete. Pe al ei scria Vei întâlni un străin chipeș, iar pe al lui Povestea ta e pe cale să înceapă. Și acum sunt înrămate în camera de zi. Sau cel puțin erau încă atunci când m-am dus acasă pentru înmormântare.
Durerea aceea înțepătoare m-a străbătut din nou. Se simțea ca o râzătoare metalică trasă fix prin miezul meu și lăsată acolo, în mijloc.
Crezusem că cel mai rău avea să doară lipsa tatei.
Însă cel mai rău, cel mai greu lucru, se dovedise a fi furia pe cineva cu care nu te mai puteai certa.
Cineva pe care l-ai iubit suficient cât să-ți dorești cu disperare să te cerți, să treci prin tot rahatul ăla cu el și să o scoateți la capăt. Eu nu aveam să obțin niciodată o explicație de la tata. Mamei nu avea să i se ceară niciodată iertare. Nu vom putea niciodată să privim lucrurile din
„perspectiva lui“ ori să alegem să nu o facem. El nu mai era, iar tot ce ținea de el pe care noi voisem să păstrăm fusese șters de pe fața pământului.
— Trei luni mai târziu, erau căsătoriți, i-am zis lui Gus. Și vreo douăzeci și cinci de ani mai târziu, cartea unicei lor fiice, Kiss Kiss, Wish Wish, a fost tipărită la editura Sandy Lowe cu o dedicație care spunea...
— „Pentru părinții mei“, m-a întrerupt Gus, „care sunt dovada că
mâna destinului e puternică, dacă nu chiar animatronică.”
Am rămas cu gura căscată. Aproape uitasem ce-mi spusese în noaptea aceea la benzinărie, că de fapt îmi citise cărțile. Sau poate nu
m-am lăsat să mă gândesc la asta, pentru că m-aș fi îngrijorat că îi displăcuseră și, cumva, încă eram în competiție cu el, aveam nevoie ca el să mă recunoască drept rivalul și egalul său.
— Ai ținut minte? am întrebat eu șoptit.
Ochii lui s-au îndreptat spre mine, iar eu mi-am simțit inima în gât.
— De-asta am întrebat, a răspuns el. Mi s-a părut cea mai drăguță
dedicație pe care am citit-o.
Mie mi-a picat fața. Venind de la el, ar fi putut chiar să nici nu fie un compliment.
— Cea mai drăguță.
— Bine, January, a spus el pe o voce joasă. Mi s-a părut frumoasă.
Asta vrei să auzi?
Din nou, mi-am simțit inima bătându-mi în capul pieptului.
— Da.
— Mi s-a părut frumoasă, a repetat neîntârziat și sincer.
Eu mi-am întors fața spre geam.
— Mda, ei bine, s-a dovedit a fi o minciună. Dar îmi închipui că
mamei i s-a părut una bună. Pentru că a știut că o înșală și totuși i-a rămas alături.
— Îmi pare rău.
Preț de câteva minute, nici unul dintre noi nu a zis nimic. În cele din urmă, Gus și-a dres glasul. O făcea să pară atât de natural.
— Ai întrebat de ce Noul Eden. Care a fost motivul pentru care am vrut să scriu despre asta.
Eu am încuviințat din cap, bucuroasă că a schimbat subiectul, deși surprinsă de alegerea continuării.
— Mă gândesc că din cauza... S-a tras ușor de păr, anxios. Ei bine, mama a murit când eram mic. Nu cred că știai asta.
Nu eram sigură că știam, dar chiar dacă nu, cumva se potrivea imaginii pe care o avusesem despre el în facultate.
— Nu cred.
— Mda, a continuat el. Tata a fost un gunoi, dar mama... ea a fost cea mai tare. Și când eram mic, mă gândeam că suntem noi doi împotriva lumii. Suntem prinși în situația asta, dar n-o să fie mereu așa. Și am tot așteptat să-l părăsească. Adică țineam o sacoșă cu o grămadă de cărți de benzi desenate și câteva șosete și granola. Am avut această viziune cu noi
care ne urcam într-un tren, ca să mergem până la capătul liniei, știi?
Când ochii i-au fulgerat spre mine, colțul gurii i s-a ridicat, dar zâmbetul nu era unul din suflet.
Era un zâmbet care spunea: Nu este ridicol? Nu am fost ridicol? Și știam să-l citesc pentru că era un zâmbet pe care îl afișam și eu de un an: Vă vine să credeți că sunt atât de proastă? Nu vă faceți griji. M-am deșteptat acum.
