— Păi, nu prea, spun. Cel puțin până acum nu am avut. Nu știu.
Probabil vreau să fie ceva special. Nu neapărat sub clar de lună, într-o grădină de trandafiri.
Alex face o grimasă.
— Sexul în aer liber este supraestimat.
— Măi, nebunaticule! exclam. Asta nu mi-ai spus.
Ridică din umeri și i se înroșesc urechile.
— Nu prea vorbesc despre asta. Cu nimeni. Mă simt vinovat dacă o spun, ca și cum i-aș face o nedreptate fetei.
— Nu-i ca și cum i-ai pronunțat numele. Mă aplec în față și cobor vocea. Sarah Torval?
Îmi lovește genunchiul cu al lui, zâmbind delicat.
— Ești obsedată de Sarah Torval.
— Nu, nene. Tu ești, zic.
— Nu cu ea, răspunde. Cu altă fată de la bibliotecă. Lydia.
— Vai... de... mine, spun zăpăcită. Cea cu ochi mari de păpușă și cu aceeași tunsoare ca Sarah Torval?
— Înceteaaază, mormăie Alex, roșind. Ia o pernă și o aruncă în mine.
Nu mă mai face să mă simt prost.
— Dar mă distrez de minune!
Face eforturi să își arate mutra de cuțu înlăcrimat, iar eu țip și mă
arunc pe spate în pat, leșinată de râs, trăgându-mi perna peste ochi. Patul se lasă sub greutatea lui când se așază lângă mine și îmi ia perna de pe față, aplecându-se peste mine cu mâinile de fiecare parte a capului meu, facându-mă să mă uit la mutra de cuțu trist.
— Aoleu, icnesc printre lacrimi de râs. De ce are efectul ăsta năucitor
asupra mea?
— Nu știu, Poppy, zice, cu o mutră și mai jalnică.
— Are tâlc! strig râzând, iar el zâmbește cu toată gura.
Iată momentul. Atunci. Atunci este prima dată când îmi vine să-l sărut pe Alex Nilsen. Preț de două secunde îmi țin respirația și o simt până în vârful degetelor, dar fac pachet acele secunde, strâng nodul bine și le pitesc în adâncul sufletului, cu promisiunea că acolo vor rămâne, în secret, pe veci.
— Haide, zice blajin. Hai să te urcăm pe taurul mecanic.
CAPITOLUL 13
Vara asta
Dăm termostatul la 26 de grade și apoi la 25, înainte să plecăm la un restaurant mexican numit Casa de Sam, care are mare succes pe Tripadvisor și prețuri mici, spun recenziile.
Mâncarea este super bună, dar aerul condiționat este atracția serii. În separeu, Alex se tot lasă pe spate, închizând ochii și suspinând mulțumit.
— Crezi că ne-ar lăsa Sam să dormim aici? întreb.
— Am putea să ne ascundem în baie până la închidere, sugerează
Alex.
— Mi-e teamă să nu beau prea mult și să mă moleșesc de la căldură, spun, sorbind din Margarita cu jalapeno, pe care am comandat-o la carafă.
— Mi-e teamă să nu beau prea puțin și să nu cad lat până dimineață.
Gândul în sine vine cu broboane pe gât.
— Îmi pare rău pentru Airbnb, zic. Nici o recenzie nu zicea că nu merge aerul condiționat.
Deși, acum stau și mă întreb câți au stat acolo în toiul verii.
— Nu-i vina ta, spune Alex. Eu pe Nikolai îl consider răspunzător.
Încuviințez și tăcerea devine apăsătoare până întreb:
— Ce face tatăl tău?
— Mda, bine. Face bine. Ti-am zis de autocolant? mă întreabă Alex.
