Îmi arată cutia. Țip numaidecât și îi dau peste mână.
— Poppy! strigă.
— Poppy?! mă stropșesc. Nici o Poppy! Mamă! De ce ții la spate ditamai cutia cu prezervative?
Se apleacă să o ridice. Este intactă (din fericire?), așa că nu a căzut nici unul.
— Mi-am zis că a venit momentul să avem o discuție.
— Nț! Scutur din cap. Este nouă și jumătate dimineața. Nu este momentul să avem discuția asta.
Suspină și așază cutia peste geanta de voiaj care deja dă pe dinafară.
— Copii, vreau doar să nu pățiți ceva. Vă așteaptă o grămadă de lucruri bune. Vrem să ți se îndeplinească cele mai sălbatice visuri, scumpo!
Îmi stă inima în loc. Nu pentru că mama sugerează că eu și Alex am face sex – acum că mi s-a năzărit, firește că asta crede –, ci pentru că știu că susține importanța terminării facultății, lucru pe care încă nu i-am spus că nu am de gând să-l fac.
Numai lui Alex i-am spus că nu mă mai întorc anul următor. Alor mei voiam să le spun abia după vacanța asta, ca să nu întâmpin probleme în caz de criză.
Ai mei mă susțin foarte mult, dar asta se datorează în parte faptului că amândoi au vrut să facă facultate și nici unul dintre ei nu a avut sprijinul necesar pentru a o face. Au presupus dintotdeauna că orice vis aș avea, s-ar îndeplini dacă aș avea o diplomă.
Numai că, de-a lungul anului școlar, mare parte din visare și energie le-am alocat călătoritului: excursii de weekend și scurte perioade în vacanțe – de obicei singură, dar uneori cu Alex (cu cortul, pentru că atât ne permitem) sau cu Clarissa, colega mea de cameră, genul de hipiotă
bogată, pe care am cunoscut-o la sfârșitul anului trecut, la un curs de informare despre programele de studiu în străinătate (vizite la părinții ei, fiecare având casa lui la lac). Începe anul viitor – ultimul an – la Viena și primește credite de istorie a artei pentru asta, dar, cu cât m-am gândit mai mult la oricare dintre aceste programe, cu atât m-au interesat mai puțin.
Nu vreau să mă duc în Austria doar ca să petrec toată ziua în sala de curs și nu vreau să acumulez alte câteva mii datorie, doar ca să am experiență academică la Berlin. În ce mă privește, călătoritul înseamnă să
cutreieri, să cunoști oameni la care nu te aștepți, să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut. Și pe lângă toate astea, excursiile din weekenduri au început să dea roade. Scriu pe blog de numai opt luni și am deja câteva mii de urmăritori pe rețelele de socializare.
Când am aflat că am picat testul general de biologie și că, prin urmare, va trebui să mai fac un semestru pentru a absolvi, asta a fost picătura care a umplut paharul.
Și am de gând să le spun părinților despre asta și, cumva, o să găsesc o modalitate de a-i face să priceapă că școala nu este la fel de potrivită
pentru mine cum este pentru cei ca Alex. Astăzi însă, nu este ziua potrivită. Astăzi mergem la Nashville și, după ultimul semestru, nu vreau decât să mă relaxez.
Dar nu așa cum insinuează mama.
— Mamă, nu fac sex cu Alex, îi spun.
— Nu trebuie să-mi spui nimic, răspunde calm, încuviințând, deși atitudinea își pierde rostul când continuă: Vreau doar să știu că ești responsabilă. Dumnezeule mare, nu-mi vine să cred ce mare te-ai făcut!
Îmi dau lacrimile numai când mă gândesc. Dar tot trebuie să fii responsabilă! Dar sunt sigură că ești. Ești fată deșteaptă! Și dintotdeauna te-ai cunoscut. Sunt foarte mândră de tine, scumpo.
Sunt mult mai responsabilă decât știe. Cu toate că m-am smotocit cu mai mulți tipi anul ăsta, iar cu unul am făcut ceva mai mult, am rămas cuminte, pe prima bandă. Când i-am mărturisit asta Clarissei, abțiguită
fiind într-o excursie la casa mamei ei pe malul îndepărtat al lacului Michigan, a făcut ochii cât cepele, de zici că se uita printr-un portal magic și, cu tonul ei nonșalant, a întrebat:
— Păi, și ce aștepți?
Am ridicat din umeri. Adevărul este că nu sunt sigură. O să mă
prind la momentul potrivit. Uneori mă gândesc că sunt prea pragmatică, lucru de care nu m-a acuzat nimeni niciodată, dar în privința asta, simt uneori că aștept circumstanțele perfecte pentru Prima Oară.
Alteori îmi spun că poate are de-a face cu Porny Poppy. Adică după
toate cele, sunt incapabilă să mă predau unei clipe, unui om.
Poate ar trebui pur și simplu să iau o decizie, să aleg pe cineva dintr-o succesiune de relații fără obligații cu tipi care îmi cad cu tronc, dintre cei pe care eu și Alex îi întâlnim în mod regulat la petreceri. Colegi
de-ai lui de la engleză sau de-ai mei de la comunicații sau oricare dintre personajele care apar recurent în viețile noastre.
Dar, deocamdată, trag nădejde, așteptând acea clipă magică în care simt că este ce trebuie cu o anumită persoană. Iar acea persoană nu va fi Alex. De fapt, dacă ar fi să aleg pe cineva, cred că pe el l-aș alege. Aș fi cât se poate de directă cu el, i-aș explica tot ce vreau să fac și de ce și probabil că aș insista să facem un pact de sânge că s-ar întâmpla numai o dată și că
nu vom vorbi niciodată despre asta.
Numai că și dacă am ajunge acolo, jur solemn în sinea mea, chiar în clipa asta, că nu voi folosi un prezervativ din cutia imensă pe care tocmai mi-a îndesat-o mama în valiză.
— Îți jur că nu am nevoie de ele, îi zic.
Se ridică și bate cutia ușor.
— Poate nu acum, dar ce-ar fi să o păstrezi? Cine știe... Chiar, ți-e foame? Am fursecuri la cuptor și... fir-ar să fie, am uitat să pun mașina de spălat vase.
Iese grăbită din cameră și termin bagajele, după care le târăsc la parter. Mama stă la blatul din mijlocul bucătăriei, unde taie banane maronii pentru desert, în timp ce se răcesc fursecurile, iar Alex a rămas rigid, cum îi stă în fire, lângă tata.
— Gata? întreb, iar el sare de pe scaun zicând parcă „M-am născut pregătit să nu stau lângă tatăl tău care mă intimidează al naibii de tare”.
— Dap. Își freacă palmele de crăcii pantalonilor. Da.
