— Adevărat, zice. Când se duce totul de râpă, poți oricând să faci conversație profundă cu un străin despre planeta muribundă.
La un moment dat, ne trezim pe marginea piscinei, cu pantalonii suflecați și picioarele în apa caldă, iar atunci îl auzim pe David strigând fericit din mulțime:
— Unde este fratele meu? Trebuie să joace și el.
— Se pare că este nevoie de tine.
Alex oftează. David îl vede și vine în fugă.
— Vreau să participi la jocul ăsta!
— De băut? îmi dau cu presupusul.
— Asta nu-i de Alex, zice David. Fac pariu că nu va trebui să bea deloc. Este un joc Trivia făcut de David. Te bagi?
Alex se strâmbă.
— Așa vrei tu?
David își încrucișează brațele la piept.
— Ca mire, așa am pretenția.
— Nu ai voie să divorțezi vreodată de Tham, spune Alex, ridicându-se în picioare.
— Dintr-o sumedenie de motive, zice David, sunt de acord.
Alex se duce la masa lungă cu lumânări aprinse, unde începe jocul, dar David rămâne lângă mine, uitându-se după el.
— Pare să-i fie bine, zice.
— Da, cred că îi este.
David coboară privirea la mine și se așază pe vine pe marginea lucioasă a piscinei, băgându-și picioarele în apă.
— Prin urmare, cum s-a întâmplat? întreabă.
— Ce?
Ridică sceptic din sprâncene.
— Chestia asta.
— Ăăă... Mă întreb cum să-i explic. Ani de dragoste necondiționată, momente de gelozie, ocazii ratate, sincronizare proastă, alte relații, tensiune sexuală acumulată, o ceartă urmată de tăcere și durerea de a trăi viața fără el. Ni s-a stricat aerul condiționat la Airbnb.
David se uită lung la mine câteva clipe, după care își pleacă fața în mâini, chicotind.
— Măi să fie, zice, îndreptându-și spatele. Trebuie să recunosc că
sunt ușurat.
— Ușurat?
— Da. David ridică din umeri. Știi tu. Adică... acum că mă însor –
când știu că locuiesc în L.A. cred că m-a îngrijorat. El, în Ohio. Singur.
— Cred că-i place Linfield, spun. Nu cred că stă acolo de nevoie. Și apoi, nu aș zice că este singur. Toată familia voastră este acolo. Toate nepoatele și toți nepoții.
— Asta vreau să spun. David se uită spre jucătorii de Trivia de la masă, la ceilalți trei concurenți care dau pe gât shoturi de ceva de culoarea caramelului și la Alex care bea victorios dintr-un pahar cu apă.
Acum este ca un părinte căruia i-au plecat copiii de-acasă.
Gura i se strâmbă, exact ca a fratelui său, de-mi vine pe moment să-l sărut să treacă. Când mă gândesc la ce spune David, mă doare și mai tare, undeva în cutia toracică mi se formează un soi de gâlmă mică și roșie.
— Crezi că așa se simte?
— La cum ne-a crescut? Canalizându-și toată energia emoțională ca să se asigure că suntem bine toți trei? Ducând-o pe Betty la doctor, făcându-ne naibii pachetele de școală și ridicându-l pe tata din pat când avea acele episoade și pe urmă, dintr-odată, am plecat toți, ne-am căsătorit, am început să facem copii, pe când el a rămas să se asigure că
tata e bine? David se uită la mine extrem de serios. Nu. Alex nu ar gândi
așa, dar cred că se simte singur. Adică... am crezut cu toții că se va căsători cu Sarah și pe urmă...
— Da.
Îmi scot picioarele din piscină și mă așez turcește.
— Avea inelul și tot, continuă David, moment în care mi se pune un gol în stomac. Trebuia s-o ceară și pe urmă – ea a dispărut și... Îi piere glasul când îmi vede privirea. Nu mă înțelege greșit, Poppy. Își așază
