— Bineînțeles că din pricina ta.
Fac un pas înapoi, ca și cum vorbele în sine m-ar putea pârjoli.
— S-a despărțit de mine înainte să mergem la Sanibel și m-am simțit extrem de vinovat toată vacanța, pentru că singurul lucru la care mă
gândeam era „Sper că nu mă consideră și Poppy plictisitor”. Până am ajuns acasă, nici nu îmi aminteam că îmi lipsește. Așa se întâmplă mereu
când sunt cu tine. Nu mai contează nimeni altcineva. Și pe urmă pleci din nou, și viața își revine la normal, și... Când m-am împăcat cu Sarah, am crezut că va fi altfel, mult mai bine, dar adevărul este că nu voia să
meargă în Toscana și i-am cerut s-o facă, așa că a consimțit. Pentru că eu nu eram dispus să renunț la tine și am crezut că dacă vă împrieteniți, o să
fie mai ușor, adăugă, atât de împietrit, încât concurează cu statuile vivante de la petrecere. Pe urmă, ai crezut că ești însărcinată și m-am speriat atât de tare, încât mi-am făcut dracului vasectomie. Și nici măcar nu mi-a trecut prin cap să-i cer lui Sarah părerea. Am făcut programarea și, câteva zile mai târziu, treceam pe lângă magazinul de antichități și am văzut inelul. Unul vechi, art deco, auriu cu perlă. L-am văzut și mi-am zis
„Ar fi un inel de logodnă perfect. Poate ar trebui să-l cumpăr”. Iar următorul gând a fost „Ce pana mea fac?” Nu cu inelul – pe care Sarah l-ar fi detestat, apropo –, ci cu vasectomia, cu toate. Le făceam pe toate pentru tine și știu că nu-i normal și sigur nu era corect față de ea, așa că
am rupt-o. În ziua aia. Scutură din cap. M-am speriat atât de tare, încât nu am putut să-ți spun ce s-a întâmplat. A fost înfricoșător să-mi dau seama cât de mult te iubesc. Și pe urmă te-ai despărțit de Trey și...
Întredeschide gura, dar șocul se transformă imediat în suferință.
— La ce te referi?
— Am... Închid ochii, îmi lipesc dosul palmei de cap de parcă pot opri zbârnâitul. Deschid ochii și are aproape aceeași expresie. Nu își ascunde emoțiile: o să am o discuție cu Alex cel Gol-Golut. David a zis că
aveai inelul.
Închide gura și înghite în sec, se uită spre ușile glisante ale balconului și apoi la mine.
— Îmi pare rău că nu ți-am spus.
— Nu-i vorba de asta. Mă lupt cu lacrimile care stau să-mi dea. Dar...
nu mi-am dat seama cât de mult o iubeai.
Aproape că râde, dar nu văd umor pe chipul lui încordat.
— Evident că o iubeam. Am fost cu ea de câteva ori de-a lungul anilor, Poppy. Și tu i-ai iubit pe tipii cu care ai fost.
— Știu. Nu te acuz de nimic. Dar... Scutur din cap, străduindu-mă
să-mi așez gândurile ca să nu țin un monolog de o oră. În fond, i-ai luat un inel.
— Știu asta, zice, dar de ce ești supărată pe mine din cauza asta,
Poppy? Erai cu Trey, umblai naibii prin lume, stăteai în poala lui în toate colțurile pământului – trebuia să mă gândesc că nu ești fericită? Doar să
stau și să te aștept?
— Nu sunt supărată pe tine, Alex! strig. Sunt supărată pe mine! Că
nu mi-a păsat că îți stau în cale. Că ți-am cerut prea multe și că... te-am împiedicat să obții ce vrei.
Pufnește.
— Și ce anume vreau ?
— De ce s-a despărțit de tine? mă răstesc. Spune-mi că nu a avut de-a face cu mine. Că Sarah nu a încheiat relația din cauza asta – a chestiei dintre noi. Că de când am ieșit din viața ta, nu a stat pe gânduri.
