— Quarterback – este o poziție în... Se întrerupe când îmi observă
expresia și un zâmbet îi apare în colțul gurii. Glumești.
— Îmi pare rău, am spus. Un obicei prost.
— Nu-i chiar așa de rău, spune el, cu o notă de cochetărie în glas.
Îi împing genunchiul cu al meu.
— Și cum ai ajuns aici? Ai spus că ai locuit o vreme în Chicago?
— Imediat după terminarea școlii, m-am angajat acolo, spune el. Dar îmi era prea dor de acasă. Nu voiam să fiu departe de toate astea.
Îi urmăresc din nou privirea peste vale, cu nuanțele de purpuriu și roz care o străjuiesc în timp ce umbra se desprinde de la orizont. Miliarde de țânțari și de musculițe dansează în lumina muribundă, baletul scânteietor al naturii.
— Este frumos, spun.
Aici sus, tăcerea pare mai degrabă liniștitoare decât stranie, și el rabdă atât de bine umezeala densă încât pot să cred (oarecum) că nici eu nu arăt ca un fluture udat de apă. Aerul fierbinte și lipicios este aproape plăcut, iar mirosul de iarbă este liniștitor. Nimic nu pare urgent.
În mintea mea, o voce răgușită și familiară îmi spune: „Tu ai prefera să fie într-un loc gălăgios și aglomerat, unde simpla existență pare o competiție”.
Simt că sunt privită, iar când mă uit în lateral, surpriza mă
dezorientează. Ca și cum m-aș fi așteptat pe deplin la altcineva.
— Deci ce te aduce aici? întreabă Shepherd.
Soarele a dispărut aproape în întregime acum, iar aerul se răcește în sfârșit.
— Sora mea.
Nu mă presează pentru informații, dar îmi lasă spațiu pentru a continua. Încerc, dar tot ce se întâmplă cu Libby este atât de intangibil, imposibil de detaliat pentru un străin aproape perfect.
— Așteaptă aici o secundă, spune Shepherd, sărind în sus.
Se întoarce la camionetă și scormonește în cabină până când din difuzoare răsună muzică country, o baladă lentă, adormitoare, cântată pe nas. Lasă ușa întredeschisă și se întoarce spre mine, întinzând mâna în jos cu un zâmbet aproape timid.
— Vrei să dansezi?
În mod normal, nu mi-aș putea imagina nimic atât de umilitor, așa că poate că magia orașului mic este reală. Sau poate că o combinație între Nadine, Libby și Charlie a dezlănțuit ceva în mine, pentru că, fără să ezit, îmi las berea deoparte și îl iau de mână.
CAPITOLUL 18
Văd scena care se desfășoară ca și cum i s-ar întâmpla altcuiva. Ca și cum as citi-o, iar în adâncul mintii mele nu mă pot opri să nu mă
gândesc: „Asta nu se întâmplă cu adevărat”.
Numai că, aparent, așa este. Și clișeele vin de undeva și, după cum se pare, din timpuri imemoriale, femeile au dansat lent pe muzică country statică cu arhitecți-tâmplari sexy în timp ce umbrele adânci se aștern peste valea pitorească, iar greierii cântă din mii de viori.
Shepherd miroase așa cum mi-am amintit. A copaci veșnic verzi, a piele tăbăcită și a lumina soarelui.
Și mă simt bine. Ca și cum m-as elibera în toate modurile potrivite și în nici unul dintre cele care s-ar putea întoarce împotriva mea.
„Ia de-aici, Nadine.” Sunt prezentă. Sunt transpirată. Urmez exemplul altcuiva, lăsându-l pe Shepherd să mă învârtă, apoi să mă tragă
înăuntru. Nu sunt țeapănă, rigidă și rece. Mă lasă în jos și, în penumbră, îmi arată zâmbetul acela de vedetă de cinema înainte de a mă ridica înapoi.
— Deci, spune el, funcționează?
— Ce anume să funcționeze?
— Te-am convins? întreabă el. Despre Sunshine Falls.
„Cineva ca tine – în pantofi ca aceștia – nu ar putea fi niciodată
fericită aici. Nu-i da speranțe deșarte unui biet crescător de porci.”
Am ratat un pas, dar Shepherd e prea grațios pentru ca asta să
conteze. Îmi prinde greutatea și mă mișcă într-un sfert de rotire, toate problemele sunt evitate, cu excepția tocurilor mele. Sunt pline de noroi, mânjite cu pete de iarbă, iar eu sunt furioasă pe mine însămi pentru că am observat.
Pentru că mi-am amintit de Charlie cărându-mă în brațe pe deal după jocul nostru de biliard.
Din exterior, Shepherd și cu mine încă formăm acea scenă perfectă, care îți umple sufletul, dar am din nou sentimentul acela că mă privesc din afară. Ca și cum nu sunt eu cu adevărat, aici, în brațele lui Shepherd.
Sau ca și cum aș fi încă de partea greșită a ferestrei.
Imaginea este imediată, intensă: vechea noastră fereastră.
