— Te pricepi bine la asta.
— Si asta te șochează?
— Bineînțeles că nu, spune el. Nu am voie să mă bucur când văd că
cineva se pricepe la ceea ce face?
— Teoretic, asta e treaba ta.
— Ar putea fi și a ta, dacă ai vrea.
— Am dat odată un interviu pentru un post de redactor, îi spun.
Își ridică sprâncenele.
— Și nu te-au acceptat?
— Nu am făcut cel de-al doilea interviu, spun eu. Libby tocmai rămăsese însărcinată.
— Și?
— Și Brendan a fost concediat. Strâng din umeri, trecând în modul defensiv. Făceam bani buni din comisioane și dacă aș fi acceptat o slujbă
de începător ar fi însemnat o reducere de salariu.
Mă studiază până când pielea începe să-mi vibreze, apoi își întoarce din nou privirea; suntem prinși într-un joc nesfârșit de-a șoarecele și pisica, pierzând pe rând.
— Ce părere a avut Libby despre asta?
— Nu i-am spus. Mă întorc la notițele mele. Următoarea e Josephine.
După o clipă, Charlie spune:
— Nu crezi că ar fi tristă că ai renunțat la slujba ta de vis pentru ea?
— Ea nu prea admiră devotamentul meu față de actualul loc de muncă, îi amintesc. Acum, Josephine.
El oftează, cedând.
— O iubesc pe Jo.
— Crezi că e destul de diferită de bătrânul Whittaker? Adică, o persoană în vârstă, de modă veche și fără familie?
— Cred că da. Îi dăm rapid profunzime personajului ei, iar povestea din spate, cu fostul care a alungat-o de la Hollywood, nu sună deloc ca povestea din O dată-n viață. Bătrânul Whittaker și-a pierdut familia, dar Josephine nu a avut niciodată una. Și, în plus, discuția despre cum faptul că era femeie a dictat modul în care au tratat-o mass-media și lumea este într-un fel subiectul principal al acestei cărți.
— Adevărat, spun eu. Și îmi place asta, dar mă duce la următorul gând. Poate că ar trebui să amânăm dezvăluirea despre legătura ei cu industria cinematografică până mai târziu.
Ochii lui Charlie par să se învârtă precum rotița de pe ecran când se încarcă o aplicație – i se încarcă gândurile.
— Nu sunt de acord, spune el încet. Ceea ce aș prefera este să nu aflăm decât mai târziu de ce Nadine nu a devenit actriță. Cred că există
posibilitatea unei tensiuni acolo. Ca de exemplu, poate că atunci când Nadine găsește Oscarul lui Jo, iese la iveală faptul că Nadine a vrut inițial să fie actriță, iar Jo o întreabă ce a făcut-o să se răzgândească, și avem parte de o incursiune în trecut.
— La naiba, spun eu.
— Ce? spune Charlie.
— Ai dreptate.
— Condoleanțele mele, spune el. Este clar că a fost foarte greu pentru tine.
Încep să scriu actualizarea în notițele mele.
— Nadine nu ar fi trebuit să renunțe la actorie, spune Charlie.
Cuvintele plutesc acolo un minut, o capcană evidentă.
— Face o mulțime de bani ca agentă, îi răspund eu.
— Ea nu se bucură de banii ei, îmi amintește el.
Continui să scriu.
— Îi place să fie agentă.
— Îi plăcea să joace.
— Credeam că ești cel mai mare fan al ei.
