"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » ⛱️ ⛱️,,Întâlniri în vacanță'' - de Emily Henry

Add to favorite ⛱️ ⛱️,,Întâlniri în vacanță'' - de Emily Henry

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Până la miezul nopții, moment în care mă trezesc încinsă sub mâna sau piciorul lui și trebuie să-l împing ca să mă răcoresc.

E incredibil de enervant, dar, în clipa în care îmi găsesc iar confortul, mă trezesc zâmbind în beznă, cu senzația că sunt incredibil de norocoasă

să dorm noapte de noapte lângă omul meu preferat.

Până și să-mi fie mult prea cald este mai bine cu el.

Uneori punem muzică în bucătărie în timp ce gătim (gătește) și dansăm. Nu într-o îmbrățișare plăcută, legănându-ne ca în filmele romantice, ci ne zvârcolim ridicol și ne învârtim până amețim sau râdem până gâfâim sau ne dau lacrimile. Uneori ne surprindem pe cameră și trimitem filmul lui David și Tham sau lui Parker și lui Prince.

Frații mei ne trimit și ei dansurile lor din bucătărie.

David răspunde cu diverse variațiuni de Vă iubesc, dubioșilor sau Aparent există cineva pentru fiecare.

Suntem fericiți, iar atunci când nu suntem, tot este mult mai bine decât era fără el.

Ultima oprire în joaca de-a turiștii este în Times Square. Am păstrat ce era mai rău la sfârșit, dar este un rit de trecere și Alex insistă că vrea să

meargă.

— Dacă mă poți iubi și acolo, zice, o să știu că e adevărat.

— Alex, dacă nu te pot iubi în Times Square, atunci nu te merit într-un anticariat.

Mă ia de mână când ieșim de la metrou. Încep să cred că are mai puțin de-a face cu afecțiunea (tot nu se omoară după exprimarea afecțiunii în public) și mai mult cu frica reală de a ne pierde în mulțimea ridicolă spre care ne îndreptăm.

Rezistăm în scuar printre luminile pâlpâitoare, artiștii stradali vopsiți cu argintiu și turiștii care ne înghesuie toate cele trei minute. Doar cât să ne facem niște selfie- uri deloc măgulitoare, cu mutre copleșite. Apoi, schimbăm direcția și ne întoarcem pe peronul metroului.

Acasă – în apartamentul nostru –, Alex își aruncă pantofii din picioare, după care îi aranjează perfect pe preș (avem preș, suntem adulți) lângă ai mei.

Până dimineață, trebuie să termin de scris un articol, primul pentru noul post. Îmi era groază să o anunț pe Swapna că îmi dau demisia, dar nu s-a supărat. De fapt, m-a strâns în brațe (parcă mă îmbrățișa Beyonce, așa mă simțeam) și, mai târziu, pe seară, am primit la ușă o sticlă de șampanie.

„Felicitări pentru articol, Poppy”, scria în bilet. „Am știut întotdeauna că vei ajunge departe. X, Swapna ”

Ironia este că nu o să mai ajung departe, cel puțin nu cu munca. Însă,

în multe alte feluri, slujba mea nu va fi prea diferită – tot voi merge la restaurante și baruri și voi scrie despre noi galerii și standuri de înghețată

care răsar prin New York.

Însă Oamenii Pe Care îi întâlnești în New York vor fi și ei altfel, un articol mai degrabă de interes social decât o recenzie. Îmi voi explora orașul, dar prin ochii celor care îl iubesc, petrecând o zi cu cineva în locul lor preferat, aflând ce-l face atât de special.

Primul meu articol este despre o nouă pistă de bowling în Brooklyn, cu tentă demodată. Alex a mers cu mine să explorăm locul și am știut imediat ce am observat-o pe Dolores, pe pista alăturată, cu o bilă aurie personalizată, mănuși asortate și un halo de păr grizonant dezordonat, că

de la ea pot învăța multe. O găleată de bere, o discuție și o lecție de bowling mai târziu, aveam tot ce îmi trebuia pentru articol, dar oricum am mers cu Alex și Dolores la hotdog, mai jos pe stradă, unde am stat până aproape de miezul nopții.

Aproape am terminat articolul, mai trebuie finisat, dar asta poate aștepta până dimineață. Sunt ruptă după această zi lungă și tot ce vreau este să zac pe canapea cu Alex.

— Ce bine e acasă, zice, luându-mă în brațe și trăgându-mă spre el.

Îmi bag mâinile sub tricoul lui și îl sărut ca și cum asta am așteptat toată ziua.

— Acasă, zic, este locul meu preferat.

— Și al meu, murmură, împingându-mă ușor în perete.

Vara următoare plecăm din oraș. O să umblăm patru zile prin Norvegia, alte patru în Suedia. Fără nici un hotel de gheață (el este profesor, eu scriitoare și amândoi mileniali. Nu avem bani de așa ceva).

O să-i las lui Rachel cheia să ne ude plantele și, după Suedia, zburăm direct la Linfield, unde o să stăm restul vacantei de vară a lui Alex.

Vom sta în casa lui Betty cât o repară, iar eu o să stau pe jos mâncând Twizzlers, căutând noi moduri de a-l face să roșească. O să scoatem tapetul și o să alegem culori noi pentru pereți. O să bem suc fără zahăr la cină cu tatăl, frații și nepoții lui. O să stăm pe prispă cu părinții mei, uitându-ne la curtea cu Mașini din Trecut ale familiei Wright. Vom explora orașul natal, la fel cum încercăm împreună în New York. O să

vedem cum ni se pare, unde vrem să fim.

Numai că eu știu deja ce voi simți. Oriunde este el, va fi locul meu

preferat.

— Ce-i? întreabă, cu o tentativă de zâmbet. De ce te holbezi?

— Ești... Scutur din cap, căutând cuvântul care ar putea descrie ce simt. Atât de înalt.

Zâmbește cu toată gura, nestingherit, Alex cel Gol-Goluț, doar pentru mine.

— Și eu te iubesc, Poppy Wright.

Mâine, și poimâine, și răspoimâine o să ne iubim puțin mai mult.

Și, chiar în zilele în care îi vine greu unuia sau amândurora, vom fi aici, unde ne cunoaștem, ne acceptăm întru totul și ne iubim cu toată

Are sens