— Oribil.
David îi dă o palmă pe spate.
— Băi, ce mă bucur că ești aici.
— Firește că sunt. Frații mai mici se căsătoresc doar de... trei ori.
— Și preferatul tău se căsătorește doar o dată, spune David. Ține-ne pumnii.
— Am auzit că te înțelegi foarte bine cu Tham, spun. Și că este Foarte Sofisticat.
— Cel mai sofisticat, confirmă David. E regizor. Ne-am cunoscut pe platou.
— Pe platou! exclam. I-auzi la tine!
— Știu, zice. Sunt un insuportabil de L.A.
— Nu, nu, nici vorbă.
Cineva îl strigă pe David de la piscină și el îi face semn că se duce imediat, după care se întoarce spre noi.
— Simțiți-vă ca acasă – nu ca la noi acasă, evident, adaugă spre Alex, ci ca în casa super zgomotoasă, super mișto, super gay, cu ring de dans în spate – unde mă aștept să vă văd foarte curând.
— Nu o mai face pe Poppy să se îndrăgostească de tine, spune Alex.
— Da, nu-i nevoie să-ți mai pierzi timpul, spun eu. Sunt luată.
David mă ia de cap și mă pupă iar pe obraz, după care face același lucru cu Alex și dansează până la fata de la piscină, care se preface că îl trage cu o undiță invizibilă.
— Uneori mă tem că se ia prea în serios, spune Alex sec și când mă
pufnește râsul, îi tremură colțul gurii într-un zâmbet care-i apare și dispare.
Rânjim câteva clipe și ne legănăm mâinile întrepătrunse între noi.
— Parcă nu-ți plăcea ținutul de mână, zic.
— Și ție da, spune el.
— Și ce? Acum primesc ce vreau? îl tachinez.
Îi reapare zâmbetul, calm și rezervat.
— Da, Poppy, spune. Acum primești ce vrei. E vreo problemă?
— Și dacă vreau ca tu să primești tot ce vrei?
Ridică din sprâncene.
— Zici asta pentru că știi ce urmează să spun și vrei să faci mișto de mine?
— Nu... De ce? Ce urmează să spui?
Nu ne mai balansăm mâinile între noi.
— Am ce vreau, Poppy.
Îmi crește inima și îmi iau mâna dintr-a lui ca să-l cuprind de mijloc,
ridicând capul pe spate să mă uit la el.
— Mă abțin să devin afectuoasă în public, Alex Nilsen.
Își lasă capul în jos și mă sărută atât de prelung, încât începe lumea să chiuie. Când ne desprindem, are obrajii îmbujorați și este sfios.
— Fir-ar să fie, zice. Mă simt ca un adolescent în călduri.
— Poate dacă apelăm la Jager Bomb în curtea din spate, spun, redevenim serioși, niște adulți de treizeci de ani.
— Foarte realist, spune Alex, trăgându-mă spre terasa din spate. Mă
bag.
În spate se află un bar și o tonetă parcată pe iarbă care servește taco cu pește. Dincolo de ele, se întinde o grădină ca din romanele lui Jane Austen, în mijlocul desertului.
— Nu cred că ajută la conservare, remarcă Alex ca un adevărat bunic.
— Probabil că nu, dar posibil să fie excelent pentru conversație.
