m-am admonestat singură.

Dar apoi mi-am amintit cum îmi sărutase abdomenul, atât de blând, atât de dulce. Oare și aventurile de-o noapte – de-o dimineață – se simțeau atât de... atât de... reale?

M-am uitat pe fereastră și am încercat să-mi fac vocea să pară (nu mi-a ieșit deloc; 0/10) cât mai degajată.

— E totul în regulă?

— Îhî, a răspuns Gus.

Am încercat să-i deslușesc expresia. Era dificil cu cineva atât de priceput la a-și masca emoțiile. Ei bine, teoretic vorbind, era dificil să nu fii cu cineva atât de priceput la a-și masca emoțiile.

Când am ajuns pe strada lui Pete și Maggie, era deja plin de mașini.

Gus a parcat după colț și m-a condus printr-o poartă laterală care se deschidea într-una dintre aleile care traversau grădina lor.

Am trecut pe lângă ușa din față, în loc să ocolim casa ca să ajungem la curtea din spate.

Un cor de voci s-a auzit atunci, strigându-l pe nume. După ce au terminat, Pete mi-a cântat și mie numele, iar restul oaspeților i-au urmat exemplul. Erau pe puțin douăzeci de oameni, adunați în jurul câtorva mese de joc, la adăpostul unui spalier acoperit de iederă. Sticle de vin și pahare roșii din plastic umpleau fețele de masă din hârtie cu steluțe și, așa cum fusese promis, o masă lungă din capătul curții nu numai că era plină, ci ticsită cu platouri cu mâncare și doze de bere.

— Iată-l și pe frumosul meu nepot și minunata lui însoțitoare!

Pete stătea în fața grătarului, întorcând burgerii într-un sorț pe care scria SĂRUTĂ BUCĂTARUL. Adăugase cu markerul „GLUMESC!

Suntem căsătorite și fericite!)”, iar Maggie purta propriul șorț alb al cărui mesaj era în totalitate scris de mână: SĂRUTĂ GEOLOGUL. Oaspeții erau adunați în jurul unei mese de joc de pe veranda din lemn de cedru din mijlocul grădinii lor de vis, iar dincolo de capătul verandei mai erau câteva risipite în jurul uriașei piscine albastre.

— Sper că v-ați adus costumele de baie, copii! i-a spus Pete lui Gus pe când s-a aplecat s-o îmbrățișeze pe lângă spatulă. Ea l-a sărutat zgomotos pe obraji și s-a dat înapoi: Apa e numai bună azi.

Eu m-am uitat înspre Gus:

— Gus chiar are un costum de baie?

— Teoretic vorbind, a intervenit Maggie, aplecându-se înainte să-și sărute și ea nepotul pe obraz, nu, nu are. S-a întors ca să mă sărute pe obraz, apoi a continuat: Dar, chiar și așa, păstrăm aici unul pentru el –

când era mic, ai fi zis că era peștișor! Îl duceam la YMCA și trebuia să

setăm cronometrul ca să-l scoatem cu forța afară din piscină, să nu facă

pipi în ea. Știam că n-ar fi ieșit nici în ruptul capului din piscină de unul singur!

— Povestea asta este în totalitate inventată, a spus Gus. Nu s-a întâmplat niciodată.

— Jur pe inima mea, a făcut Maggie în stilul acela melancolic, visător al ei. Nu cred că aveai mai mult de șase ani. Îți mai aduci aminte, Gussy? Când erai mic, tu și Rose veneați cu noi la piscină o dată sau de două ori pe săptămână.

Fața lui Gus s-a schimbat, ceva în ochii lui a murit, ca și cum o ușă de metal s-ar fi închis dindărătul lor.

— Nu, nu-mi amintesc.

Rose? Numele adevărat al lui Pete era Posey, însemnând un mic buchet. Rose – trandafir – trebuie să fi fost sora ei, mama lui Gus.

— Ei bine, faptele rămân, a continuat Maggie. Îți plăcea la nebunie să înoți, fie că o mai faci și acum sau nu, iar costumul tău de baie te așteaptă în camera de oaspeți.

Maggie m-a scanat de sus până jos și a spus:

— Sunt sigură că găsim și pentru tine ceva care să-ți vină. Eu sunt lungă pe verticală. Și pe orizontală. Dar tu ești micuță, n-ai zice?

— Nu m-am gândit că aș fi până vara asta.

Maggie m-a mângâiat ușor pe braț și mi-a zâmbit senin:

— Așa pățești dacă trăiești printre olandezi. Noi suntem toți robuști pe aici. Vino să faci cunoștință cu restul. Gussy, vino și tu să saluți.

Și cu asta am fost călăuziți prin curtea din spate a lui Pete și Maggie.

Gus părea că se cunoaște cu toată lumea – majoritatea din facultate sau partenerii și copiii celor de la universitatea din oraș, împreună cu cele două surori ale lui Maggie –, însă nu prea le spunea mare lucru în afară

de un salut politicos din cap și câteva cuvinte de bun găsit. Darcy, sora mai mică a lui Maggie, era cu peste zece centimetri mai înaltă decât ea, avea un păr blond pai și niște ochi mari și albaștri, în vreme ce Lolly (prescurtare de la Laurel, mi s-a spus, fără să întreb) era cu mai bine de treizeci de centimetri mai scundă decât Maggie, având o siluetă de tip clepsidră și o tunsoare bob de un cenușiu-închis.

— Suferă de sindromul copilului mijlociu, mi-a șoptit Maggie, în timp ce ne-a condus pe mine și pe Gus într-un alt ungher al grădinii, unde instalaseră niște fotolii-sac. Majoritatea copiilor se aflau acolo, încercând să se distreze cum știau cu prietenii pe care părinții și bunicii lor li-i pusese la dispoziție pentru ziua aceea. Ei cel puțin se bucurau de

avantajul de a-i avea pe cei doi labradori alergând vesel printre ei, făcând încercări nereușite de a prinde fotoliile-sac care zburau prin aer.

— Sunt sigură că v-ar primi în jocul lor, ne-a spus Maggie după ce i-a făcut pe copii să ne spună cum îi chema și „ai cui erau“.

Zâmbetul lui Gus s-a arcuit în felul acela rar și impertinent pe când s-a întors spre ea:

— Cred că o să începem cu ceva de băut.

Ea l-a bătut ușor pe braț.

— Se vede că ești nepotul lui Pete! Haideți să vă dau câte un pahar din punciul meu albastru renumit la nivel mondial!

A luat-o înainte, iar noi am urmat-o, Gus aruncându-mi o privire conspirativă prin care mă avertiza că băutura avea să fie groaznică, însă

după drumul nostru tensionat încoace, până și aia ar fi fost suficient ca să

mă încălzească din creștet până în vârful degetelor de la picioare.

— Mai bine zis rău famată la nivel mondial! mi-a șoptit el.

— Hei, știi din ce fel de piatră e făcută aleea asta? i-am șoptit înapoi.

El a scuturat din cap, nevenindu-i să creadă:

— Doar ca să știi, dacă pui întrebarea aia, n-o să te iert niciodată.

Ne-am oprit din mers pe alee, într-un ungher format din frunziș

luxuriant, ascunși vederii celor din zona cu fotolii și de pe verandă.