Tu ești cel care încearcă să-mi fure singura bucurie în viață, patul ăsta ciudat.
În acel moment, când îi țin toată greutatea mea pe șold, nu se mai împotrivește și se dă puțin la o parte. Cumva, mă prăvălesc undeva peste fotoliu și peste pieptul lui, făcând să-i zboare cartea pe jos. Râde, râd și eu, dar simt furnicături, îmi simt tot corpul și, sincer, mă excită să stau așa peste el.
Mai grav este că nu izbutesc să mă dau la o parte. M-a cuprins ușor de mijloc și, când nu mai râde, mă uit în ochii lui, cu bărbia sprijinită de pieptul lui.
— M-ai păcălit, murmur. Fac pariu că n-ai avut la ce e-mail să
răspunzi.
— Poate că nici nu am cont de e-mail, mă tachinează. Ești supărată?
— Furioasă.
Râsul lui răzbate prin mine și mă înfior toată, căldura din apartament îmbibându-mi-se în piele și adunându-mi-se între picioare.
— Până la urmă te-aș ierta, zic. Sunt foarte iertătoare.
— Așa-i, zice. Asta mi-a plăcut întotdeauna la tine.
Abia îi simt mâna pe piele, undeva între partea de jos a bluzei și cea
de sus a șortului și mă preling pe el, cu senzația că ne-am putea topi unul în altul.
„Ce fac?”
Mă ridic brusc în capul oaselor și îmi desfac părul doar ca să-l prind la loc.
— Sigur vrei să dormi pe fotoliu?
Am un ton cam pițigăiat.
— Normal. Da.
Mă ridic în picioare și mă duc spre pat.
— Bine, super, atunci... noapte bună!
Sting lumina și mă urc pe pat. Pe, nu în, că este prea cald să mă
învelesc.
CAPITOLUL 14
Vara asta
Tresar la trezire, nu s-a luminat de ziuă și sunt convinsă că suntem jefuiți.
— Futu-i, futu-i, futu-i, face hoțul, nu se știe de ce, de zici că îl doare ceva.
— Am chemat poliția! strig – lucru deloc adevărat sau premeditat –
și mă duc pe marginea patului să aprind lumina.
— Ce? șuieră Alex, mijind ochii în lumina orbitoare.
Stă pe întuneric, în șortul negru cu care s-a culcat, dar fără tricou. E
ușor aplecat și se ține de spate cu ambele mâini, iar în timp ce mă
dezmeticesc, îmi dau seama că nu din pricina luminii strâmbă din ochi.
Icnește de durere, parcă.
— Ce s-a întâmplat? întreb, mai să cad din pat când pornesc spre el.
Ai pățit ceva?
— O crampă musculară, zice.
— Ce?
— Am o crampă musculară, repetă cu greu.
Nu știu la ce se referă, dar mi-e limpede că are dureri mari, așa că nu insist să-mi explice, doar întreb:
— Vrei să stai jos?
Încuviințează și îl duc spre pat. Se așază cu greu, strâmbându-se până izbutește să se așeze, moment în care îl mai lasă durerea.
