Era un soi de glumă? Se trezise oare Pete de dimineață și gândise:
Hmm, poate azi o să-i dezvălui lui January o serie de informații șocante despreGus într-o ordine aleatorie, și totuși criptică?
— L-a părăsit de ziua lui? am repetat.
— Nu ți-a zis că de-aia era cu capsa pusă în prima seară când te-ai mutat? a spus ea. Ei, dar nu mă surprinde deloc. Dacă ți-ar fi spus, normal că ar fi fost o explicație pentru cât de urât s-a purtat cu tine.
— Divorț, am spus eu, simțind că mă trecea un fior. Despre divorț
era vorba.
Gus era divorțat. Adică fusese însurat.
Pete s-a foit, stânjenită.
— Mă surprinde că nu ți-a zis. Îi părea așa de rău că a fost nepoliticos cu tine!
Mintea mea se răsucea ca un titirez. Nu avea sens. Cum să fi fost Gus însurat? El nici măcar nu mergea la întâlniri. Magazinul se învârtea cu mine.
— Nu am vrut nicidecum să te supăr, a spus Pete. Am crezut doar că
e o explicație...
— Nu, e în regulă, am spus, după care am simțit din nou: vărsarea de cuvinte. Senzația că ținusem totul în mine cu o secundă prea mult, iar acum nu mai aveam de ales decât să le las afară. Probabil reacționez eu exagerat, am reluat. Doar că eu... Nu știu. Am avut un an tare ciudat.
Adică, în mintea mea, căsătoria e un lucru sacru, știi? Un fel de întruchipare a dragostei, cel mai important lucru pe care îl poate face cineva. Sau, cel puțin, cineva ca mine. Care vrea tot ce presupune asta. Și urăsc când mă gândesc că niște exemple proaste îi fac pe oameni să facă
ceva pe tot conceptul.
Gus era cel care făcea ceva pe tot conceptul. Care spunea că relațiile sunt sadomasochiste. Gus era cel care nu-mi spusese că fusese căsătorit.
Gus insista că dragostea pe care mi-o doream eu dintotdeauna era imposibil de găsit, o fantezie. Aproape că mă făcuse să mă simt proastă
doar pentru că încercarea lui dăduse greș.
Dar, chiar și așa, de ce trebuia să-mi pese mie de ce credea el? Eu nu aveam nevoie ca toată lumea să creadă că își dorește lucrurile în care credeam eu și pe care mi le doream.
La o adică, disprețuiam faptul că o parte din el trebuie să mă fi
considerat proastă pentru că încă credeam în ceva despre care propriul meu tată îmi dovedise contrariul. Mai mult decât atât, mă disprețuiam pe mine însămi pentru că nu lăsasem în urmă chestiunea. Pentru că încă îmi doream să văd romantism și să găsesc un înțeles în orice flecușteț.
— Nu știu, am zis eu, scuturând din cap. Are vreo logică?
— Firește că are! m-a aprobat Pete, strângându-mă ușor de braț.
Aveam senzația că ar fi spus același lucru și dacă n-ar fi fost adevărat, dar nu m-a deranjat. Era întocmai ce voiam să aud în acele momente.
Capitolul 16 Mobila de pe verandă
Joi la prânz, Gus a apărut la masa din bucătărie, arătând nu atât
„ciufulit, dar sexy“, cât mai degrabă de parcă ar fi fost târât în urma unei mașini de gunoi cu hayonul lăsat. A zâmbit și a făcut cu mâna, iar eu m-am silit să-i întorc gestul, în ciuda senzației de rău de la stomac.
A mâzgălit un mesaj: SCUZE CĂ AM LIPSIT SĂPTĂMÂNA ASTA.
Îmi doream ca greața să nu fi fost înlocuită de senzația de cădere în gol după o cursă într-un carusel. M-am uitat în jur: nu-mi adusesem carnetul cu mine. M-am dus în dormitor și l-am luat, după care am scris NU AI PENTRU CE SĂ-ȚI CERI SCUZE când m-am întors în încăpere.
Am ridicat notița. Zâmbetul slab al lui Gus a pălit. A dat din cap și și-a îndreptat atenția asupra calculatorului său.
Îmi era mai greu să mă concentrez acum că se întorsese, dar m-am străduit din răsputeri. Scrisesem cam un sfert de carte de-acum și trebuia să mențin suspansul.
Pe la cinci, i-am aruncat o privire (discretă, sper) lui Gus, care s-a ridicat și a început să umble prin bucătărie, pregătind ceva ce semăna a mâncare. După ce a terminat, s-a așezat înapoi dinaintea calculatorului.
Pe la 8.30, a ridicat ochii spre mine și mi-a făcut semn cu capul spre verandă. Acesta era semnalul nostru, un fel de invitație înainte să ieșim fiecare pe veranda lui și să ne petrecem noaptea ne-împreună.
Acum părea însă o metaforă extrem de evidentă – el păstrând literalmente o ditamai distanța între noi, iar eu întâmpinându-l bucuroasă de fiecare dată. Normal că ajunsesem atât de confuză. El își menținuse cu grijă limitele, iar eu le ignorasem. Nu mă pricepeam deloc la asta, eram atât de nepregătită să mă simt atrasă de cineva care nu era disponibil emoțional.
Am scuturat din cap la invitația lui Gus, după care am adăugat o notiță în carnetul meu: SCUZE – PREA MULTE DE FĂCUT. ANYA ÎMI STĂ PE CAP.
Gus a încuviințat din cap înțelegător. S-a ridicat în picioare, a mimat un fel de „dacă te răzgândești...”, după care a dispărut din vedere pentru o clipă, ca să reapară pe terasa lui.
S-a dus până în cel mai îndepărtat colț al ei și s-a sprijinit de balustradă. Tricoul îi flutura în vânt, mâneca stângă ridicându-i-se în
susul brațului. La început, m-am gândit că își făcuse un tatuaj nou – un cerc mare și negru, plin –, după care mi-am dat seama că era în același loc în care fusese și Banda lui Mobius, doar că fusese umplută în întregime cu cerneală neagră față de ultima oară când o văzusem. A rămas așa acolo până când a apus soarele, iar noaptea a început să învăluie totul în jur în albastrul ei închis, licuricii trezindu-se la viață în jurul lui, un milion de luminițe aprinse parcă de o mână cosmică.
El a privit peste umăr înspre ușa de la veranda mea, iar eu mi-am întors iute privirea asupra calculatorului, tastând cuvintele „MĂ
PREFAC
