— Sunt, spune el. De aceea vreau ca ea să aibă parte de un final
fericit.
— Nu cred că este genul acela de carte, Charlie.
Ridică din umeri în tandem cu o mișcare a buzelor sale pline.
— Mai vedem noi.
În ciuda documentului meu atent organizat, modul în care parcurgem redactările noastre seamănă mai mult cu acele zile de plimbare prin Central Park Ramble cu mama și Libby.
Documentul se umflă și apoi mai tăiem din el, Charlie trage laptopul spre el pentru a reduce patru propoziții într-una singură, eu îl trag înapoi pentru a adăuga alte complimente, până când, după câteva ore de du-te-vino, îmi dau seama că ne-am schimbat rolurile. Acum el este cel care introduce laudele, iar eu sunt cea care taie din șuncă. Mă privește și murmură:
— Întotdeauna mi-am dorit să văd de aproape atacul unui rechin.
Atât de mult sânge.
Mi se încălzește fața, precum și câteva locuri mai puțin inofensive, așa că mă întorc la documentul care pare invadat de modificări.
— Îmi place să-mi văd progresul.
— Nora, spune el. Totul este un progres în acest moment.
Întinde mâna pentru a selecta întregul document, apoi plasează
cursorul pe „Acceptă toate schimbările”, cotul lui se cuibărește într-al meu pe masa din lemn laminat. Se uită la mine pentru aprobare.
Încuviințez din cap, dar el nu se mișcă, iar contactul ușor al brațului său îmi trage toți nervii din corp spre acel punct.
În orice clipă, zidurile se vor ridica din nou, iar eu nu pot suporta asta. M-am gândit cum să abordez subiectul ore întregi, în timp ce stăteam trează noaptea trecută, și cumva, ceea ce a ieșit a fost doar:
— Am uitat să menționez că aseară m-am întâlnit cu vărul tău.
Spun cuvântul intenționat. Charlie se uită în altă parte în timp ce își scarpină maxilarul.
— A salvat o pisicuță dintr-un copac sau a ajutat o bătrână să treacă
strada?
— Nici una, nici alta, spun eu. Era doar fără tricou și spăla o mașină.
— Sper că i-ai dat bacșiș pentru deranj.
Privirea lui se întoarce spre mine, iar între noi se formează scântei electrice.
— Hei, amice, i-am spus, uite un sfat: îmbracă o cămașă. Acesta este un salon literar unde vin familii cu copii.
Colțurile buzelor lui Charlie tresar, în timp ce el se ridică și se apleacă peste masă, cu ochii ațintiți asupra ferestrei.
— Dacă ai fi spus asta cu adevărat, clubul de tricotat al doamnelor te-ar fi alungat din oraș. Shepherd fără cămașă este un element de bază
în Sunshine Falls.
Mă lupt să-mi păstrez vocea egală.
— Nu știam că este vărul tău. Altfel nu aș fi ieșit cu el.
Se uită în altă parte.
— Nu-mi datorezi nimic, Nora.
— O, știu. Mă ridic și eu în picioare.
Nu mai pot să dansez în jurul acestui subiect – oricum nu funcționează. Nu pot face nimic în legătură cu partea cu Libby, dar asta –
asta poate fi rezolvată. Într-un fel sau altul, zidul de tensiune va cădea astăzi.
Trag aer în piept și merg mai departe:
— Mai ales dacă se întâmplă ceva între tine și fosta ta iubită.
Ochii lui se îndreaptă din nou spre ai mei.
— Nu se întâmplă.
— Ai văzut-o aseară, nu-i așa?
Maxilarul îi tresare.
