— Și-acum ce să fac? îl întreb eu pe Beau. Chiar dacă dispare, aș
putea să mă întorc înăuntru, să adorm și să mă trezesc lângă o versiune a ei care m-a întâlnit preț de vreo cinci minute.
Beau își masează cuta dintre sprâncene.
— Lucrurile o cam iau razna.
— Nu mai spune! Și zici că acasă la tine n-avem cum să mergem?
El privește în pământ și-și mușcă buza de jos.
— Nu-i bine la mine acasă.
Îi ating obrazul. Are pielea caldă, ușor alunecoasă de la transpirație.
— OK.
Ne așezăm în șezlongurile umede și el își reazemă capul de peretele casei.
— Tare-aș vrea să putem ști, spune el.
— Hm?
— Cum ne-am simți mai târziu, dacă am avea mai mult timp.
Oftez și îi pun brațul pe după umărul meu.
— Probabil te-ai sătura să mă auzi zicând cu voce tare ce cred c-o să
se întâmple în fiecare film, iar eu m-aș sătura să bei și să-ți trântești lucrurile pe unde apuci. M-ar enerva dezordinea din camera ta, iar pe tine te-ar înnebuni faptul că nu pot face niciun lucru fără să-l planific până în cele mai mici amănunte.
Beau râde.
— Ce, crezi că n-am dreptate?
El mă privește.
— Cred că-i o minciună și o știi și tu.
— OK, bine. Spune-mi tu ce se va întâmpla.
— Ne-am căsători, spune el.
— Da? În lumea mea sau în a ta?
— În amândouă, spune el. Și într-o bună zi, peste zece-cincisprezece ani, am avea un copil.
— Și cum l-ar chema? întreb eu cântându-i în strună.
— Ar chema-o, spune el.
— Cum ar chema-o? zic eu încet.
— Nu știu. Poate Natalie Junior, spune el. Și ar fi bucățică ruptă din tine.
— Dar ar arunca mingea ca tine.
— Și ar fi deșteaptă ca tine. Voi două ați discuta despre toate lucrurile pe care eu nu le pricep și în felul ăsta nu te-ai plictisi niciodată
cu mine.
Râd cu gura lipită de gâtul lui.
— Iar tu ai fi antrenor de fotbal și în felul ăsta nu te-ai plictisi niciodată cu mine.
Chipul lui se luminează. Mă face să vreau să repet fraza asta la nesfârșit.
— Sigur, Beau Junior o să fie în echipă.
— Nu putem să ne botezăm copilul Beau Junior. Toată lumea l-ar striga BJ. Vrei ca porecla fiului nostru să fie Blow Job?
— Ooo, bună observație! Atunci cum să-l cheme?
— Nu știu, spune el netezindu-mi părul și sărutându-mă pe creștet.
Probabil o să-i zicem tot Natalie.
— Spui lucrurile astea fiindcă știi că nu te pot face să te ții de cuvânt.
