— Îți spun sincer că va trebui să mă treci în testament pentru asta, a zis el.

— Nu cred că vrei să vorbești peste instrucțiuni, i-am replicat eu, arătând cu capul înspre amfitrionul cu față de cal, care se folosea de un voluntar din mulțime pentru a demonstra câteva mișcări de bază, totodată vorbind cu viteza unui adjudecător. Am impresia că tipul ăsta nu o să repete de două ori.

— Mă treci în testament, January, a șoptit Gus înciudat.

— Și lui Gus Everett, i-am șoptit înapoi, îi las un șifonier plin cu pălării de cowboy!

Râsetul lui a pocnit ca uleiul încins. M-am gândit la sunetul ăsta pe care l-am mai auzit o dată în noaptea petrecerii. Nu spusesem nimic în timp ce dansam în subsolul acela sordid, nici măcar un cuvânt, însă îmi răsese în ureche, iar eu știusem, sau cel puțin bănuisem, că devenise conștient că ar fi trebuit să ne rușinăm la cum eram unul peste celălalt în halul ăla. Ar fi trebuit, însă în noaptea aceea dispăruse orice presiune. La fel cum fusese și la cinematograful în aer liber.

Mi-am alungat gândul din minte, pe măsură ce o fierbințeală îmi cuprindea abdomenul și ceva îmi pulsa între picioare.

Pe scenă, vioara a dat tonul, urmată curând de întreaga formație.

Experții au inundat ringul, umplând golurile dintre începătorii care așteptau emoționați, noi doi fiind vreo 20% dintre ei. Gus s-a apropiat de mine, nevrând să fie separat de plasa de siguranță ascultătoare care devenisem de cum intrasem pe ușile duble de metal. Tot atunci, gazda a strigat în microfon:

— În regulă! Sunteți gata? Începem!

La primul lui semnal, mulțimea s-a hurducăit la dreapta, luându-ne și pe noi odată cu ea. El m-a înșfăcat de mână pe când masa de cizme și tocuri a schimbat direcția. Am scos un scâncet când Gus m-a tras din calea unui bărbat care voia să-și facă numărul indiferent dacă asta

însemna să mă calce pe picior sau nu.

Cântecul nu avea versuri, doar instrucțiunile gazdei se auzeau în ritmul acela ciudat, ca la licitație și tropotul pașilor pe podeaua tocită.

Am izbucnit în râs când Gus s-a dus înainte în loc de înapoi, stârnind astfel o privire urâtă din partea blondei cu fixativ de care s-a ciocnit.

— Scuze! a strigat el pe deasupra muzicii, ridicându-și mâinile de parcă s-ar fi predat, doar ca să se izbească din nou de pieptul ei acoperit de dantelă roz pe când mulțimea și-a schimbat încă o dată sensul de dans.

— O, Dumnezeule! a făcut el, împleticindu-se înapoi. Îmi pare rău, eu...

— Dumnezeu n-are nimic de-a face cu asta! s-a răstit femeia, înfigându-și mâinile în șold.

— Scuze, am intervenit eu, trăgându-l pe Gus de mână. Nu pot să

merg nicăieri cu el.

— Cu mine? a strigat el, pe jumătate râzând. Tu m-ai izbit de...

L-am tras afară din mulțime în colțul din spate al ringului de dans.

Când m-am uitat peste umăr, femeia își reluase datul din picior în pași de dans, cu fața la fel de împietrită ca a unui sarcofag.

— Să-i dau numărul meu? m-a tachinat Gus, cu gura aproape de urechea mea.

— Cred că mai degrabă îți vrea numărul de asigurat.

— Sau un portret-robot bun.

— Sau o rangă, am replicat eu.

— Gata, a spus Gus, zâmbetul lățindu-i-se pe chip suficient cât să

lase afară un hohot de râs. Îți ajunge. Nu faci decât să-ți cauți scuze ca să

nu dansezi.

— Eu îmi caut scuze? Tu ești ăla care a apucat o femeie de sâni doar ca să fii dat afară de-aici!

— Nici vorbă, a scuturat vehement din cap, după care m-a apucat de braț și m-a tras după el pe când încerca să intre înapoi în ritm. M-am implicat în asta pe termen lung acum. Ai face bine să-ți eliberezi toate sâmbetele începând de-acum și până în vecii vecilor.

Am râs și m-am dus după el, însă stomacul meu se lupta cu o serie de suișuri și coborâșuri concomitente. Nu voiam să simt ce simțeam. Nu mai era amuzant, acum că puteam gândi limpede, cum aveau să se

sfârșească toate astea: cu mine atașată de el și geloasă și cu el care îmi împărtășise la fel de multe informații despre viața lui cum ai face, de exemplu, cu o coafeză.

Ca apoi să zică ceva în genul Eliberează-ți toate sâmbetele începând de-acum și până în vecii vecilor, să mă apuce de talie ca să nu mă izbesc de grinda pe care nu o observasem în starea mea de fugă dansantă, râzând, să mă răsucească într-o piruetă spre el și să mă învârtă prin jur, în timp ce restul mulțimii își trăgea picioarele spre corp și înapoi, cât mai departe de șolduri, cu degetele mari înfipte în ochiuri de curele reale sau imaginare.

Ăsta era un Gus diferit de cel pe care-l văzusem până acum (Oare era cel care juca fotbal? Gus care răspundea doar unui apel din trei mătușii lui? Gus care dădea petrecere în cinstea divorțului său?) și nu eram sigură ce să cred în privința lui sau a bruștei lui apariții.

Ceva se schimbase la el, iar el lăsa (intenționat sau nu) să se vadă

acest lucru.

— Trebuie să bem un shot, a spus.

— Bine, am convenit eu.

Poate un shot ar fi alungat senzația asta ciudată pe care o aveam.

Ne-am croit drum până în spate, la bar, iar el a dat deoparte un castron cu arahide în coajă ca să comande două shoturi duble de whisky.