Ochii lui îi găsesc din nou pe-ai mei și eu îmi îndrept poziția, punând între noi o distanță mai firească.
— Mă așteaptă prietenii mei. Ar trebui să mă întorc, îi zic.
El încuviințează. Sar de pe pervaz și trag din nou draperiile la o parte, lăsând lumina lunii să invadeze încăperea. Privesc în spate și ezit o secundă.
— Bine, zic eu, aranjându-mi coada de cal, și pornesc către ușă.
— Hei, spune el, făcându-mă să mă opresc.
— Da?
— Natalie… așa te cheamă?
Fac semn că da. Fața lui e năpădită de umbre, dar tot îi văd colțurile gurii arcuite într-un zâmbet.
— Natalie Cleary, spun eu.
— Îmi pare bine de cunoștință, Natalie Cleary, spune el.
— Și mie îmi pare bine să te cunosc…?
— Beau, se prezintă el.
— Beau.
El face semn că da.
„Beau.”
— Ne mai vedem!
Când ajung în parcare, îl aud pe Matt Kincaid zicând „Ce-ar fi să
mergem la Hooters?” și-mi dau seama că a venit momentul să mă duc la culcare.
— Cred c-o să mă duc acasă, spun eu și toți patru tresar.
— Doamne, Natalie! exclamă Rachel apucându-se de piept și fluturând dramatic din gene.
— Da, pe bune, cum ai venit încoa’? Levitând? zice Derek.
— Unde-ai fost? mă întreabă Matt.
Mă simt copleșită de vinovăție. Pentru că m-am ascuns de ei, pentru că i-am lăsat să mă caute și pentru că, dacă e să fiu cinstită, am flirtat cu cineva care nu e Matt.
— Să iau ceva din dulap, răspund ridicând geanta ca pe-o dovadă.
— Te-am căutat acolo, spune Rachel punându-și o mână în șold.
Nici urmă de tine, și apropo – ai ratat prilejul de-a vedea fantoma din sala de muzică.
— M-am oprit la baie.
Acum mint pe față și, după arcuirea sprâncenelor blonde și subțiri ale lui Megan, îmi dau seama că s-a prins. Nu-i nimic, oricum am de
gând să-i povestesc totul, dar nu vreau să stric o poveste bună cu fantome și nici să vorbesc despre băieți cu Matt Kincaid.
— Nu trebuie să mergem neapărat la Hooters, spune el. Putem să
mergem la BW3.
— Da’ care-i problema cu Hooters? întreabă Rachel.
— Păi, practic, totul, zic eu.
Ea râde cu asprime.
— Chiar te crezi prea bună ca să mănânci la Hooters.
— Rachel, orice om cu papile gustative funcționale e prea bun ca să
mănânce la Hooters, răspund eu. Mâncarea de-acolo e scârboasă, iar eu sunt obosită.
— Sau la Barleycorn, propune Matt. N-am mai fost pe-acolo de ceva vreme.
Matt a fost genul de iubit care-mi cânta în strună sau cel puțin îmi lua partea în public. Replicile ca „Nu pricep de ce n-ai putut să zici și tu ca ei/de ce te-ai simțit jignită/ de ce nu mai vrei să faci nimic din ce făceam înainte” veneau mai târziu, între patru ochi, dar aveam senzația că el se străduia sincer să mă înțeleagă.
— Și eu mă simt cam obosită, intervine Megan.
