— Dacă ne iei în serios provocarea, am contracarat. Adică era romantic. Dramatic. Lumina fiecare cameră și avea câte o poveste incredibilă pentru orice ocazie. Și m-am îndrăgostit de el în toate aceste momente uimitoare pe care le-am avut. Dar apoi, de câte ori stăteam împreună, cum ar fi să luăm micul dejun într-un apartament murdar, știind că va trebui să facem curățenie după o mare petrecere... Nu știu, când nu străluceam unul pentru celălalt, am simțit că nu ne era prea bine împreună. Ca și cum am fi fost costaruri într-un film și când camerele nu erau pornite, nu prea aveam despre ce să vorbim. Dar voiam același stil de viață, știi?
Gus a aprobat din cap gânditor.
— Nu m-am gândit niciodată la modul în care ar fi funcționat împreună viața lui Naomi și viața mea, dar știam că asta ar fi fost: două
vieți separate. Ai ales pe cineva care dorea o relație. Asta are sens pentru
tine.
— Da, dar nu este suficient. Am clătinat din cap. Știi acest sentiment, când privești cum cineva doarme și te simți copleșit de bucurie că există?
Un zâmbet slab i-a apărut în colțul gurii și abia a schițat un gest din cap.
— Ei bine, l-am iubit pe Jacques, am spus. Și i-am iubit familia, viața și gătitul, și că era pasionat de secția de Urgențe și citea o mulțime de cărți de nonficțiune, ca tatăl meu și... ei bine, mama era bolnavă. Știai asta, nu?
Buzele lui Gus s-au strâns într-o linie subțire și serioasă și fruntea i s-a încrețit.
— De la cursul de nonficțiune, a spus el. Dar era în remisiune.
Am dat din cap.
— Doar că după ce am absolvit, a revenit. Și m-am convins singură
că va învinge din nou. Dar o parte din mine era cu adevărat mângâiată
de faptul că, dacă ar muri, l-ar fi întâlnit cel puțin pe bărbatul cu care urma să mă căsătoresc. Credea că Jacques este atât de frumos și de uimitor, iar tata a avut încredere în el că avea să-mi ofere viața pe care mi-o doream. Și mi-au plăcut toate astea. Dar ori de câte ori îl priveam pe Jacques dormind, nu simțeam nimic.
Gus s-a mutat pe canapeaua de lângă mine, cu privirea în jos.
— Și când a murit tatăl tău? Nu ai vrut să te căsătorești cu Jacques atunci? Fiindcă tatăl tău îl cunoscuse?
Am inspirat adânc. Nu recunoscusem în fața nimănui acest lucru.
Totul fusese prea complicat, prea greu de explicat până acum.
— Într-un fel, cred că aproape m-a eliberat. Adică, în primul rând, tatăl meu nu era cine credeam că este, așa că părerea lui despre Jacques conta mai puțin. Mai mult decât atât, când mi-am pierdut tatăl... Adică
tatăl meu era un mincinos, dar îl iubeam. L-am iubit cu adevărat, atât de mult încât doar știind că nu se mai află pe această planetă mă rupe în două ori de câte ori mă gândesc la asta.
Chiar în timp ce o spuneam, durerea m-a apăsat, o greutate zdrobitoare, dar familiară, pe fiecare centimetru pătrat al corpului meu.
— Și cu Jacques, am continuat, ne-au plăcut cele mai bune versiuni ale noastre, în viața noastră pitorească, dar odată ce lucrurile s-au urâțit, nu mai rămăsese... nimic între noi. Nu mă iubea când nu eram prințesa
din povești, știi? Și nici eu nu-l mai iubeam. De câte ori nu m-am gândit că este iubitul perfect... Dar, odată ce tatăl meu a dispărut și am fost furioasă pe el, dar, de asemenea, nu mă puteam opri să nu-mi fie dor de el, mi-am dat seama că nu m-aș fi gândit niciodată că Jacques este atât de perfect pentru a fi persoana mea preferată.
Gus a dat din cap.
— Nu te simțeai copleșită să-l privești dormind.
Erau genul de lucruri pe care, dacă le-ar fi spus chiar și cu câteva săptămâni în urmă, s-ar putea să le fi considerat o batjocură. Dar îl știam pe Gus acum. Știam acea înclinare a capului, acea expresie serioasă care însemna că se străduia să înțeleagă ceva despre mine.
O văzusem pe fața lui în acea zi din campus, când a subliniat că
le-am dat tuturor finaluri fericite. Am văzut-o din nou în librăria lui Pete, când am făcut bășcălie de el că scrie ficțiune care îl imită pe Hemingway.
În acea zi, la curs, înțelesese ceva despre cine eram și cum vedeam lumea. În acea zi, la Pete, își dăduse seama că îl detestam.
Am vrut să-mi iau vorbele înapoi, să-i arăt că l-am înțeles acum, că
am încredere în el. Am vrut să-i ofer ceva secret, cum ar fi ceea ce mi-a dat el când mi-a vorbit despre Naomi. Am vrut să-i spun o altă poveste adevărată, în loc de o minciună frumoasă.
Așa că am început.
— Odată, de ziua mea, m-a dus la New Orleans, am zis. Și mi-am petrecut tot timpul dându-i mesaje lui Shadi și spunându-i cât de mult îmi doream să fi fost împreună, să bem martini și să ne uităm la Vrăjitoarele din Eastwick.
Gus a râs.
— Shadi, a spus el cu nostalgie. Îmi aduc aminte de Shadi.
— Ei bine, și ea își aduce aminte de tine, am zis.
— Deci vorbești despre mine, a făcut el, zâmbetul lărgindu-i-se și ochii scăpărându-i. Cu persoana ta preferată în totalitate, Shadi?
— Și tu vorbești despre mine cu Pete, l-am provocat eu.
El a dat scurt din cap, confirmând.
— Și ce îi spui?
