Numai că în timp ce ne croim drum prin turma de copii ca să
ajungem la treptele albe ale piscinei, este din ce în ce mai limpede că nu
asta este soluția pentru stângăcia dintre noi. În primul rând, apa, în care stau (și probabil fac pipi) toți oamenii ăștia pare aproape la fel de încinsă
ca aerul și oarecum mai neplăcută.
În al doilea rând, este atât de aglomerat încât trebuie să stăm atât de lipiți unul de altul și două treimi din corpurile noastre aproape se ating.
Trece un voinic cu pălărie de camuflaj pe lângă mine și mă împinge în Alex, moment în care mă străbate un trăsnet de panică atunci când îi simt abdomenul lipit de al meu. Mă prinde de șolduri ca să nu cad și mă
împinge ușor la locul meu, zece centimetri mai departe de el.
— Ești OK? întreabă.
— Îhî, zic, pentru că nu pot să mă concentrez la mâinile pe care mi le ține pe șolduri.
Mă aștept să se întâmple destul de des în excursia asta. Îhîurile, nu mâinile gigantice ale lui Alex pe șoldurile mele.
Îmi dă drumul și își lungește gâtul peste umăr, uitându-se spre șezlongurile noastre.
— Poate ar trebui să citim până se mai decongestionează, sugerează.
— Bună idee.
Fac slalom după el până la trepte, apoi pe asfaltul încins spre prosoapele prea scurte întinse pe șezlonguri, unde ne întindem și așteptăm. Scoate un roman de Sarah Waters pe care-l termină, după care începe unul de Augustus Everett. Eu scot ultimul număr din R + R, cu gândul să răsfoiesc tot ce nu am scris eu. Poate găsesc o sursă de inspirație cu care să mă întorc la Swapna, ca să nu fie supărată pe mine.
Mă prefac că citesc două ore în caniculă, fără ca piscina să se decongestioneze.
Imediat ce deschidem ușa apartamentului, știu că de-acum lucrurile se vor complica.
— Ce mama dracului! zice Alex, intrând după mine. S-a făcut și mai cald?
Dau fuga la termostat și mă uit la afișaj.
— 28???
— Poate-l forțăm prea tare? sugerează Alex, venind lângă mine. Hai să vedem dacă putem s-o coborâm măcar la 26.
— Știu că 26 este practic mai bine decât 28, Alex, dar tot o să ne
ucidem unul pe altul dacă o să dormim în căldura asta.
— Să chemăm pe cineva? întreabă Alex.
— Da! Firește că ar trebui să chemăm pe cineva! Bravo!
Răscolesc în geanta de plajă după telefon și deschid e-mailul să caut numărul de telefon al proprietarului. Sună de trei ori înainte să răspundă
o voce țâfnoasă de fumător:
— Da?
— Nikolai?
Două secunde de tăcere.
— Cine e?
— Poppy Wright. Stau la 4B.
— Așa.
— Avem probleme cu termostatul.
Încă trei secunde de tăcere.
— Ai căutat pe Google?
Ignor întrebarea și îi dau înainte.
— Când am ajuns aici era pus pe 26 de grade. Am încercat să
coborâm temperatura la 21 acum două ore și acum sunt 28 de grade.
— A, da, zice Nikolai. Îl forțați prea tare.
Se pare că Alex îl aude pe Nikolai, pentru că încuviințează: „Ți-am zis eu”.
