— Glumești? făcuse el. Nu poți să-ți imaginezi de câte ciupituri de obraz mă salvezi pentru că vii. Nu o să rămân singur cu mulțimea aia pentru mai mult de treizeci de secunde.
— Și dacă trebuie să mă duc la baie? întrebasem eu.
Gus ridicase din umeri.
— Te las acolo.
— Nu ai vreo patru sute de ani? replicasem eu. Pari puțin cam bătrân și pentru ciupit de obraz, și pentru teama inexorabilă de a fi ciupit de obraz.
— Oi avea eu patru sute, dar ele au cel puțin o mie peste mine și
gheare de vultur.
Era ciudat că această conversație avusese loc cu doar douăsprezece ore înainte de ce tocmai se întâmplase acum. Ceea ce mi-a transmis și mai mulți fiori pe șira spinării.
Gândul de a nu mai fi vreodată cu el mi-a trimis un junghi care mi-a reverberat în tot corpul.
O dată, asta era regula lui Gus. Iar data asta cu siguranță avea să se pună la socoteală.
Era doar un apel important, mi-am spus. Nu e vorba de regulă, nici de tine, nici de nimic. Dar nu puteam fi sigură de asta.
N-am mai știut nimic de Gus până la 11.45, când mi-a dat mesaj: Ești gata în 5?
Nici pe departe. Cu toate că îmi consumasem energia măsurând încăperea cu pașii, încă mai eram agitată din cauza a ceea ce se întâmplase și a anxietății mele legate de limitele dintre mine și Gus. Nu mă așteptasem să o lase așa, să-mi dea mesaj ca și cum nu se întâmplase nimic, dar probabil ar fi trebuit.
Am oftat și i-am răspuns Sigur, după care am dat fuga în dormitor să
mă schimb într-o rochiță albă de vară și o pereche de sandale roșii pe care le cumpărasem de la magazinul de caritate unde donasem ultima oară. Mi-am prins părul, după care l-am lăsat înapoi liber înainte să mă
machiez atât cât mai puteam în cele două minute care-mi rămăseseră.
Gus se aranjase și el puțin. Părul îi era la fel de ciufulit, însă
îmbrăcase o cămașă suficient de neșifonată, cu mânecile suflecate în jurul antebrațelor. Doar l-am salutat scurt din cap înainte să ocupe scaunul șoferului.
M-am urcat și eu lângă el, simțindu-mă de două ori mai stânjenită
față de cum mă temusem că aveam să mă simt când îmi închipuisem una dintre versiunile acestui scenariu. Iepuraș prost, iepuraș prost, iepuraș prost!
m-am admonestat singură.
Dar apoi mi-am amintit cum îmi sărutase abdomenul, atât de blând, atât de dulce. Oare și aventurile de-o noapte – de-o dimineață – se simțeau atât de... atât de... reale?
M-am uitat pe fereastră și am încercat să-mi fac vocea să pară (nu mi-a ieșit deloc; 0/10) cât mai degajată.
— E totul în regulă?
— Îhî, a răspuns Gus.
Am încercat să-i deslușesc expresia. Era dificil cu cineva atât de priceput la a-și masca emoțiile. Ei bine, teoretic vorbind, era dificil să nu fii cu cineva atât de priceput la a-și masca emoțiile.
Când am ajuns pe strada lui Pete și Maggie, era deja plin de mașini.
Gus a parcat după colț și m-a condus printr-o poartă laterală care se deschidea într-una dintre aleile care traversau grădina lor.
Am trecut pe lângă ușa din față, în loc să ocolim casa ca să ajungem la curtea din spate.
Un cor de voci s-a auzit atunci, strigându-l pe nume. După ce au terminat, Pete mi-a cântat și mie numele, iar restul oaspeților i-au urmat exemplul. Erau pe puțin douăzeci de oameni, adunați în jurul câtorva mese de joc, la adăpostul unui spalier acoperit de iederă. Sticle de vin și pahare roșii din plastic umpleau fețele de masă din hârtie cu steluțe și, așa cum fusese promis, o masă lungă din capătul curții nu numai că era plină, ci ticsită cu platouri cu mâncare și doze de bere.
— Iată-l și pe frumosul meu nepot și minunata lui însoțitoare!
Pete stătea în fața grătarului, întorcând burgerii într-un sorț pe care scria SĂRUTĂ BUCĂTARUL. Adăugase cu markerul „GLUMESC!
Suntem căsătorite și fericite!)”, iar Maggie purta propriul șorț alb al cărui mesaj era în totalitate scris de mână: SĂRUTĂ GEOLOGUL. Oaspeții erau adunați în jurul unei mese de joc de pe veranda din lemn de cedru din mijlocul grădinii lor de vis, iar dincolo de capătul verandei mai erau câteva risipite în jurul uriașei piscine albastre.
— Sper că v-ați adus costumele de baie, copii! i-a spus Pete lui Gus pe când s-a aplecat s-o îmbrățișeze pe lângă spatulă. Ea l-a sărutat zgomotos pe obraji și s-a dat înapoi: Apa e numai bună azi.
Eu m-am uitat înspre Gus:
— Gus chiar are un costum de baie?
— Teoretic vorbind, a intervenit Maggie, aplecându-se înainte să-și sărute și ea nepotul pe obraz, nu, nu are. S-a întors ca să mă sărute pe obraz, apoi a continuat: Dar, chiar și așa, păstrăm aici unul pentru el –
când era mic, ai fi zis că era peștișor! Îl duceam la YMCA și trebuia să
setăm cronometrul ca să-l scoatem cu forța afară din piscină, să nu facă
pipi în ea. Știam că n-ar fi ieșit nici în ruptul capului din piscină de unul singur!
