Alex

Nilsen

cel

rezervat

și

care

nu

zâmbește-niciodată-în-totalitate, la care are acces restul lumii, ci o cale directă către ciudățel. Acel Alex care vine în aceste vacanțe cu mine, an de an, în ciuda faptului că detestă să zboare cu avionul, să schimbe și să

folosească oricare altă pernă decât cea pe care doarme acasă.

Îmi place că, atunci când ieșim în oraș, se duce de fiecare dată țintă la bar, fiindcă știe că acolo îmi place să stau, chiar dacă a recunoscut la un moment dat că, de câte ori facem asta, îl stresează nesiguranța că poate face prea mult sau prea puțin contact vizual cu barmanii.

Sincer, îmi place și/sau ador aproape tot ce ține de cel mai bun prieten al meu, Alex Nilsen, și vreau să fie fericit, așa că, în ciuda faptului

că nu m-am dat niciodată în vânt după vreuna dintre iubitele lui din trecut – iar de fosta lui, Sarah, nu mi-a plăcut mai deloc –, știu că de mine depinde să nu devină un sihastru din pricina ultimei decepții. În fond, ar face – și a făcut – același lucru pentru mine.

— Deci, zic. O luăm de la capăt? Eu o să fiu necunoscuta sexy de la bar și tu fermecător cum ești, mai puțin faza cu pisica. Una-două o să ai din nou succes la fete.

Ridică ochii din telefon, cu o semi-strâmbătură. Îi zic strâmbătură, pentru că mai mult de atât, Alex nu poate zâmbi.

— Te referi la necunoscuta care vine la momentul potrivit cu replica

„Hei, voinicule”? Pare-mi-se avem noțiuni diferite în ce privește cuvântul

„sexy”.

Mă răsucesc pe scaun și ni se ciocnesc genunchii de două ori, în timp ce mă întorc cu spatele și apoi cu fața, zâmbindu-i încă o dată cochet.

— Te-a durut... când ai picat din paradis?

Clatină din cap.

— Poppy, pentru mine este important să știi, zice încet, că dacă o să

izbutesc să mai capăt vreo întâlnire, nu va avea nimic de-a face cu presupusul tău ajutor.

Mă ridic, dau restul băuturii peste cap teatral și izbesc paharul de tejghea.

— Ce zici? Mergem în altă parte?

— Cum reușești să ai mai mult succes ca mine? întreabă, uluit de mister în sine.

— Simplu, răspund. Nu am standarde așa înalte. Și nici o Flannery O’Connor să-mi stea în cale. Iar când mă duc într-un bar, nu stau toată

seara să citesc recenzii Yelp, proiectând acel NU TE APROPIA DE MINE.

De asemenea, sunt, fără îndoială, superbă din anumite unghiuri.

Se ridică, punând o bancnotă de douăzeci pe bar înainte să își bage portofelul în buzunarul din spate. Alex are mereu bani gheață la el. Nu știu de ce. L-am întrebat de cel puțin trei ori. A răspuns. Tot nu știu de ce, fiindcă răspunsul lui a fost fie prea plictisitor, fie prea complex de intelectual pentru creierul meu ca să mă obosesc să-l rețin.

— Asta nu schimbă faptul că ești o super dubioasă, zice.

— Mă iubești, subliniez, vag în defensivă.

Mă cuprinde cu brațul pe după umeri și se uită de sus la mine, cu

același surâs subtil, rezervat, pe buzele pline. Chipul lui este ca un ciur, care cerne lent numai câte un dram din expresie.

— Asta știu, răspunde.

Rânjesc la el.

— Și eu te iubesc.

Se chinuie să nu râdă cu toată gura, menținând un zâmbet delicat și subtil.

— Și asta știu.

Tequila mă face somnoroasă, leneșă și mă sprijin de el în timp ce pornim spre ușa deschisă.

— A fost o vacanță plăcută, spun.

— Cea mai plăcută de până acum, încuviințează, în vreme ce pala rece a ploii vine asupra noastră precum confetti tras cu tunul.

Mă strânge mai bine cu brațul cald și greu și mirosul lui de cedru mă

învăluie peste umeri ca o mantie.

— Nici măcar nu m-a deranjat așa tare ploaia, îi spun, când ieșim în noaptea densă și ploioasă, țânțarii și palmierii tremurând la auzul tunetului în depărtare.

— Mie chiar mi-a plăcut.

Alex își ia brațul de pe umerii mei ca să-mi cuprindă capul, transformându-se într-o umbrelă umană, în timp ce traversăm în fugă

drumul către mașinuța roșie închiriată. Când ajungem la ea, se desprinde de mine și îmi deschide portiera – am obținut o reducere luând o mașină

fără închidere sau geamuri automate –, după care ocolește în fugă botul mașinii și se aruncă pe scaunul șoferului.

Bagă în viteză și aerul condiționat dat la maximum șuieră aruncând o rafală glacială peste hainele noastre ude, în timp ce el iese din parcare și întoarce mașina spre cazare.

— Tocmai mi-am dat seama, spune, că nu am făcut nici o poză cu barul pentru blogul tău.