Apartamentul nostru. O bucătărie cu podea lipicioasă și un blat laminat
îmbibat cu apă. Eu și Libby ne-am cocoțat pe el, mama se sprijinea de el.
O cutie cu înghețată de căpșuni și trei linguri.
Imaginea mă lovește ca o sperietură dintr-un film de groază. Ca și cum aș fi dat colțul și m-aș fi găsit în fața unei prăpăstii.
Îmi strâng degetele printre cele ale lui Shepherd, îl las să mă tragă
mai aproape, inima îmi bate cu putere. Mă întorc la întrebarea lui și bâigui:
— Cu siguranță îmi face o impresie bună.
Dacă a observat schimbarea din mine, nu dă nici un semn. Zâmbește drăgălaș și îmi trece o șuviță de păr după ureche. „Asta este”, îmi dau seama. Sunt pe punctul de a săruta un bărbat drăguț și chipeș, la o întâlnire neplanificată, într-un loc necunoscut. Așa ar trebui să decurgă
povestea și, în sfârșit, așa este.
Fruntea lui se coboară spre a mea, iar telefonul îmi sună în geantă.
Instantaneu, o altă fereastră strălucește în mintea mea. Un alt apartament. Al meu.
Canapeaua florală moale, teancurile nesfârșite de cărți, lumânarea mea preferată Jo Malone care arde pe șemineu. Eu lenevind într-un halat vechi, cu o mască de fată și cu un manuscris nou și strălucitor, iar în partea cealaltă a canapelei, un bărbat cu fruntea încrețită, cu gura bosumflată, cu o carte în mână.
Charlie, lovindu-mi creierul ca o tabletă de Alka-Seltzer care se topește și se împrăștie în toate direcțiile.
Fața mea se smucește în lateral. Shepherd se oprește brusc, când gura lui se află la câțiva centimetri de obrazul meu.
— Ar trebui să mă întorc la sora mea!
Vorbele îmi ies neplanificate și de aproximativ șaizeci de ori mai tare decât am vrut eu să iasă. Dar nu pot să merg până la capăt cu asta. E prea multă tulburare în mintea mea. Shepherd se retrage, vag nedumerit, și zâmbește politicos.
— Ei bine, dacă mai ai vreodată nevoie de un ghid turistic...
Își bagă mâna în buzunarul cămășii și scoate o bucată de hârtie și un pix Bic albastru. Scrie ceva ținând hârtia în palmă.
— Sună-mă. Îmi întinde numărul, apoi ezită o secundă înainte de a spune: Sau chiar dacă nu ai nevoie de un ghid turistic.
— Da, mă bâlbâi eu. O să te sun.
După ce-mi dau seama ce se întâmplă în capul meu.
Charlie îmi împinge cafeaua peste tejghea.
— Exact la timp, spune el. Deci cred că Shepherd nu ți-a rupt blestemul de orășeancă.
Nu știu de ce, confirmarea lui că m-a văzut urcându-mă ieri în camionetă mă enervează. Ca și cum ar fi o dovadă că mi-a invadat intenționat gândurile.
Îmi pun ochelarii de soare în vârful capului și mă opresc la birou.
— Ne-am simțit foarte bine. Mulțumesc pentru întrebare.
Sunt supărată pe el. Sunt supărată pe mine. Sunt supărată în general, în mod irațional. Mușchii maxilarului lui Charlie sar în sus.
— Unde te-a dus? La Creamy Whip, în orașul vecin? Sau în parcarea de la Walmart pentru a vedea stelele din camionetă?
— Ai grijă, Charlie, spun. Asta sună a gelozie.
— Este o ușurare, spune el. Mă așteptam să apari astăzi aici în pantaloni scurți Daisy Dukes și codițe, poate cu un tatuaj Ford pe coccis.
Îmi las brațele să alunece pe birou și mă aplec în față în așa fel încât aș fi putut la fel de bine să scot un platou de argint și să îi prezint decolteul. Lipsa somnului mă afectează cu adevărat. Mă simt bântuită de el și sunt hotărâtă să-l bântui la rândul meu.
— Aș fi – îmi cobor vocea – adorabilă în Daisy Dukes și codițe.
Ochii lui se întorc la fața mea, sclipind; gura îi tresare cu acea grimasă bosumflată, o pereche la fel de sigură ca tunetul și fulgerul.
— Nu e cuvântul pe care l-aș folosi.
Sunt atât de conștientă de prezența lui, încât îmi sfârâie coloana vertebrală. Mă aplec mai aproape.
— Încântătoare?
Ochii lui rămân fixați pe fața mea.
— Nici asta.
— Drăguță, spun eu.
— Nu.
