— Vii des pe-aici?
Se uită atent la mine un minut, evident chibzuind posibile replici.
— Nu, zice în cele din urmă. Nu locuiesc aici.
— Ah... fac, dar înainte să mai debitez ceva, el continuă.
— Și chiar dacă aș locui aici, am un pisoi cu multe probleme de sănătate, care necesită îngrijire specială. Nu-mi vine ușor să ies în oraș.
Mă încrunt aproape la fiecare cuvânt din propoziție.
— Îmi pare tare rău, zic după ce-mi vin în fire. Cred că este cumplit să treci prin așa ceva, după ce că ești în doliu.
Se încruntă.
— Ce doliu?
Fac un rotocol mic cu mâna, arătând spre ținuta lui.
— N-ai venit la înmormântare ?
— Îsi încleștează dinții.
— Nu.
— Atunci ce te aduce în oraș?
— O prietenă.
Coboară privirea la telefon.
— Locuiește aici? îmi dau cu părerea.
— M-a târât, mă corectează el. În vacanță.
Pronunță ultimul cuvânt cu ceva dispreț. Îmi dau ochii peste cap.
— Nu se poate! Și să lași pisica? Cu singura scuză de a te distra și a petrece cu alții? Ești sigur că o asemenea persoană se poate numi prietenă?
— Din ce în ce mai puțin sigur, spune, fără să ridice ochii.
Nu prea mi le ridică la fileu, dar nu mă las.
— Așadar, forjez eu. Cum este această prietenă? Sexy? Deșteaptă?
Pricopsită?
— Scundă, răspunde, încă citind. Vorbește tare. Nu-i tace gura.
Varsă mereu câte ceva pe toate hainele, indiferent ce poartă oricare dintre noi, are gusturi oribile la bărbați, se smiorcăie în timpul reclamelor la colegiu – cele în care mama nemăritată stă până târziu la computer, iar când ațipește, copilul îi pune o pătură peste umeri și zâmbește mândru de ea. Și mai ce? Ah, e obsedată de bodegi de rahat, care duhnesc a salmonella. Mi-e și frică să beau berea asta la sticlă – ai văzut ce recenzii are locul ăsta pe Yelp?
— Sper că glumești, zic, încrucișându-mi brațele la piept.
— Mă rog, spune el, salmonella nu miroase, dar da, Poppy, ești scundă.
— Alex! Îl plesnesc peste biceps, ieșindu-mi din rol. Încerc să te ajut!
Îsi masează brațul.
— Și cum o faci?
— Știu că Sarah ti-a frânt inima, dar trebuie să ieși din nou la agățat.
Și când vine o gagică sexy la tine în bar, primul lucru pe care trebuie să-l omiți este relația de dependență pe care o ai cu pisica aia nesuferită.
— În primul rând, Flannery O’Connor nu este nesuferită, ripostează.
E doar timidă.
— Este malefică.
— Nu te place, atâta tot, insistă. Emani o puternică energie de câine.
— Nu fac decât să încerc să o mângâi, spun eu. Ce rost are un animal de casă care nu se vrea mângâiat?
— Se vrea mângâiată, spune Alex. Doar că te duci mereu la ea cu căutătura asta, gen, rapace.
— Nu-i adevărat.
