— Deci încerci să-ți scoți asta din minte?
— Poate, recunosc. Dar poate că, de asemenea, vreau și eu ceva ușor, măcar o dată.
Fruntea lui se ridică, tachinând.
— Adică eu sunt un tip ușor?
„Da”, mă gândesc, „pentru mine, ești cea mai ușoară persoană din lume.” Dar spun:
— Doamne, sper.
Charlie râde, dar râsul i se stinge repede și privirea îi coboară în lateral.
— Și dacă știu deja că asta nu poate duce nicăieri, spune el, indiferent cât de mult am putea ajunge să ne dorim?
— Mai este cineva în viața ta?
Ochii lui se ridică, măriți.
— Nu. Nu e nimic de genul ăsta. Doar că...
— Charlie, spun eu. Ți-am spus. Nu vreau să mă gândesc la ce urmează. Nici măcar nu sunt sigură că aș putea face față la asta acum.
Mă studiază, cu maxilarul încleștat.
— Ești sigură?
— Perfect sigură, spun, și vorbesc serios. Dacă vrei, îți semnez chiar și un șervețel.
Nu sunt sigură care dintre noi a început, dar gura lui e pe a mea, caldă și flămândă, mâinile lui îmi coboară pe părțile laterale și se întorc în față, încercând să cuprindă cât mai mult din mine deodată. Fără ezitare, fără politețe, doar dorință. Degetele mele se înfig în cămașa lui în timp ce el mă trage și mă lipește de el, închizând fiecare spațiu pe care îl găsim.
În câteva secunde, îmi smulge bluza din fustă și își strecoară mâinile sub ea, atât de perfect aspre și calde încât mătasea este insuportabilă prin comparație. Un sunet disperat se răsucește în mine, iar el schimbă
poziția, împingându-mă pe masă, ridicându-mi fusta pe coapse ca să se poată sprijini de mine.
Îl trag spre mine, arcuindu-mă la atingerea lui. Degetele lui se încolăcesc în jurul gâtului meu și se înfig în părul meu, iar dinții lui îmi
apasă pe gât.
— Nu putem face asta într-o bibliotecă, îi șuier în gură, deși mâinile mele încă se mișcă, urcându-i pe spate pe sub cămașă, cu unghiile zgâriindu-i pielea și făcându-l să se înfioare.
El murmură, pe un ton șicanator:
— Credeam că nu vrei să-ți faci griji cu privire la reguli.
— Când vine vorba de indecență publică, este mai puțin despre reguli și mai mult despre legea federală, șoptesc.
Buzele lui alunecă pe gâtul meu, o mână se strecoară pe sub mine pentru a-mi înclina șoldurile spre ale lui, și se lipește pe toată lungimea de mine. „O, Doamne!”
— Asta nu se pune, spune el, decât dacă ne dezbrăcăm.
Sunetul pe care îl scot nu ar putea fi mai puțin sexy sau mai asemănător cu al unui animal sălbatic pe moarte.
— Și ca să fie clar, îngaim eu, ești de acord cu faptul că lucrăm împreună?
Mă sărută de-a lungul claviculei, cu vocea rostogolindu-i-se.
— Amândoi știm că nu vei fi mai blândă cu mine în situația asta.
— Dar tu?
Este complet absurd că păstrez șarada unei conversații absolut normale în timp ce palmele mele se lipesc de masa din spatele meu și corpul meu se ridică pe nesimțite, făcând mai simplu pentru gura lui să
se apropie de pielea de sub gulerul cămășii mele.
— Nu am nici un interes să fiu blând cu tine, Nora, spune el.
Degetele mele se strecoară în părul lui, se târăsc în josul gâtului său, iar pulsul îi zbârnâie sub atingerea mea. Îmi simt mintea de parcă ar fi fost băgată într-un tocător, pe urmă într-un caleidoscop. Degetele lui urcă pe interiorul coapsei mele până când nu mai pot urca mai sus, iar ochii lui urmăresc progresul cu o strălucire aproape îmbătată.
Genunchii mei se deschid pentru el. Maxilarul i se strânge în timp ce își trece mâna peste mine, ușor ca o pană la început, apoi cu mai multă
presiune. Degetele lui alunecă sub dantelă, iar șoldurile mele se ridică, fără nici un sunet în cameră în afară de respirația noastră întretăiată.
— Ai pete roșii, Nora, mă tachinează el, plimbându-și buzele peste gâtul meu. Ești supărată pe mine?
— Furioasă, oftez, în timp ce gura lui coboară mai jos, una dintre
mâinile lui continuând să-mi desfacă nasturii de sus ai bluzei.