Spune-mi asta, dacă ăsta este adevărul, Alex. Spune-mi că nu eu.
— Doamne, Poppy, evident că toate s-au întâmplat din pricina ta.
Totul se întâmplă din pricina ta. Totul. Ochii umezi îi sclipesc în lumina slabă de deasupra chiuvetei, are umerii rigizi și ceva îmi spune că își răsucește cuțitul în rană. Alex clatină din cap, un gest imperceptibil, rezervat, o vagă tresărire. Nu-i ceva ce mi-ai făcut tu, adaugă. Am tot sperat ca lucrurile să se schimbe, dar nu s-a întâmplat. Face un pas spre mine și mă chinui să nu cedez. Icnesc, mi se relaxează umerii și Alex face încă un pas spre mine, cu privirea profundă și gura într-o grimasă. Și am avut dubii multă vreme înainte să închei relația, pentru că o iubeam într-adevăr, continuă el, și voiam să meargă pentru că este minunată, ne era bine împreună, vrem aceleași lucruri și o iubeam într-un fel care pare... atât de clar, simplu de înțeles și de stăpânit. Tace, clătinând iar din cap. Lacrimile din ochii lui se asemuiesc cu suprafața unui fluviu, periculos, sălbatic și superb. Nu știu cum să iubesc pe cineva la fel de mult cât te iubesc pe tine, zice. E înfiorător. Și uneori cred că mă descurc, dar îmi dau seama ce s-ar întâmpla dacă te-aș pierde, intru în panică și mă retrag și – nu am știut niciodată dacă o să te pot face fericită. Dar aseară – sună ridicol, dar ne uitam la Tinder și ai zis că m-ai alege, iar ăsta este genul de lucru infim extrem de important când vine vorba de tine.
Am stat cu ochii în tavan și am încercat ore întregi să-mi dau seama ce ai vrut să spui. Sunt zdrobit și, da, probabil frustrat și știu că nu cu mine ți-ai imaginat viitorul. Știu că pare că nu ne potrivim, așa o fi, poate nu te-aș putea face fericită...
— Alex. Mă întind spre el cu ambele mâini și îl lipesc de mine. Mă ia
în brațe și își pleacă fața până se transformă într-un mare semn de întrebare deasupra mea. Nu-i treaba ta să mă faci fericită, bine? Nu poți face pe nimeni fericit. Eu sunt fericită pentru că exiști și mai mult de-atât nu poți controla. Își curbează mâinile pe spinarea mea și îmi bag degetele în cămașa lui. Nu știu exact ce presupun toate astea, dar știu că te iubesc la fel cum mă iubești și tu și că nu ești singurul speriat. Strâng ochii, făcându-mi curaj să continui. Și eu mă simt zdrobită, îi spun, cu vocea subțire și gâtuită, întotdeauna am crezut că, odată ce mă vede cineva în profunzime, asta e. Am ceva urât acolo, de neiubit poate, iar tu ești singurul care m-a făcut vreodată să simt că sunt în regulă. Mă mângâie tandru pe față și deschid ochii, uitându-mă în ochii lui. Nu mă sperie nimic mai mult decât șansa ca, odată ce mă ai cu totul, să se schimbe. Dar te vreau cu totul, așa că încerc să-mi fac curaj.
— Nimic n-are cum să schimbe ce simt față de tine, murmură. Am tot încercat să nu te mai iubesc din noaptea în care ai plecat în camera taximetristului fumat.
Râd, iar el surâde vag. Îi iau fața în mâini și îl sărut ușor pe gură și, după o clipă, începe să mă sărute și el, ud de lacrimi, disperat, puternic, înfiorându-mă cu totul.
— Poți să-mi faci o favoare? îl întreb.
Își prinde mâinile pe spatele meu.
— Hm?
